Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Greva portuară din SUA afectează volumele și tarifele operatorilor europeni

Furnizorii de servicii logistice din Olanda vor fi afectați de greva lucrătorilor portuari din SUA, inițiată de Asociația Internațională a Docherilor, care blochează toate porturile americane majore de la Oceanul Atlantic și Golful Mexic, aproximativ 36 la număr, de la New Jersey la Puerto Rico, și este prima mișcare de protest de acest fel din ultimii aproape 50 de ani ce acoperă întreaga coastă de est. Din cauza ei, companiile de transport maritim au anunțat deja că percep o taxă suplimentară pentru a acoperi întreruperea activității, așa cum informează asociația olandeză de transport și logistică TLN, care mai arată că în fiecare săptămână o medie de 21 de nave, cu peste 112.000 de containere, pleacă din nord-vestul Europei spre Statele Unite.

În cazul în care grevele vor dura mai mult, ele vor avea impact și asupra capacității de transport de containere și a prețurilor pe alte rute, deoarece din ce în ce mai multe containere din Statele Unite vor continua să aștepte să fie manipulate.

De exemplu, estimează TLN, dacă greva ar dura o lună, ar fi trei milioane de containere descărcate în port. Iar greva majoră anterioară, cea din 1977, a durat 44 de zile.

Greva îi va afecta și pe furnizorii de servicii logistice olandezi, mai subliniază asociația, deoarece, pe măsură ce mai puține containere ajung din SUA în porturile olandeze, cererea de servicii de transport va scădea, ceea ce poate duce la o scădere temporară a cifrei lor de afaceri.

În plus, containerele vor rămâne în porturile din SUA mai mult timp din cauza întreruperilor, provocând întârzieri în lanțul logistic olandez și costuri suplimentare pentru transportatorii care așteaptă să le încarce. Iar timpii de așteptare și costurile de depozitare mai mari, perturbările de fluxuri și cererea redusă temporar vor avea și ele impact asupra costurilor de transport.

Dacă întreruperile continuă, companiile de transport maritim ar putea fi obligate să aleagă rute alternative, ceea ce poate crește cantitatea transportă prin alte porturi. Iar schimbările în comerțul intercontinental, cum ar fi amânarea sau anularea comenzilor de export către SUA, pot afecta și ele indirect cererea de servicii de transport intern din Olanda.

Sursă foto: TLN

Articole similare

Ad