Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Volvo Buses a anunțat printr-un comunicat de presă că își va închide fabrica de asamblare din Wroclaw, Polonia, începând din 2024. Motivul pentru această măsură drastică este acela că producătorul suedez își va schimba strategia de afaceri pentru Europa, în încercarea de a fi mai profitabil. „Activitatea noastră din Europa înregistrează pierderi de ani de zile. Am decis să adoptăm un nou model de afaceri, pe care îl aplicăm deja cu succes pe mai multe piețe internaționale, din dorința de a fi mai profitabili și de a ne asigura competitivitatea pe termen lung”, a declarat Anna Westerberg, președintele Volvo Buses.

Asta înseamnă că Volvo Buses se va concentra de anul viitor doar pe producția pe șasiuri, urmând să lase componenta de carosare în sarcina partenerilor externi. „Noul model de business va rămâne centrat pe clienți, aceștia urmând să aibă la dispoziție o gamă variată de produse prin intermediul partenerilor noștri premium, care vor veni cu mai multă flexibilitate și cu capacitatea de a răspunde mai bine cerințelor pieței”, se mai arată în comunicatul Volvo Buses.

Constructorul suedez a semnat deja scrisoarea de intenție cu privire la cesionarea sediului său din Wroclaw către investitorul Vargas Holding.

Restructurarea de 1,3 miliarde de coroane suedeze va avea un impact negativ asupra veniturilor din exploatare în primul trimestru al acestui an.

Activitatea de asamblare de la Wroclaw este planificată să continue până în primul trimestru al 2024. Volvo Buses a dat asigurări că toate comenzile pentru autobuze și autocare integrale alocate fabricii din Wroclaw vor fi livrate conform planului. În plus, se vor oferi în continuare servicii și asistență de management flotă pentru clienți.

Vargas Holding a anunțat că va oferi locuri de muncă pentru o parte dintre angajații Volvo din Wroclaw încă din al treilea trimestru al 2023. Decizia de a înceta producția de autobuze și autocare complete va afecta aproximativ 1.600 de persoane, dintre care aproximativ 1.500 locuiesc în Wroclaw.

Fabricile Volvo Buses de șasiuri din Suedia și Brazilia și cele care produc autobuze și autocare complete din America de Nord nu sunt afectate de decizie și vor continua producția în mod normal. Se preconizează că implementarea noului model de afaceri va avea un impact negativ temporar asupra veniturilor din Europa în perioada de tranziție 2024-2025.

Grupul Volvo va continua să aibă o poziție puternică în Polonia și după închiderea fabricii de autobuze, cu peste 2.100 de angajați care lucrează la Volvo Trucks, Volvo Construction Equipment și funcții de asistență ale grupului, cum ar fi digital și IT, imobiliare, servicii pentru persoane și servicii de contabilitate.