De pe 19 mai, Iranul se confruntă cu una dintre cele mai ample greve ale șoferilor de camion din istoria recentă a țării, un protest care paralizează transportul rutier și perturbă lanțurile de aprovizionare în peste 150 de orașe. Mișcarea a pornit din portul Bandar Abbas, în urma unei tragedii cu implicații profunde.
Pe 27 aprilie, o explozie de proporții a zguduit portul Bandar Abbas, provocând cel puțin 40 de morți și peste 1.000 de răniți. Printre victime s-au numărat numeroși șoferi de camion, iar zeci de vehicule au fost distruse. Potrivit unor surse neoficiale, deflagrația ar fi fost cauzată de depozitarea ilegală, într-un terminal civil, a unor propulsoare solide de rachetă aparținând Gardienilor Revoluției.
Deși incidentul în sine a fost grav, el a funcționat ca un catalizator pentru o criză latentă. Nemulțumirile din rândul camionagiilor mocneau de luni bune: creșterea costurilor de întreținere, reducerea subvențiilor pentru combustibil și degradarea condițiilor de muncă i-au adus la limita răbdării.
La doar câteva săptămâni de la explozie, mii de șoferi au încetat lucrul. Mișcarea s-a răspândit rapid din Bandar Abbas în toate regiunile Iranului. Sursele din diaspora iraniană estimează că peste 900.000 de șoferi au aderat la grevă, ceea ce ar echivala cu 90% din transportul rutier al țării oprit. Între 125 și 163 de orașe sunt afectate.
Efectele sunt resimțite în întregul sistem economic: aprovizionarea cu combustibil este fragmentată, livrările industriale întârzie, iar sectorul agricol acuză pierderi din cauza întreruperii lanțurilor de distribuție.
Revendicări: combustibil, siguranță, respect
Camionagiii protestează împotriva reducerii drastice a cotei de motorină subvenționată – o măsură paradoxală într-o țară exportatoare de petrol. În același timp, piesele de schimb, asigurările și combustibilul au devenit tot mai greu accesibile. Șoferii mai reclamă siguranța precară pe drumuri, creșterea furturilor și lipsa de recunoaștere a muncii lor grele.
Mulți cer recunoașterea oficială a acestei meserii ca fiind una „dificilă” și periculoasă, similară cu revendicările recente ale șoferilor din Europa sau America Latină.
Un val de solidaritate și o reacție brutală
Greva a atras sprijinul altor categorii profesionale afectate de criza economică: brutari, agricultori, profesori, pensionari, medici. Personalități marcante ale societății civile s-au solidarizat public, printre care regizorul Jafar Panahi, câștigător al Palme d’Or la Cannes, Narges Mohammadi, laureata Premiului Nobel pentru Pace, și cântărețul Mehdi Yarrahi.
Răspunsul autorităților a fost un amestec de represiune și promisiuni. Mai mulți șoferi au fost arestați, s-au făcut amenințări cu retragerea licențelor și confiscarea camioanelor, iar forțele de ordine au fost desfășurate în zonele fierbinți. În paralel, guvernul a promis temporar majorarea cotelor de combustibil și acordarea a 500 de litri gratuit pentru șoferii care nu participă la grevă. În media oficială, amploarea protestului este minimalizată, iar „presa străină ostilă” este acuzată că ar incita la revoltă.
La unsprezece zile de la declanșare, greva persistă, în ciuda eforturilor de a o reprima. Mai mult decât un simplu protest profesional, ea a devenit un simbol al rezistenței sociale și una dintre cele mai vizibile forme de disidență organizată împotriva regimului iranian din ultimii ani.
