Pentru că mai multe firme românești de transport s-au plâns că au fost amendate pentru că șoferii au ținut motorul pornit în parcare, am căutat condițiile în care șoferul poate fi îndreptățit să folosească sistemul de climatizare cu motorul pornit, deși legea din Italia pedepsește cu amendă acest lucru. În forma actuală, legislația italiană nu oferă o derogare expresă pentru șoferul care trebuie să se odihnească într-o cabină supraîncălzită. Starea de necesitate poate reprezenta o apărare în cazuri concrete, dar soluția rămâne organizarea activității astfel încât asemenea situații să apară cât mai rar.
Interdicția de a menține motorul pornit pentru climatizarea unui camion staționat poate intra în conflict cu protejarea sănătății șoferului în perioadele cu temperaturi extreme. Situația trebuie însă analizată pe două planuri: apărarea conducătorului auto confruntat cu un pericol imediat și obligațiile companiei care organizează cursele și perioadele de repaus.
Starea de necesitate poate înlătura sancțiunea, dar trebuie dovedită
Articolul 157, alineatul 7-bis, din Codul Rutier italian interzice menținerea motorului pornit, în timpul staționării, în scopul funcționării instalației de climatizare. Încălcarea atrage o sancțiune administrativă. Textul actualizat al articolului este publicat de Automobile Club d’Italia.
Fiind vorba despre o sancțiune administrativă, se aplică și articolul 4 din Legea nr. 689/1981, potrivit căruia nu răspunde persoana care a acționat în stare de necesitate, pentru îndeplinirea unei obligații, exercitarea unui drept legitim sau în legitimă apărare.
Aceasta înseamnă că un șofer expus unei temperaturi periculoase în cabină poate invoca starea de necesitate. Nu este însă o derogare generală de la interdicție și nici o autorizație acordată anticipat pentru menținerea motorului pornit.
Jurisprudența italiană solicită existența unui pericol actual sau iminent de vătămare gravă a persoanei, imposibilitatea evitării acestuia prin alte mijloace și proporționalitatea reacției. În plus, sarcina prezentării dovezilor îi revine celui sancționat. Aceste condiții au fost reafirmate de Curtea de Casație prin ordonanța nr. 22020 din 12 iulie 2022.
Prin urmare, temperatura ridicată nu este suficientă. Dacă există o instalație autonomă de climatizare, o parcare dotată corespunzător, un spațiu răcorit sau o altă soluție accesibilă, invocarea stării de necesitate devine mai dificilă. În schimb, argumentul poate fi susținut mai solid atunci când camionul se află într-o zonă fără alternative, iar temperatura din cabină creează un risc real pentru sănătate. Într-o asemenea situație, sunt utile fotografiile sau înregistrările care indică temperatura, ora, poziția vehiculului și condițiile din parcare, precum și eventualele simptome resimțite de șofer.
Dacă sancțiunea este aplicată, starea de necesitate trebuie invocată prin procedura obișnuită de contestare, în fața prefectului sau a judecătorului de pace. Existența acesteia este apreciată în funcție de împrejurările fiecărui caz.
Repausul permis în cabină nu anulează automat interdicția
Regulamentul european nr. 561/2006 permite efectuarea repausului zilnic și a repausului săptămânal redus într-un vehicul staționat și echipat corespunzător pentru dormit. În schimb, repausul săptămânal normal de cel puțin 45 de ore și perioadele mai lungi de compensare nu pot fi efectuate în camion, iar costurile cazării trebuie suportate de angajator. Regulile sunt prevăzute la articolul 8 din regulament.
Faptul că șoferul poate petrece legal anumite perioade de repaus în cabină nu înseamnă însă că poate menține automat motorul pornit. Cele două reglementări au obiective diferite: una stabilește condițiile repausului, iar cealaltă limitează emisiile și zgomotul produse în timpul staționării.
Totuși, dacă repausul în cabină este permis, iar șoferul nu dispune de nicio alternativă pentru a se proteja de căldură, această împrejurare poate conta în analiza stării de necesitate.
Compania trebuie să evalueze riscul termic chiar dacă nu există o dotare obligatorie
Legislația italiană nu impune în mod expres instalarea unui sistem autonom de climatizare pe fiecare camion. Absența unei asemenea cerințe tehnice nu elimină însă obligația angajatorului de a proteja sănătatea lucrătorilor.
Articolul 2087 din Codul Civil italian obligă angajatorul să adopte măsurile necesare pentru protejarea integrității fizice a salariaților. În același timp, Decretul legislativ nr. 81/2008 include microclimatul în categoria agenților fizici și impune evaluarea riscurilor asociate acestuia prin articolele 180 și 181.
Prin urmare, relevantă este expunerea efectivă a șoferului la temperaturi periculoase în cadrul activității profesionale, nu existența unei norme care să indice un anumit model de echipament.
Articolul 28 din Decretul nr. 81/2008 permite includerea în documentul de evaluare a riscurilor a unui program de măsuri pentru îmbunătățirea în timp a nivelului de siguranță. Companiile pot planifica astfel modernizarea progresivă a flotei, cu termene și resurse financiare stabilite.
Etapizarea nu justifică însă amânarea intervențiilor necesare atunci când riscul este deja prezent. Până la instalarea unor sisteme autonome de climatizare, transportatorii pot adopta măsuri organizatorice: alegerea parcărilor dotate sau umbrite, evitarea pe cât posibil a staționărilor lungi în orele cu temperaturi maxime, accesul la apă, instruirea șoferilor și stabilirea unei proceduri pentru situațiile în care cabina nu mai poate fi utilizată în siguranță.
Pe termen mediu, planul de adaptare poate acorda prioritate camioanelor cu cabină de dormit folosite în transportul internațional. Un document scris este util, dar nu este suficient dacă măsurile prevăzute nu sunt aplicate în practică.
Curtea de Casație a arătat că simpla documentație nu protejează compania
Relevanța măsurilor concrete rezultă și din hotărârea Curții de Casație Penale nr. 30789 din 9 august 2022. Cazul privea un muncitor în construcții care a murit în urma unei hipertermii, după ce lucrase în aer liber la temperaturi de aproximativ 37°C.
Curtea a reținut că angajatorii nu adoptaseră măsuri adecvate, precum suspendarea activităților solicitante în orele cele mai călduroase, pauze frecvente, spații umbrite, îmbrăcăminte corespunzătoare și hidratare. A fost confirmată și răspunderea administrativă a companiei. Hotărârea a fost anulată parțial numai în privința modului în care fusese analizată întârzierea intervenției medicale pentru unul dintre inculpați.
Decizia nu privește direct camioanele sau interdicția menținerii motorului pornit. Ea confirmă însă un principiu important: evaluarea riscului contează prin măsurile pe care le produce, nu doar prin existența unor documente de securitate.
În forma actuală, legislația italiană nu oferă o derogare expresă pentru șoferul care trebuie să se odihnească într-o cabină supraîncălzită. Starea de necesitate poate reprezenta o apărare în cazuri concrete, dar soluția durabilă rămâne organizarea activității astfel încât asemenea situații să apară cât mai rar.
**Sursă foto: Tranzit AI
