Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noile game Renault Trucks T, C și K pot fi testate din aprilie pe Euro Truck Simulator 2

Renault Trucks a organizat pe 23 martie o conferință de presă online în cadrul căreia președintele companiei, Bruno Blin, a prezentat o imagine de ansamblu a anului trecut, cu dificultățile, dar și cu realizările sale, și a anunțat că în 2021 vor fi înnoite gamele de camioane T pentru transport pe distanțe lungi și C și K pentru construcții, care vor oferi o productivitate și mai mare și un consum redus de combustibil, deci și emisii mai mici de CO2, în beneficul companiilor utilizatoare, alături de confort și siguranță mai bune, pentru a fi atractive și din perspectiva șoferilor. Aceasta este cea mai mare investiție a producătorului francez din 2013 încoace, când a revizuit complet toate modelele sale.

Pe 29 martie comunitatea jucătorilor Euro Truck Simulator 2 va putea vedea modelul T 2021 sub un văl roșu, în fața dealerului Renault Trucks din cadrul acestui joc video de simulare a conducerii de camioane, și până când se va ridica vălul producătorul va organiza, pe rețelele sale sociale, diverse competiții cu premii.

Iar pe 6 aprilie, ora 18.00 CET, noile modele vor fi prezentate în premieră – pe contul SCS Software Twiytch, unde va avea loc și o întâlnire cu directorul de design al companiei, Paul Daintree – tot în jocul video Euro Truck Simulator 2, apreciat de peste 9 milioane de utilizatori din întreaga lume. Astfel, cei interesați vor beneficia de o experiență virtuală de condus, în care vor putea vedea noul design exterior, noua poziție la volan și noua arhitectură a cabinei.

Articole similare

Ad