Ministerul Transporturilor a publicat aseara ultima forma a proiectului de modificare al ordinului 980. Din pacate, nu s-a schimbat nimic. Vechimea vehiculelor a ramas in continuare singurul criteriu de punctaj. Experienta similara este considerata doar criteriu de acces la atribuire si este explicata de forma „Prin experienta similara in domeniul transportului de persoane prin servicii regulate, in trafic judetean, interjudetean si international, se intelege ca operatorul de transport rutier a detinut in ultimii 5 ani, prin raportare la data de referinta, licenta de traseu / autorizatie de transport international pentru o perioada neintrerupta de minim 3 ani sau exista o hotarare judecatoreasca definitiva din care sa rezulte ca operatorul are aceasta experienta similara.” Cu alte cuvinte, vechimea pe traseu ramane egala cu zero. Certificatul fiscal, dovada clasificarii vehiculelor sau dotarea cu aer conditionat sunt doar criterii de acces la atribuire si nu fac nicio diferenta.
Prin acest proiect, Ministerul Transporturilor demonstreaza ca nu are o idee clara asupra a ceea ce isi doreste sa obtina prin modificarea legislatiei: conditionarea existentei similare in transporturi (indiferent cum este ea definita) pentru acces la atribuirea programului interjudetean limiteaza liberul acces la piata al acelor carausi interesati si care nu puteau pana acum sa se „afirme” pe liniile regulate nationale. Deci toata argumentatia sustinuta si de Consiliul Concurentei cu neingradirea accesului la piata pica automat. Si atunci, care este miza?
Senatorul Vasile Toma a declarat aseara pentru revista Tranzit: „Aceasta forma a proiectului de modificare a ordinului 980 este cea mai proasta de pana acum. Toate negocierile nu au dus la nimic. Nici la intalnirea dintre reprezentantii MT si specialistii comisiilor de transport din cele doua camere ale Parlamentului nu s-a ajuns la un numitor comun, pentru ca multi dintre senatorii si deputatii prezenti au respins punctul de vedere al ministerului. Rezultatul atator runde de discutii s-a soldat fara rezultat”.
Augustin Hagiu, presedinte FORT: „Din pacate, MT nu este dispun sa ia in calcul amendamentele transportatorilor. Atata timp cat noua forma s-a lucrat, la fel ca si prima, in spatele usilor inchise, este greu de presupus ca MT va mai tine cont in vreun fel de opinia patronatelor din domeniu, chiar daca ii lipsesc argumentele. O astfel de atribuire grefata pe un program de transport invechit si care nu mai corespunde nici nevoii de mobilitate al pasagerilor si nici interesului economic al transportatorilor va duce la blocaje de neimaginat. Prima consecinta a ordinului si cea mai grava este ca un autocar de top, cu un an de fabricatie care garanteaza siguranta, confort etc. nu va mai fi folosit pe un traseu deoarece un microbuz de 19 locuri, care implica o investitie de 5 ori mai mica, va primi punctja mai mare pe grila propusa de MT. Atata timp cat domnul ministru Sova nu a reusit sa explice aceasta situatie, lucrurile pentru noi sunt clare: exista un interes direct in promovarea cu orice pret a acestui ordin, interes care nu are nicio legatura cu imbunatatirea conditiilor de transport regulat de pasageri in trafic interjudetean. FORT-ul se intruneste pe 23 noiembrie a.c, la Iasi, intr-o intalnire cu titlul Regionala 1, la care vor participa transportatori din toate judetele Moldovei. Protestele raman in continuare pima optiune”.