Consultantul fiscal al APTE2002, Petrică Horga, a analizat răspunsul ANAF și a comentat că, într-adevăr, modalitatea de acordare a indemnizațiilor de delegare/detașare nu este prevăzută de Codul fiscal, ci de legislația muncii, ”doar că ANAF a recalificat diurnele plecând de la legislația muncii, fără a ține seama de legisația fiscală, făcând confuzie între cele două norme de drept. De aceea, noi, prin întrebările adresate în cadrul grupului de lucru pe diurnă, am solicitat un răspuns comun dat de Ministerul Muncii și Ministerul FInanțelor Publice”.
“Situațiile în care angajații pot beneficia de aceste indemnizații sau orice alte sume pe perioada delegării/detașării în țară și în străinătate, în interesul serviciului, precum și condițiile în care sunt ele acordate reprezintă aspecte ce cad sub incidența legislației muncii din România și a directivelor Uniunii Europene”, se menționează în adresa ANAF. “În ceea ce privește aplicarea prevederilor HG 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare, norma juridică nu este imperativă, ci are numai caracter de recomandare, așa cum rezultă din prevederile art. 17 alin. (1), unde se spune că se recomandă agenților economici, precum și fundațiilor, asociațiilor ș.a., să aplice corespunzător prevederile prezentei hotărâri. Pe de altă parte, Codul Fiscal reglementează numai modalitatea de calcul al limitei în care indemnizația acordată salariaților nu generează venit impozabil prin raportare la nivelul diurnelor stabilit pentru fiecare țară, potrivit prevederilor HG 518/1995, anexa 1.”
Răspunsul ANAF mai precizează că “drepturile de care pot beneficia salariații sunt reglementate de Legea 53/2003, Codul Muncii și alte prevederi din legislația în materie. Astfel, Codul Muncii definește delegarea ca exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului de muncă. Locul de muncă, și în lipsa unui loc de muncă fix posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri, reprezintă un element obligatoriu al contractului individual de muncă.”
Practic, “în funcție de situația concretă a fiecărui salariat, care trebuie reflectată prin elementele contractului individual de muncă”, se stabilește dacă “salariatul are dreptul la plata unei indemnizații de delegare sau beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură, după caz”.
Puteti consulta mai jos documentul in original trimis de ANAF:
