Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Legea amnistiei lasă deschisă cutia Pandorei

În afară de chestiunile procedurale de stingere a obligaţiilor fiscale pentru cei vizaţi de reîncadrarea diurnelor rămâne problema faptului că în actuala lege a amnistiei se păstrează referirile la caracterul temporar al activităţii de muncă prestate în afara sediului, este de părere avocatul Oana Chiriţă.

„Practic, în cadrul controalelor ANAF pe recalificarea diurnelor se pot distinge două etape clare: prima în care se făcea distincţia delegare/detaşare şi a doua în care au abandonat teoria iniţială şi au invocat faptul că şoferii care lucrează doar pe Comunitate şi nu au curse şi pe teritoriul ţării nu desfăşoară activităţi cu caracter temporar în străinătate, ci permanent. Cum această dezbatere despre caracterul temporar sau permanent al muncii şoferului nu a fost rezolvată prin legea 72, istoria se poate repeta oricând. Legea amnistiei a venit acum ca o soluţie pentru cei care aveau decizii de impunere emise şi cu controale pe rol, însă nu rezolvă fondul problemei pe viitor”, opinează avocatul Oana Chiriţă.

De asemenea, actul normativ nu rezolvă nici problema încadrării zilelor libere ale şoferilor: au dreptul la indemnizaţie şi la rambursarea costurilor de cazare, transport şi masă sau nu? Pentru că modul în care este definită teoretic activitatea şoferilor nu include şi perioadele de odihnă, deşi plata trebuie să acopere şi aceste zile. HG 518 prevede că pe perioada când un angajat este trimis în afara ţării şi se află la dispoziţia angajatorului, acesta din urmă este obligat să îi dea indemnizaţie. „Inspecţia Muncii ar trebui să lămurească acest aspect, precum şi problema caracterului temporar sau permanent al activităţii şoferilor care lucrează pe Comunitate.”

Pentru a se pune la adăpost, operatorii de transport sunt sfătuiţi să aibă acte adiţionale încheiate la contractele de muncă, prin care să le fie aduse la cunoştinţă şoferilor drepturile pe care aceştia le au, inclusiv în conformitate cu legislaţia statelor membre în care sunt detaşaţi transfrontalier. Pentru că aceasta este o obligaţie a angajatorilor care se regăseşte inclusiv în directiva 1057/2020 privind detaşarea transfrontalieră. În plus, pentru orice dubiu este bine să se ceară clarificări de la Inspecţia Muncii, pentru că un răspuns oficial poate reprezenta garanţia pentru a nu lua amenzi sau, în cazul în care se primesc sancţiuni, acestea să poată fi contestate în instanţă.

Articole similare

Ad