Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mai mult confort, ușurință în condus și consum redus

Noua generație de camioane Volvo a fost pusă în producția de serie cu o întârziere de aproape 6 luni ca urmare a pandemiei de Covid-19. În România primele camioane Volvo din generația 2020 au ajuns abia la începutul acestui an, în aprilie un FH cu cabină Globetrotter și motor de 500 CP cu turbocompound fiind protagonistul unui test drive de 500 km între București și Constanța. Plăcerea de a conduce un camion modern, performant și ușor de manevrat a fost dublată de surpriza unui consum mic, de 24,6 l/100 km pe autostradă și de 34,5 l/100 km pe Șoseaua de Centură, în condiții normale de trafic, adică foarte aglomerat pe Centură și cu porțiuni de drum în lucru pe autostradă.

Fiind prima dată când am urcat în noua cabină FH (am mai prezentat, în vara anului trecut, o versiune demo a Volvo FM), atenția ne-a fost atrasă de noutățile introduse cu noua generație de camioane Volvo. Accesul în cabină este ușor, treptele primind o suprafață nouă antialunecare din plastic și cauciuc, care asigură atât urcarea în siguranță, cât și curățarea eficientă a tălpilor pantofilor, binevenită înainte de a intra în cabină, mai ales într-o zi ploioasă.

Bordul are un nou design, iar suportul de pahare, care înainte era extensibil și, din acest motiv, se deteriora destul de des, este acum fix. Volanul este mult mai practic, joystick-urile fiind înlocuite cu butoane mult mai ergonomic gândite.

Noutatea cea mai importantă la interior o reprezintă însă digitalizarea bordului. Panoul de instrumente de 12″ permite selectarea unuia din cele patru tipuri de vizualizări pe ecran (Home View, care include toate informațiile cu care este obișnuit șoferul, Focus View, care oferă doar informațiile esențiale, Navigation View și Load View, care oferă informații despre navigație/încărcătură) – ultimele două fiind disponibile opțional. Modul de organizare a celor patru tipuri de vizualizare nu se poate schimba, ci, de la un buton, se pot accesa diferite funcții precum presiunea, turbina etc.

Funcția de navigație apare și în bord, și pe ecranul suplimentar. În bord este afișată și funcția de recunoaștere a semnelor de circulație și în special a celor de viteză, iar în cazul în care se circulă cu o viteză mai mare decât cea permisă semnul se mărește intermitent pentru a atrage atenția.

În modul Load View, panoul de bord indică sarcina utilă încărcată, chiar și în condițiile în care nu există cântar pentru semiremorcă. Cântarul de pe autotractror aproximează încărcarea pe axă în funcție de presiunea din pernele de pe axa spate, cu suspensie pneumatică. În funcție de ce presiune se înregistrează în cuiul de cuplare, sistemul aproximează cu cât este încărcată semiremorca, valorile indicate schimbându-se în funcție de înclinarea drumului sau de diferite manevre de frânare.

Meniul principal arată nivelul de AdBlue și de motorină, încă o funcționalitate nouă – autonomia – fiind adăugată. Foarte utilă este acum Pre Trip Check, o simulare rulată de computerul camionului, cu scopul de a verifica nivelul uleiului, al AdBlue etc., iar în cazul în care apare vreo problemă aceasta este semnalată în bord. Astfel, șoferul poate face acum doar o inspecție exterioară, pentru a verifica roțile, cuplarea semiremorcii ș.a.

Ecranul lateral de 9″, disponibil opțional, este ușor de accesat prin butoanele poziționate intuitiv pe volan, prin comandă vocală sau direct din meniu, ecranul fiind cu funcție tactilă. Vechiul ecran suplimentar de la Volvo era mai mic și încastrat în bord, cel actual fiind poziționat mai sus, în câmpul vizual direct al șoferului, fiind și mai aproape de postul de conducere și, ca atare, mai ușor de folosit.

Ecranul lateral poate asigura funcțiile de Infotainment și asistență la navigare și oferă informații despre transport și monitorizarea cu ajutorul camerelor video, care transmit imagini pe ecranul suplimentar, atunci când se activează sau, automat, când se dă semnal dreapta. Două camere se montează din fabrică – cea din colțul din dreapta și una pe spate cu vizibilitate la cuiul de cuplare a semiremorcii. Dacă se dorește ca șoferul să aibă vizibilitate în spatele semiremorcii, camera poate fi mutată, având un fir de 25 m care poate fi tras până în spatele ansamblului de transport.

La acestea se pot adăuga, suplimentar, până la șase camere, cu conexiune de tip plug and play. Ecranul suplimentar din bord poate prelua imagini de la una, două sau patru camere concomitent. Pentru cei care merg pe relația Anglia, sistemul permite montajul unei camere pentru unghi mort, obligatorie pentru a intra în Londra.

Aerodinamica noii cabine reduce consumul

Camerele sunt un plus pentru creșterea vizibilității, îmbunătățite oricum prin câteva restilizări ale părții frontale, cu stâlpi plasați mult mai în lateral și un parbriz mai curbat în părțile laterale, crescând mult suprafața vitrată a cabinei. De asemenea, unghiul de înclinare a oglinzilor, cu carcase mai aplatizate și brațe perforate, permite o frecare cu aerul mai mică, sporind coeficientul de aerodinamică.

Același efect este urmărit și de modificarea grilei calandrului de la radiator și mutarea semnalizatoarelor de pe colțurile cabinei pe ușile laterale.

