Camera superioară a Parlamentului olandez a aprobat proiectul de lege care introduce o prezumție juridică de existență a unui contract de muncă în cazul lucrătorilor independenți cu tarife orare reduse. Măsura va avea efecte directe asupra beneficiarilor de servicii și asupra lucrătorilor independenți, inclusiv în transporturi și logistică, unde colaborările cu persoane fizice autorizate sau subcontractori individuali sunt frecvente.
Legea trebuie să intre în vigoare cel târziu la 31 decembrie 2026 și introduce un prag tarifar care, dacă este atins sau coborât, permite lucrătorului să invoce prezumția că relația sa cu beneficiarul este, de fapt, una de muncă salariată. Pentru companiile din transport, principala miză nu este doar nivelul pragului, ci modul în care acesta se calculează.
Pragul de 38 euro poate schimba relația dintre beneficiar și lucrător.
Noua regulă pornește de la un prag de 36 euro/oră la nivelul prețurilor din 2025. De la 1 ianuarie 2026, acest prag este de 38 euro/oră și va fi indexat de două ori pe an. Dacă un lucrător prestează activități pentru această sumă sau pentru mai puțin, el poate susține că există o relație de muncă, nu doar o colaborare independentă.
Aceasta nu înseamnă că orice colaborare sub prag devine automat contract de muncă. Prezumția trebuie invocată de lucrător, iar beneficiarul poate încerca să demonstreze că nu există o relație de subordonare și că activitatea este desfășurată în mod real independent.
Totuși, efectul juridic este important. Sarcina de a demonstra că nu există un contract de muncă se mută mai mult către beneficiar. Pentru companii, acest lucru înseamnă că relațiile cu lucrătorii independenți trebuie documentate mai atent, mai ales atunci când tariful efectiv se apropie de prag.
Măsura vizează falsa independență.
Scopul legii este protejarea lucrătorilor independenți care lucrează la tarife reduse, dar care, în practică, pot fi într-o poziție asemănătoare angajaților. În astfel de cazuri, persoana lucrează formal ca independent, însă poate depinde economic de beneficiar, poate avea libertate limitată de organizare și poate desfășura activitatea într-un cadru apropiat de cel al unei relații salariale.
Prin introducerea prezumției juridice, autoritățile olandeze încearcă să ofere acestor lucrători o cale mai simplă de a-și cere drepturile. Dacă prezumția este acceptată, lucrătorul poate beneficia de protecția aferentă unui angajat, inclusiv drepturi legate de salariu, concedii, boală sau încetarea relației de muncă.
Pentru transport și logistică, tema este sensibilă deoarece sectorul folosește o varietate de forme de colaborare: șoferi independenți, subcontractori, prestatori pentru operațiuni punctuale, activități de depozitare sau servicii auxiliare. Noul prag poate obliga firmele să verifice dacă aceste relații sunt compatibile cu noua legislație.
Calculul tarifului orar este esențial.
Legea nu se limitează la tariful trecut în contract. Tariful orar se calculează prin scăderea din remunerația pentru muncă a costurilor direct atribuibile comenzii, iar rezultatul se împarte la numărul de ore direct atribuibile acelei comenzi.
Această formulă poate duce la un tarif efectiv mai mic decât tariful negociat inițial. De exemplu, dacă un lucrător primește o sumă totală pentru o lucrare, dar o parte din aceasta acoperă costuri directe, baza de calcul pentru tariful orar scade. Dacă numărul de ore directe este mare, tariful efectiv poate coborî sub pragul legal.
Pentru membrii TLN și pentru firmele din transport, această metodă de calcul este importantă deoarece poate modifica evaluarea unei colaborări. Nu este suficient ca în contract să apară un tarif aparent peste prag; trebuie analizat ce rămâne după alocarea costurilor și câte ore sunt considerate direct legate de comandă.
Nu toate costurile pot fi scăzute din remunerație.
Legea face diferența între costuri directe și costuri generale. Costurile directe pot include materiale, spații de lucru folosite special pentru comanda respectivă sau terți contractați pentru acea lucrare. Acestea pot fi scăzute atunci când se calculează tariful orar relevant pentru prezumția juridică.
