Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Grupul de lucru ANAF-transportatori, abia în faza de reglementare

Președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, a răspuns pe 22 aprilie asociațiilor profesionale care au cerut constituirea grupului de lucru pe tema diurnei, conform promisiunii făcute de ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, cu o adresă prin care explică statusul acesteia: “ANAF a procedat la elaborarea proiectului de ordin prin care se propune constituirea grupului de lucru menționat, proiect de ordin ce a fost înaintat către Ministerul Finanțelor, în vederea întreprinderii măsurilor necesare pentru avizare și aprobare, potrivit atribuțiilor și competențelor.”

Astfel, grupul de lucru “care poate începe mâine consultările”, după cum zicea ministrul Nazare la discuțiile de pe 24 martie cu reprezentanții asociațiilor profesionale, așteaptă de mai bine de o lună să intre în legalitate mai întâi. Iar până la programarea primei întâlniri de lucru, inspectorii ANAF nu numai că au continuat controalele deja începute, dar au extins controale începute pe alte teme și pe diurnă sau au început controale doar anunțate înainte de 24 martie, dată la care ministrul Nazare și președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, au promis că nu mai încep verificări pe diurnă, dar cele deja începute vor continua, procedurile legale nepermițând oprirea unor acte de control în derulare sau anularea unora deja efectuate.

Deși nu era greu să renunțe la controale care erau doar programate, nu și începute, conducerea ANAF din teritoriu merge înainte, părând să fie convinsă că grupul de lucru nu va influența major concluziile din RIF-urile nou-încheiate. De altfel, la „solicitarea de elaborare a unei Note de orientare, care să clarifice care sunt situațiile în care diurna plătită de firmele de transport rutier internațional conducătorilor auto nu face subiectul reîncadrării ca venituri de tip salarial și, de asemenea, situațiile în care poate face acest subiect”, ANAF a răspuns cu precizarea că „anterior, tratamentul fiscal al diurnelor acordate în cazul detașării transnaționale a făcut obiectul analizei și organizării unor întâlniri de lucru și a emiterii de puncte de vedere atât la nivelul ANAF, A MFP prin Direcția Generală de Legislație Cod fiscal și Reglementări Vamale, cât și a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Inspecției Muncii (puncte de vedere care au fost avute în vedere în cadrul acțiunilor de control fiscal efectuate), astfel încât la momentul actual, în opinia noastră, nu pot fi elaborate note în sensul celor propuse de transportatori, ținând cont și de natura și complexitatea cazurilor întâlnite în practică, o notă de orientare neavând putere de act normativ”.

Cu alte cuvinte, ANAF se consideră la adăpost de orice acuzații de abuz, subliniind încă o data că acționează în linie cu recomandările venite din partea Ministerului Finanțelor și a Ministerului Muncii/Inspecției Muncii.

Pe de altă parte, recunoaște ”complexitatea cazurilor întâlnite în practică”, deși în majoritatea cazurilor RIF-urile par trase la indigo. Poate ultimele RIF-uri încheiate după 24 martie să fie diferite.

Astfel că rămâne de văzut cât de fructuoase vor fi întâlnirile grupului de lucru ale transportatorilor cu ANAF, când vor fi în final planificate, probabil undeva spre mijlocul verii, când lumea e vacanță și nu pot fi toți prezenți, deci nu se pot lua decizii, și uite așa ne-am putea întinde fără probleme până pe la Crăciun sau cine știe când, poate și cu alt Guvern… că în România totul e posibil!

Articole similare

Ad