Atitudinile față de globalizare s-au schimbat în ultimii ani, așa cum amintește și Transport Intelligence (Ti) într-o analiză recentă, deoarece s-a constatat că ea are un impact negativ asupra rezilienței lanțului de aprovizionare.
În aceste condiții, la nivel european există diferențe clare de opinie cu privire la politica lanțului de aprovizionare. Președintele Franței, Emmanuel Macron, ar dori să vadă mai multe lanțuri de producție recapitalizate și mai multe lanțuri de aprovizionare dezvoltate la nivel european și crede că securitatea și comerțul internațional trebuie să fie foarte conectate. De aceea face presiuni pentru ca Europa să-și asume un rol de apărare mai proactiv în detrimentul NATO.
Iar cancelarul german Olaf Scholz este de părere că deglobalizarea nu este o opțiune și avertizează împotriva unei lumi multipolare. Deoarece în joc sunt legăturile industriale ale Germaniei cu China, în a cărei economie sunt integrate multe dintre cele mai mari întreprinderi din țara sa.
În afară de aceste două puncte de vedere, mai există cele populiste, mai concentrate la nivel național, cum ar fi cele ale premierului italian Giorgia Meloni, concepute pentru a stimula creșterea economică și apariția de noi locuri de muncă pe plan intern, și care privesc strategic spre SUA, mai degrabă decât spre China.
Acestea din urmă sunt în concordanță cu scepticismul actual cu privire la viitorul globalizării și se bucură de sprijin din cauza nemulțumirii față de distribuția beneficiilor, percepută ca fiind inechitabilă, mai ales în condițiile în care se pierd locuri de muncă din cauză că se importă bunuri din China în loc să se producă pe plan local. Deși problemele de securitate au subliniat în ultimii ani riscul dependenței de China ca partener comercial major, iar problemele etice și de mediu sunt și ele mereu aduse în atenția publicului, faptul că Italia este membră UE limitează influența premierului Meloni, care, pentru a nu pierde sprijinul pe care îl poate primi prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, care se ridică la 2% din PIB-ul Italiei până în 2026, trebuie să joace după regulile comunitare. Totuși, dacă politicile pe care vrea să le implementeze vor reuși, lanțurile de aprovizionare italiene vor deveni mult mai localizate decât în ultimele decenii.
