Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

LogiMAT: Focus pe ambalaje durabile si solutii inteligente de identificare automata

Industriile auto si producatoare de ambalaje se confrunta cu cerinte de piata complet noi, in conditiile in care isi adapteaza produsele si solutiile pentru a fi durabile si neutre din punct de vedere climatic. Furnizorii din aceste industrii vin la LogiMAT 2020 pentru a-si prezenta cele mai noi produse si idei in vederea optimizarii amprentei de carbon a clientilor lor.
Industria producatoare de ambalaje si echipamente de ambalare au generat in 2018 venituri de 7,1 miliarde de euro, ceea ce reprezinta o crestere record de 8% – cea mai mare din ultimul deceniu. Pentru 2019 insa, Asociatia de Procesare a Alimentelor si a Utilajelor de Ambalat estimase o rata de crestere moderata, de cel mult 2%. De asemenea, industria cartonului ondulat a inregistrat o crestere de numai 0,6% in 2018, iar pentru 2019 Asociatia Industriei Cartonului Ondulat anticipase o crestere a veniturilor de doar 1%. Rezultatele obtinute de celelalte industrii din domeniu nu sunt prea diferite: producatorii de carton pliabil din Germania si-au marit valoarea productiei in anul fiscal 2019 cu un nivel moderat de 0,4% fata de anul precedent, pana la 1,98 miliarde de euro, vanzarile de sticla pentru recipiente au crescut cu 1,3%, pana la 4,3 milioane tone, in timp ce folia de aluminiu a crescut cu 3%. Si ambalajele PET, care sunt utilizate in principal pentru bauturi si produse din carne, s-au prabusit inca din 2018. Operatorul sistemului Petcycle pentru ambalajele pentru bauturi a raportat o scadere cu 11,8% a vanzarilor de ambalaje PET in segmentul de bauturi pentru 2019. 
Fara indoiala, industria se straduie sa isi adapteze gamele de produse. Ca raspuns la cererea de solutii ecologice durabile si neutre din punct de vedere climatic, producatorii de sisteme de ambalare isi vor prezenta ultimele inovatii la LogiMAT, intre 10 si 12 martie a.c. „Pe langa aspectul securitatii si al integrarii tot mai mare a smartphone-urilor si a ambalajelor inteligente, sustenabilitatea devine un motor major pentru solutiile pe care industria de ambalaje spera sa se dezvolte si sa creasca in continuare. Aproape pe niciun alt segment de piata nu se estimeaza o schimbare atat de clara precum in industria de ambalare“, a declarat Michael Ruchty, directorul LogiMAT.

Articole similare

Ad