Ușa a fost subțiată prin îngustarea buzunarului pentru a lăsa mai mult spațiu pentru șofer, în exterior având aceleași dimensiuni. În plus, linia geamurilor laterale a fost puțin coborâtă, ceea ce crește vizibilitatea, dar și senzația de spațiu la interior. O noutate o reprezintă și iluminarea full LED de la interior, controlată prin senzori de mișcare în dreptul spațiului de depozitare deschis din centrul cabinei.

Schimbătorul treptelor de viteză este mult mai modern și mai mic. Părțile de media și Infotainment au fost puțin modificate, apărând mai multe prize USB ca urmare a numărului mare de device-uri cu care s-au obișnuit, în ultimul timp, șoferii de camion.

Sistemul de climatizare are butoane noi de acționare, tapițeriile au fost înnoite atât la banchetă, cât și la scaune, iar trapa este montată într-o poziție avansată, mai ușor de folosit ca ieșire de urgență.

24,6 l/100 km pe autostrada București-Constanța. 34,5 l/100 km pe Șoseaua de Centură la ore de vârf.

Noul FH aduce noutăți și în planul strategiei de condus, cu un Cruise Control îmbunătățit și mai mult pentru economie de combustibil. Sistemul permite acum rularea liberă a camionului și în rampă, calculând ce viteză trebuie să prindă înainte de rampă ca să nu scadă cu mai mult de 10 km/h față de viteza de croazieră setată. De exemplu, dacă viteza este setată la 85 km/h, sistemul pune transmisia pe „neutru” chiar și la urcare, astfel încât să ruleze liber câteva secunde, înainte de a ajunge în vârful rampei, după care la coborâre recuperează și viteză, și timp, în condițiile realizării unei economii de combustibil mai mari. În schimb, rularea în pantă a fost limitată astfel încât camionul să nu depășească viteza maximă de 90 km/h, depășire care, după 1 minut, se înregistrează pe cardul tahograf.

Vehiculul de test a fost echipat cu un motor diesel de 13 l, Euro 6 Step D, cu SCR, EGR și Turbocompound, care dezvoltă un cuplu maxim de 2.810 Nm și o putere maximă de 500 CP.

Tehnologia turbocompound contribuie la reducerea consumului de combustibil pe drumuri drepte, deoarece funcționează la turații foarte mici și astfel se poate face economie de combustibil și la 900 de rpm. Pentru motorul Volvo de 500 CP, la deplasarea pe autostradă la viteza constantă de 85 km/h, turația variază între 950 și 1.050 rpm, în funcție de profilul drumului.

În privința sistemului auxiliar de frânare, în loc de retarder, Volvo recomandă clienților frâna de motor VEB+, foarte eficientă și ușor de folosit dacă se pune pe poziție „A” (Automat), care permite folosirea Cruise-Controlului și accelerarea/frânarea automată, în funcție de viteza de croazieră setată.

Am parcurs 496,7 km de la București la Constanța/Agigea și retur, cu un consum mediu de aproape 26 l/100 km. Consumul mediu pe cei circa 240 km de autostradă a fost de aproximativ 24,6 l/100 km, în timp ce pe Șoseaua de Centură a fost de 34,5 l/100 km (33 l/100 km la dus și 36 l/100 km la retur – vineri după-amiaza, în condițiile unui trafic infernal, cu multe opriri și reporniri de pe loc). Am efectuat 36 km în aproape o oră și jumătate, ceea ce se vede și pe graficul generat prin platforma Volvo Connect, care va încorpora, pe lângă alte servicii, și informațiile, până acum disponibile prin Dynafleet.

De altfel, traficul a fost destul de fragmentat și pe autostradă, din cauza lucrărilor de reparații a asfaltului, fiind 3-4 porțiuni de drum îngustat cu limită de viteză de 60 km/h și chiar mai mică pe alocuri, ceea ce a impus frânarea destul de frecventă și posibilitatea folosirii pilotului automat pe doar 57,9% din traseu, caz în care și beneficiile aduse de I-See, sistemul Volvo de control predictiv al Cruise-Controlului, nu au fost foarte însemnate. Viteza medie a fost de numai 62 km/h.

Posibilitatea de rulare liberă a fost destul de mică, abia după ce se traversează podul de la Cernavodă până la Agigea fiind o succesiune de urcușuri și coborâșuri. De aceea camionul a parcurs doar 6,7% în rulare liberă, ceea ce reprezintă însă destul de mult pentru un traseu în mare parte în linie dreaptă.

Consumul mediu pe autostradă la retur, pe Constanța-București, ar fi putut fi fără probleme de 23 l/100 km, chiar mai puțin, dacă nu erau așa de multe obstacole și porțiuni de drum în lucru și nu iroseam mai bine de 2 l de motorină numai în staționare, pe sesiunile de filmare în interiorul camionului, când motorul a fost accelerat constant pentru a nu se opri, camionul fiind echipat cu funcție de oprire automată când merge mai mult de un minut la ralanti, și în mers, în paralel cu mașina de filmat. Însă sperăm că filmulețul încărcat pe youtube după drive test a meritat efortul.

Consumul mic în condiții reale de încărcare (sarcină utilă de aproape 20 t) este completat de alte avantaje pentru șofer: un camion ușor de condus (chiar și fără Direcție Dinamică și funcție Volvo Active Driver), confort la bord și funcții de asistență care ajută șoferul să se descurce bine și în siguranță și în condiții stresante și obositoare de trafic aglomerat. În plus, noul FH este și mai silențios, lucru care se simte pe drumul de Constanța, unde vântul bate de regulă destul de puternic.          

Articole similare