Ad
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
AdAdvertisement
Ad
Ad

Krone a realizat în 2019/2020 o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de euro

După un început relativ bun de an financiar 2019/2020 (de la 1 august 2019 la 31 iulie 2020), toate piețele pe care este prezent Krone Group au fost afectate, în prima parte a lui 2020, de pandemia Covid-19, care a eclipsat toate celelalte probleme, precum negocierile pentru Brexit și tarifele protecționiste de import, care au avut, totuși, și ele, un impact semnificativ asupra activității producătorului german.

Divizia de mașini agricole a continuat să crească, de data aceasta cu 4,9% față de anul anterior, dar cea de vehicule comerciale a pierdut din cifra de afaceri, în total cele două generând 1,9 miliarde de euro, față de 2,2 miliarde de euro în anul financiar anterior. Pe piața domestică, unde Krone Group a vândut circa 29,3% din întreaga sa producție (față de 30,9% în anul anterior), 32,9% din vânzări au fost reprezentate de mașinile agricole și 66,8% de vehiculele comerciale. Veniturile din vânzările de vehicule comerciale au scăzut cu circa 24,2%: de la 495,1 la 372,7 milioane de euro în Germania și de la 1,04 miliarde de euro la 793,6 milioane de euro în restul țărilor. În ceea ce privește mașinile agricole, piața germană contribuie cu 25,1% la veniturile din această activitate (față de 28% în anul anterior), piețele vest-europene cu 36,2%/35,6%, cele estice cu 8,4%/8,9%, iar America de Nord cu 15,2%, față de 15,9% în anul anterior.

Krone Group are 5.375 de angajați în peste 15 țări, față de 5.292 în 2018/2019, inclusiv o medie de 293 de ucenici (față de 270 în anul anterior).
Lichiditățile companiei au crescut cu 69,6 milioane de euro, până la 205 milioane de euro, datorită scăderii creanțelor din bunurile livrate, din serviciile prestate și din stocuri.

Capitalul propriu a crescut de la 585,1 la 588,7 milioane de euro, iar rata capitalurilor proprii, de 44,1%, nu s-a modificat mult față de anul precedent. Grupul are capital pe termen mediu și lung de 1.015,5 milioane de euro, față de 1.010 milioane de euro, care acoperă atât mijloacele fixe, cât și stocul și multe dintre creanțe.

Compania a făcut în anul financiar 2019/2020 investiții totale de 60,2 milioane de euro, în scădere față de cele 92,9 milioane de euro din 2018/2019. Pentru a crește și mai mult capacitatea de producție și calitatea, Krone a investit constant în digitalizare, automatizare, conectivitate și telematice, în aproape toate centrele sale. În vara lui 2020 a devenit operațional centrul de validare din Lingen, cunoscut ca Laboratorul Viitorului, care permite folosirea unor proceduri high-tech pentru a testa durata de viață, calitatea și funcționarea componentelor, ceea ce a avut impact asupra calității produselor. Tot aici se află și o pistă de 1,2 km pentru testarea vehiculelor autonome. Centrul de producție din Herzlake, unde se asamblează Dry Liner și cutiile mobile, este acum puternic automatizat și aici este pe cale de a fi dată în folosință o nouă linie robotizată pentru cutii mobile. Iar la fabrica din Dinklage capacitatea a depășit 100.000 de axe/an datorită investiției într-o mașină de sudură cu două capete.

Având în vedere toate aceste rezultate, obținute într-un an atât de dificil, președintele Bordului Krone Holding, Bernard Krone, declară că, deși toate problemele de sănătate, de mediu, politice și economice fac dificil un pronostic legat de ce va aduce următoarea perioadă, vânzările din anul financiar curent vor fi la nivelul din anul precedent.

Articole similare

Ad