Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Franța ar putea prelungi și chiar crește reducerea de 15 cenți/l aplicată pentru combustibili

Deoarece prețurile combustibililor rămân la niveluri extrem de ridicate, Bruno Le Maire, ministrul Economiei, Finanțelor și Suveranității Industriale din Franța, ia în considerare o prelungire a reducerii de 15 cenți până la sfârșitul anului, dacă o impun condițiile economice. Iar organizațiile profesionale din transportul rutier reafirmă că acest ajutor pentru pompă nu trebuie doar menținut, ci și consolidat.

Reamintim că în Franța, de la 1 aprilie 2022 până la 31 iulie 2022, se aplică o reducere de 15 cenți/l fără taxă la alimentarea la pompă, care probabil va fi prelungită într-o primă fază până la 31 august 2022.

Organizațiile profesionale atrag atenția asupra faptului că litrul de motorină fără reducere a costat în medie 2 euro la sfârșitul lui martie și că în prezent costă circa 2,15 euro cu reducerea aplicată, deci situația s-a înrăutățit, iar companiile de transport rutier au mari probleme în a transfera aceste noi creșteri spre clienții lor, deci este necesar să continue sistemul de sprijin și chiar să se dubleze reducerea.

În ceea ce privește transportul rutier de călători, asociațiile consideră că trebuie adoptate de urgență măsuri care să prevadă compensații pentru companiile care suportă singure costurile suplimentare ale prețurilor energiei începând cu septembrie 2021.

Articole similare

Ad