Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Granițele UE vor rămâne încă deschise. Vor fi însă anumite restricții

În Uniunea Europeană, liderii statelor membre au stabilit să păstreze graniţele deschise în cadrul UE, pentru muncitori şi pentru libera circulaţie a mărfurilor. Au luat în calcul, totuşi, anumite restricţii.

O nouă categorie urmează să fie introdusă pe lista de restricții, aproape complet roșie: zona roșu închis, unde virusul este deosebit de activ. După cum raportează televiziunea germană Tagesschau, potrivit șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se aplică restricții speciale. „Oamenilor care provin din zone roșii închise li se poate cere să facă un test înainte de plecare și să intre în carantină după sosire. Vă sfătuim cu tărie să nu efectuați călătorii inutile“, a punctat Ursula von der Leyen.

Oficialul a mai subliniat faptul că UE are nevoie de măsuri specifice și a declarat că decizia revine statelor membre, însă Comisia intenționează să facă propuneri în zilele următoare. Înainte de videoconferința la care au fost anunțate aceste măsuri, Cancelarul german Angela Merkel nu excludea controalele la frontieră în ultimă instanță, dacă țările vecine nu făceau suficient pentru a preveni răspândirea noului virus. „Dacă o țară cu o incidență care este probabil de două ori mai mare decât Germania își deschide toate magazinele în timp ce acestea sunt încă închise în țara noastră, atunci, desigur, aveți o problemă“, a spus ea la Berlin.

Articole similare

Ad