Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

FORT susţine că tariful RCA vor exploda dacă se va reglementa decontarea directă

Proiectul de ordonanță de urgență pregătit de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care se referă în principal la introducerea decontării directe obligatorii în poliţa de răspundere civilă auto (RCA), va determina o creştere a tarifelor de primă RCA, atat la nivelul asiguraților persoane fizice cât și la cele juridice, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Practic, dacă asigurătorul păgubitului va avea garanția că orice sumă plătită cu titlu de despagubire va fi recuperată de la asiguratorul celui care a produs accidentul, atunci nu va mai avea nici un interes să controleze valoarea despăgubirii, susţine FORT. În plus, „nimeni nu va putea estima impactul efectului de contagiune. Adică, dacă cele câteva mii de service-uri care facturează în prezent 150 de lei pe ora de manoperă și oferă discount-uri la prețul pieselor de schimb vor rămâne oare la acest nivel sau vor adopta tarife majorate de 5 ori. Şi atunci, societăţile de asigurare ar putea să fie tentate să îşi adauge la tarif o marjă de siguranţă, pentru a evita eventuale pierderi”.

FORT mai precizează că tarifele RCA au crescut oricum în ultimele luni, cu aproximativ 15% față de tarifele din perioada 2019-2020.

„Un studiu de impact, serios realizat, ar fi demonstrat existenţa acestor riscuri, precum şi un alt mare risc: diminuarea semnificativă a contractelor CASCO. Acum este cel mai prost moment pentru introducerea decontării directe obligatorii, deoarece un număr redus de companii au apetit pentru vânzarea polițelor RCA. Eliminarea din piață a societăţilor Astra și Carpatica a generat o creștere explozivă de prețuri, ce condus la protestele organizate de transportatori în stradă și la amenzi de 56 milioane de euro pentru asiguratorii care s-au înțeles în realizarea unui cartel, fără ca ASF să schițeze nici un gest”, se mai arată în comunicatul FORT.

Federaţia solicită intervenția urgentă a Guvernului pe acest subiect, retragerea proiectului OUG și dezbaterea în Parlament a tuturor modificărilor necesare legii RCA, pentru asigurarea unui climat echilibrat și neafectat de interese de grup, respectiv pentru protecţia reală a intereselor asiguraților persoane fizice și juridice.

Articole similare

Ad