Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

In Uniunea Europeană, doar 22% dintre lucrătorii din transporturi sunt femei

Majoritatea femeilor care lucrează în transporturi sunt în serviciul de contabilitate, recepție sau dispecerat/IT. Numărul femeilor manager este extrem de mic, iar al antreprenorilor femei, și mai mic. Ca să nu mai vorbim de numărul de șoferițe.

În depozite, femeile lucrează mai ales la activități de împachetat, picking sau în administrație. Nu există aproape nicio femeie stivuitorist. Iar în managementul activităților de supply-chain își fac loc, în ultimii ani, tot mai multe femei, însă numărul lor e departe de a-l ajunge pe cel al bărbaților.

În România industria transporturilor și logisticii a început să se formeze abia dupa 1990. Femeile au avut acces liber la industrie, de multe ori doar ca să își ajute soții, partenerii, copiii. În timp, femei angajate în multinaționale și-au luat inima în dinți și au pornit pe cont propriu.

Sunt multe femei valoroase în industria transporturilor și logisticii din România. De data aceasta ne-am oprit asupra a șase dintre ele. Vă invităm să cunoașteți poveștile de viață  și preocupările a trei antreprenoare – Dana Manns (CTE Trailers), Loredana Apreutese (International Alexander) și Dana Dumitru (Hermes Forwards), precum și a uneia dintre cele mai experimentate logisticiene în fashion, Laura Simion (LC Waikiki). Reprezentantelor industriei li se vor alătura doamna Comisar al Transporturilor, Adina Vălean, și doamna director DGTR din cadrul Ministerului Transporturilor, Adriana Kalapis.

Asteptăm poveștile fiecărei femei care lucrează în transporturi sau logistică, precum și poveștile bărbaților care își apreciază subalternele, șefele sau colegele femei pentru munca bine făcută, cu suflet și cu responsabilitate.

Vă așteptăm să ne trimiteți comentarii și întrebări luni, 8 martie, între 14:30 și 16:30. Vom fi live pe FaceBook, LinkedIn și youtube.

Articole similare

Ad