Pe 23 martie am organizat al doilea eveniment de gală Tranzit specific pentru industria de expediții și logistică. Am avut printre premianți firme multinaționale obișnuite cu podiumul Tranzit, altele nominalizate pentru prima oară, am avut și firme cu capital românesc, mai mult sau mai puțin premiate de-a lungul timpului.
Ce îi face speciali pe premianți? E o întrebare pe care adeseori o pun cei care aplaudă admirativ sau cu un pic de invidie din sală. În cazul unora, contează puterea financiară a grupului din care fac parte și care asigură dezvoltarea fără împrumuturi scumpe și riscante, rețeaua extinsă și eficientă, experiența din cadrul grupului și împărtășirea de bune practici. În cazul altora, încrederea în propriile forțe, abilitatea de negociere și comunicare și curajul de a încerca activități noi și de a promite rezultate. Sigur, munca și perseverența contează la fel de mult, investițiile continue și intuiția. Dar când mai mulți se bat pentru aceiași clienți, au aceleași costuri, același tip de oameni, echipamente, depozite, ceea ce face diferența este inovația, capacitatea de a veni cu servicii noi, cu modalități noi de a servi clientul, cu echipamente noi, cu idei care, în final, să-i aducă beneficiarului mai mult profit. Cel care gândește pentru client, care îi oferă soluții și eficiență sporită, întotdeauna va fi preferat, va avea de lucru mai mult, va convinge clienții care aduc volumele asigurătoare de profit.
Inovația este la îndemâna specialistului, care are experiență sau care se informează și înțelege business-ul clientului. Inovația înseamnă nu numai consultanță, ci și tehnologie. Adeseori managerii de logistică se scuză că nu au timp să citească, nu au timp să participe la conferințe și se mulțumesc să se documenteze din scurt despre performanțele unor tehnologii atunci când, forțați de legislație, de un client mare sau de grupul din care fac parte, trebuie să implementeze vreo soluție.
O oră pe lună pentru a citi ce mai e nou în domeniu ar aduce multe idei, multe soluții, mulți clienți. Noi experimentăm această senzație de bucurie a descoperirii de idei în cadrul competiției Tranzit de inovație în supply chain. Două ore de prezentări ale soluțiilor concurente, de întrebări și răspunsuri, se lasă adeseori cu propuneri de cooperare și de îmbunătățiri sau chiar cu achiziții.
În calitate de membru al juriului Intralogistik and Forklift of the Year (IFOY), descopăr an de an soluții software de tot felul – de la monitorizarea performanțelor echipamentelor și asigurarea mișcării în siguranță a acestora, fie că vorbim de stivuitoare conduse de oameni sau de vehicule ghidate automat sau roboți mobili până la platforme cu baze de date cu informații complete despre adresele marilor producători, condițiile lor de încărcare/descărcare, tipuri de mărfuri care pleacă din fabrică și instrucțiuni de transport, absolut necesare pentru ca producătorul să nu refuze un camion la încărcare în lipsa unei bune comunicări între client, intermediar, cărăuș și șofer.
Unele soluții sunt complexe și necesită o investiție uriașă, mai ales când e vorba de automatizare totală, dar sunt și soluții extrem de ieftine și de eficiente. Un exemplu în acest sens este o etichetă LED lipită în dreptul unui reper pe raft și un smartwatch conectat la WMS-ul depozitului. Comunicarea pe Bluetooth dintre smartwatch și eticheta LED de 5 euro face ca operatorul să beneficieze de o replică a unui sistem pick by light extrem de ieftin, fără montaj complicat, fără cabluri, fără training.
Soluții flexibile de picking automat pentru e-commerce de tipul autostore, la costuri mici, au făcut senzație la competiția IFOY din acest an, alături de roboței capabili să preia câteva lădițe de 100-300 kg pe care să le transporte rapid la platforma de livrare în timp ce pickerul doar îi alimentează, fără să străbată kilometri pe zi în depozit și fără să care greutate.
Concluzia este simplă: citiți, documentați-vă, uitați-vă în curtea vecinilor. Suntem în era tehnologiei și investiția în tehnologie este crucială. Inovația face diferența! Și e la îndemâna tuturor.
Noi vom avea în fiecare lună o pastilă de inovație în revista Logistica. Vă vom oferi recomandările noastre cu tot cu informații despre implementare și cost. Rămâne doar să citiți și să selectați ce vi se potrivește.