Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Modele noi pe toate gamele

Case Construction Equipment a acoperit la Bauma un stand de aproape 3.000 m2, in care au fost expuse nu mai putin de 15 utilaje statice si altele cinci dinamice, acestea din urma executand diferite manevre pe muzica. De la echipamente compacte si miniincarcatoare la excavatoare grele, incarcatoare si noua serie de buldozere, Case a aliniat o selectie extinsa de utilaje, dedicate cerintelor tuturor pietelor din lume. In centrul atentiei s-au aflat noile buldozere ale seriei M, alaturi de excavatoarele midi CX75 SR si CX80 C cu motor Tier 4 Final si incarcatorul pe roti 621F, prezentat in premiera la München.
 

Seria M de buldozere de la Case cuprinde trei versiuni cu capacitati de operare intre 13 si 20 t: 1150M, 1650M si 2050M. Acestea confera abilitati foarte bune in materie de forta de tractiune, gratie transmisiei hidrostatice performante, si nivel redus de emisii si zgomot, in conditiile in care sistemele automate de control asigura productivitate crescuta. Beneficiind de layout revizuit al transmisiei, sistemul de racire a uleiului este mai eficient, lucru util in special atunci cand se opereaza in zone cu clima calda, unde este nevoie de furnizarea unei puteri constante cand se lucreaza in sarcina.
Utilajele sunt propulsate de motoarele FPT Tier 4 Interim, care folosesc tehnologia de reducere catalitica selectiva (SCR). Acestea au acum intre 9 si 16% mai multa putere: 1150M dezvolta 134 CP, 1650 M, 162 CP, iar 2050 M, 226 CP. Ultimele doua versiuni dispun de un pachet de racire in forma de „V”, care mareste suprafata de racire si sporeste eficienta. Designul incorporeaza un ventilator hidraulic reversibil, care reduce intervalele de curatare a radiatorului. Desi sunt cu 19% mai eficiente, noile buldozere au un consum de combustibil imbunatatit cu 10%.
Se poate alege dintre modurile de operare soft, mediu sau agresiv, in functie de conditiile de sol si de preferintele conducatorului. Maneta de control joystick poate selecta intre 15 viteze pre-setate sau modul PDC (Proportional Doze Control), acesta din urma pentru manevre ce necesita precizie. In acelasi timp, se reduce tensiunea pe sasiul buldozerelor. Tot pe joystick se poate integra majoritatea celorlalte comenzi, inclusiv GPS sau sistemul de ghidare cu laser. Echipamentele sunt disponibile cu kit de pre-instalare pentru sisteme de control al lamei de la Topcon, Trimble si Leica.
Noul joystick pentru controlul lamei incorporeaza si o functie automata de scuturare, pentru curatarea rapida a lamei, precum si un mod gradual de operare, care reduce viteza acesteia cu 50%, pentru precizie sporita. Functionarea lamei poate fi setata in trei pozitii, pentru nivelare fina, pentru sarcinile obisnuite ale buldozerului sau pentru aplicatii grele. Geometria cilindrului lamei a fost optimizata, pentru reactii mai rapide la comenzi, forta mai mare de impingere si precizie.
Cabina a fost pozitionata cu 100 mm mai in fata in cazul noii serii M, oferind …

Articole similare