Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mega Image apasa pedala catre un transport ecologic cu vehicule pe gaz!

Cel mai mare lant de supermarket-uri din Romania foloseste in flota sa sapte vehicule pe gaz natural comprimat (CNG), iar proiectul urmeaza sa fie extins cu inca opt. Masinile apartin partenerilor Mega Image, insa directia si strategia este data de retailer, care s-a convins de fiabilitatea acestei solutii alternative incepand cu octombrie 2017, atunci cand primul vehicul a fost testat in conditii reale. Daca pe partea de mentenanta datele preliminarii nu pot fi inca luate in calcul, din punct de vedere al optimizarii de cost, reducerea consumului de combustibil calculata pentru doua vehicule a fost intre 15 si 25% pe o distanta de circa 7.000 km.


De la regandirea strategiei de transport si pana la modernizarea flotelor, in ultimii ani retailerii fac eforturi sustinute pentru decarbonizarea transportului rutier, care nu mai reprezinta de mult o preocupare majora doar pentru producatorii de vehicule comerciale. Pana cand vom asista la introducerea de noi standarde in ceea ce priveste reducerea emisiilor de carbon, propulsiile alternative incep sa-si faca loc din ce in ce mai mult in flotele de transport, inclusiv in Romania. Unul dintre promotorii unei astfel de solutii este lantul de supermarketuri Mega Image, al carui obiectiv este reducerea amprentei de carbon a flotei care opereaza in depozitele sale, dar si reducerea poluarii fonice, avand in vedere faptul ca unele dintre livrari se desfasoara pe timp de noapte in zone urbane. Iar pentru acest lucru a ales gazul natural comprimat. „In urma cu cativa ani ne gandeam la solutii alternative pentru masinile noastre, iar pe piata existau doua posibilitati: camioanele electrice si cele alimentate cu CNG“, a explicat Emil Aringhe, manager de transport in cadrul companiei si responsabilul cu acest proiect. Dupa studierea ambelor variante, decizia finala in favoarea gazului natural comprimat a fost luata pe baza transparentei cu care producatorul italian a furnizat informatiile cerute si a comunicarii bune cu acesta. „Motivele care stau la baza introducerii vehiculelor CNG in flota actuala sunt legate de trei caracteristici pe care acestea le au: economice, ecologice si silentioase“, a completat acesta.

Un pret mai ridicat de achizitie, o reducere de combustibil de 15-25%
Astfel, la finalul lui 2017, prin intermediul unui partener de transport, primul vehicul alimentat cu CNG a intrat in exploatare in flota Mega Image in conditiile in care, pe zona de distributie, Romania nu avea un furnizor de CNG. Dupa sase luni in proiect a intrat un al doilea furnizor cu un al doilea vehicul, iar ceea ce a urmat a fost un studiu de fezabilitate, pentru a vedea rentabilitatea proiectului in privinta extinderii. „Nu avem cifrele exacte pentru partea de mentenanta, in schimb, informatiile care ne-au fost furnizate la inceputul proiectului in ceea ce priveste zona de operational s-au dovedit a fi reale“, a marturisit Emil Aringhe. Directorul de transport se refera la media de 250 km parcursi cu o singura alimentare si la timpul propriu-zis de alimentare cu CNG, care a fost redus, de la cateva ore, la numai cateva minute, dupa cum s-a dovedit in cadrul testelor. „Spun asta pentru ca in Romania a mai fost un proiect pe CNG cu altfel de sisteme, in care timpul de alimentare era de circa sase ore. In conditiile in care flota noastra livreaza 24/24, nu ne putem permite stationarea unui singur vehicul timp de sase ore doar pentru alimentare“, a explicat oficialul Mega Image.
In privinta fiabilitatii oferite de solutia CNG, reducerea consumului de carburant a fost consistenta pentru cele doua vehicule initiale, intre 15 si 25% pe o distanta de circa 7.000 km. Costul de achizitie este putin mai mare decat la varianta pe combustie interna, insa asta nu constituie un impediment daca analiza ia in calcul un termen indelungat de utilizare a solutiei. Managerul de transport a spus ca reviziile se fac inclusiv in functie de numarul de ore de functionare a motorului, deoarece exista zone unde numarul de kilometri este mic, dar motorul are o functionare indelungata. Per total, pentru Mega Image un vehicul are un ciclu de functionare de pana la cinci ani. „Daca vorbim strict de revizie, mentenanta este mai ieftina. Pe termen lung insa, avand in vedere faptul ca intervalul de revizie este putin mai mic decat in cazul propulsoarelor diesel, valabil si in cazul vehiculelor de tonaj mic, si pentru cele de tonaj mare, numarul de revizii va fi mai mare si va rezulta un cost suplimentar“, a mai spus oficialul companiei, care nu crede insa ca acesta este un dezavantaj major, comparativ cu celelalte avantaje aduse de TCO.

Proiectul urmeaza sa fie extins
Chiar daca in transportul de tip distributie vehiculele sunt operate pe distante scurte, ceea ce reprezinta un atu pentru aceasta solutie alternativa, flota actuala de vehicule alimentate cu CNG numara sapte unitati de 3,5 tone si 7,2 tone, care sunt operate de trei parteneri. Daca la primul model configuratia prevede si un rezervor de benzina de aproximativ 15 litri, la modelul de 7,2 tone alimentarea se face exclusiv pe baza de CNG, capacitatea totala de gaz fiind ajustabila in functie de numarul de butelii de gaz instalate, un consum mediu fiind de aproximativ 18 kg/100 km. „Este clar ca daca operezi pe distante foarte scurte, asa cum facem noi in orase precum Bucuresti, Constanta, Brasov, Cluj-Napoca, aceasta solutie este viabila.“
Proiectul functioneaza doar in Bucuresti momentan, iar flota urmeaza sa fie extinsa cu alte opt vehicule. Odata cu livrarea noilor comenzi, numarul partenerilor ce utilizeaza vehicule alimentate cu CNG va creste la cinci. Totodata, pe masura ce infrastructura de statii CNG va fi imbunatatita, proiectul va ajunge si in alte orase. „In acest moment suntem limitati si de numarul de statii deschise in Bucuresti, doua la numar (una in Pantelimon si una in Militari). Pe masura ce vor fi deschise statii si in alte orase unde suntem prezenti, vom putea extinde proiectul si acolo. Peste un an vom putea avea o imagine mult mai buna, iar peste cinci ani vom avea imaginea completa“, a concluzionat Emil Aringhe.
Utilizarea unei flote de gaz natural comprimat nu este singurul pas catre reducerea amprentei de carbon pe care Mega Image il face in aceasta directie, in momentul de fata 15% din transporturile internationale fiind realizate in regim intermodal, un tip de transport folosit inca din 2012, iar din ianuarie 2019, in flota de autovehicule mici a fost introdusa o masina electrica. De asemenea, reducerea amprentei de carbon a Mega Image acopera mult mai multe arii de activitate, de la modul de operare a magazinelor, reducerea consumului de energie pe metru patrat de vanzare si pana la operarea eficienta a depozitelor. „Investim incontinuu in noi solutii tehnologice care sa ne ajute la reducerea consumului de energie si la controlul eficient al operatiunilor.“

Articole similare