Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad

Ideala pentru investitii straine, mai ales in sectorul auto

Cu ocazia inaugurarii fabricii Krone din Tire, reprezentantii producatorului german au tinut sa puncteze principalele motive care i-au determinat sa aleaga Turcia, si in particular zona portului Izmir, pentru aceasta investitie proiectata inca din 2008. Iar Eyüp Soner, COO Ekol, principalul client local Krone, s-a referit atat la dezvoltarea economiei Turciei in ansamblu, cat si la cresterea industriei de logistica, in special in domeniul automotive, in care lider de piata este compania pe care o conduce.
 

Din 2002 pana in 2011, PIB-ul Turciei a crescut de peste 3 ori, pana la 772,3 miliarde de dolari, inflatia „traditionala“ a inceput sa fie controlata, in paralel cu stabilitatea economica si politica a tarii, investitiile straine directe au progresat continuu – cu o mica scadere in 2008 si 2009, ajungand in 2011 la 15,9 miliarde de euro – la fel si veniturile din turism, care au fost de 23 de miliarde de dolari, iar utilizarea capacitatii industriale a fost si ea foarte buna, de 75,4%, recuperandu-se dupa criza din in 2008 si 2009. Partea proasta e deficitul comercial, care continua sa creasca, fiind in 2011 de 10,5% din PIB. In 2011, exportul Turciei a fost cu 18,2% mai mare decat in 2010, atingand 134,6 miliarde de dolari, dar si importurile progreseaza semnificativ, inclusiv pentru a alimenta cu materie prima productia locala.
Economia a crescut cu 8,2% in al treilea trimestru din 2012 – a doua crestere din lume – iar Turcia a ajuns, de pe locul al 39-lea, pe al 27-lea in LPI (World Bank Logistics Performance Index), care urmareste indicatori ca usurinta de a trece frontierele, costurile competitive de transport, organizarea transportului international, trasabilitatea si promptitudinea livrarilor, costurile cu logistica in interiorul tarii, infrastructura sau calitatea si competitivitatea serviciilor logistice.
In Europa, Turcia este a sasea mare economie si are cea mai importanta crestere economica, iar pana in 2023 se estimeaza ca va exporta de 500 de miliarde de dolari.

Carausii Europei si Orientului Mijlociu
Toate aceste performante sunt posibile si datorita faptului ca Turcia are o locatie strategica intre est si vest – fiind ca un pod intre Europa, Orientul Mijlociu, Asia Centrala si Africa – si domina traficul din aceste regiuni, datorita flotei mari de transport, dar si traditiei in domeniu. In plus, opereaza porturi importante la Marea Mediterana si Marea Neagra, controland si in acest mod schimburile comerciale din regiune, are retea noua de cale ferata si conexiuni cu China, Kazahstan si Europa, pentru transport mai rapid, forta calificata de munca, servicii de calitate, timpi buni de tranzit, costuri relativ scazute fata de Europa si uniune vamala cu UE, in perspectiva aderarii la Comunitate.
Din punct de vedere al distributiei volumelor de marfa pe diverse moduri de transport, peste 50% din exporturi se fac pe mare, 35-42% (procentul difera de la un an la altul) pe sosea, cele pe calea ferata sunt nesemnificative, …

Articole similare