Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Industria logistică se teme de haosul creat de Brexit

Industria de logistică din Marea Britanie se teme de efectul Brexit de la granițe și de introducerea întârziată a noului software vamal. Un număr de 11 asociații și companii mari de transport i-au trimis o scrisoare deschisă vice-prim ministrului Michael Gove, în care i-au cerut să ia măsuri.  

Îngrijorările transportatorilor și logisticienilor sunt foarte serioase, întreg lanțul putând fi perturbat, arată aceștia, care își doresc să nu le fie afectată activitatea începând cu 1 ianuarie 2021. Asociațiile văd că sunt probleme cu ajutoarele de stat pentru agenții vamali, sistemele de IT și infrastructura vamală. Una dintre probleme este legată de alinierea seturilor de date la declarațiile vamale, proces care în mod normal durează luni de zile. După 50 de ani de comerț liber în interiorul UE, acum trebuie construit un nou lanț de aprovizionare, o sarcină cu multe provocări, arată experții. Zece sisteme de IT la care trebuie să se alinieze industria, mai arată scrisoarea. Unul dintre acestea este un program nou, Smart Freight, ce ar fi trebuit să fie folosit de fiecare exportator, însă nu este gata. În plus, asociațiile critică și faptul că partenerii contractuali, producătorii, exportatorii/importatorii nu au fost implicați în procesul de testare. „Este prea târziu pentru mii de companii și zeci de mii de contracte pentru efectuarea testelor în luna noiembrie“. Acestea ar avea loc și în vârful sărbătorilor de iarnă, când industria logistică are cele mai mari volume.

foto: eurotransport.de

Articole similare

Ad