În schimb, cheltuielile generale nu intră în aceeași categorie. Administrația, asigurările, transportul, formarea profesională sau echipamentele folosite pentru mai multe comenzi nu sunt considerate costuri directe ale unei singure lucrări. Prin urmare, ele nu pot fi scăzute pentru a ridica artificial tariful orar rezultat.
Această delimitare este importantă pentru transportatori, deoarece multe costuri ale activității sunt recurente și folosite pentru mai mulți clienți sau mai multe curse. Dacă aceste costuri nu sunt considerate directe, ele nu schimbă calculul pragului în sensul dorit de beneficiar.
Se iau în calcul doar orele legate direct de comandă.
Aceeași logică se aplică și timpului de lucru. În calcul intră doar orele care pot fi atribuite direct comenzii, precum pregătirea și executarea serviciului. Activitățile generale, cum ar fi atragerea de clienți, administrarea propriei activități sau deplasarea spre casă, nu sunt incluse.
În practică, această regulă poate crea situații complicate. Dacă un lucrător primește un preț total pentru o activitate, dar nu există un tarif orar clar, va trebui să facă plauzibil câte ore sunt aferente comenzii. Doar astfel se poate stabili dacă pragul de 38 euro/oră este depășit sau nu.
Pentru companii, acest lucru înseamnă că documentarea orelor și a modului de calcul devine mai importantă. Contractele bazate pe preț fix, preț pe bucată sau plată pe cursă pot trebui analizate mai atent, deoarece pot ascunde un tarif efectiv sub prag.
Contractele trebuie verificate înainte de intrarea în vigoare.
Noua lege cere o revizuire a contractelor cu lucrătorii independenți. Trebuie verificate tarifele, modul de alocare a costurilor, evidența orelor și gradul real de independență al prestatorului.
Riscul principal este reclasificarea relației de muncă. Dacă un lucrător invocă prezumția și beneficiarul nu poate demonstra că activitatea este independentă, relația poate fi tratată ca un contract de muncă. Aceasta poate atrage obligații suplimentare pentru beneficiar, inclusiv costuri salariale, contribuții, drepturi sociale și eventuale consecințe fiscale.
Pentru a reduce acest risc, companiile trebuie să se uite nu doar la contract, ci și la modul concret în care se desfășoară activitatea. Libertatea lucrătorului, absența unei relații de subordonare, asumarea riscului economic și organizarea independentă a muncii pot deveni elemente decisive.
Transportul și logistica pot fi afectate prin costuri și administrare suplimentară.
Noua regulă poate influența mai ales colaborările cu prestatori individuali care lucrează la tarife mici sau în formule de plată greu de transformat direct în tarif orar. Pentru firme, presiunea va veni din două direcții: creșterea atenției juridice asupra contractelor și posibila majorare a tarifelor pentru a evita intrarea sub prag.
Dacă un beneficiar vrea să mențină o relație independentă, va trebui să se asigure că tariful efectiv este suficient și că modul de lucru nu seamănă cu o relație de angajare. În caz contrar, costurile pot crește ulterior prin litigii, obligații salariale sau reclasificări.
Pentru lucrătorii independenți, legea poate oferi o protecție mai bună atunci când tarifele sunt mici și dependența față de beneficiar este ridicată. Pentru beneficiari, însă, ea introduce o obligație suplimentară de analiză și documentare.
Noua lege poate schimba practica de contractare.
Adoptarea prezumției juridice pe baza tarifului orar nu interzice colaborarea cu lucrători independenți sub pragul de 38 euro/oră. Ea creează însă un mecanism prin care astfel de lucrători pot contesta mai ușor statutul relației dacă activitatea lor seamănă cu cea a unui angajat.
Perioada până la intrarea în vigoare trebuie folosită pentru verificarea contractelor, a tarifelor și a procedurilor interne. Contractele cu preț fix, costurile atribuite comenzilor și evidența orelor directe vor deveni elemente esențiale.
În final, noua regulă olandeză nu vizează doar nivelul tarifului, ci modul în care este organizată relația de muncă. Pentru beneficiari, mesajul este clar: colaborarea cu independenți trebuie să fie susținută de tarife, documente și practici care arată că activitatea este într-adevăr independentă, nu o formă mascată de angajare.
**Sursă foto: Tranzit AI
