Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Negocieri finalizate între UE și Noua Zeelandă

UE și Noua Zeelandă au încheiat cu succes, la 30 iunie 2022, cea de-a 13 rundă de negocieri pentru un acord comercial, privind noi oportunități de export pentru întreprinderi și angajamente fără precedent în materie de durabilitate.

Prin schimburile comerciale bilaterale se dorește creșterea cu până la 30% a exporturilor anuale ale UE, respectiv 4,5 miliarde de euro. Potențialul preconizat pentru investițiile UE în Noua Zeelandă ar aduce majorări cu până la 80%. Astfel, taxele vamale s-ar reduce cu aproximativ 140 de milioane de euro pe an, după primul an de aplicare.

Taxele vamale pentru exporturile UE către Noua Zeelandă vor fi eliminate pentru principalele exporturi, precum carnea de porc, băuturile spirtoase și produsele zaharoase. Însă, nici interesele producătorilor din UE nu vor fi neglijate.

Propunerea urmează să fie pusă în vigoare după aprobarea și semnarea Parlamentului European.

„Acest acord comercial oferă importante perspective pentru întreprinderile, fermierii și consumatorii celor două părți. El poate contribui la creșterea cu 30 % a schimburilor comerciale dintre UE și Noua Zeelandă și include angajamente sociale și climatice fără precedent.”,

a declarat Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene.

„Acest acord va deschide un întreg ansamblu de noi perspective de export a produselor și serviciilor pentru întreprinderile și IMM-urile din UE”,

a concretizat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv și comisarul pentru comerț.

Articole similare

Ad