Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Olanda testează din nou ansambluri lungi

În Olanda, în luna martie vor începe noi teste cu ansambluri de 32 de metri lungime. Acestea vor furniza date pentru a analiza riscurile și beneficiile utilizării unui tractor cu două remorci de dimensiuni normale. Testele vor fi efectuate de Ewals Cargo sub supravegherea Ministerului Infrastructurii și Gospodăririi Apelor și a agenției guvernamentale care se ocupă de înmatricularea vehiculelor, RDW. Guvernul a întrerupt prima serie de teste în martie 2022.

Asociația olandeză a transportatorilor TLN indică faptul că ansamblurile de 32 de metri lungime sunt permise în Spania, Suedia (din septembrie 2023) și Finlanda. În Finlanda, ansamblurile de 34 de metri cu o greutate maximă autorizată de până la 76 de tone sunt permise din 2019, iar în 2022 aceste seturi au parcurs peste 50 de milioane de km, ceea ce implică faptul că există aproximativ 400 de astfel de vehicule.

Operatorii de logistică subliniază că aceste ansambluri de 32 de metri ăn combinaţie cu transportul feroviar de marfă pot reduce la jumătate emisiile de CO2 pe rutele lungi (de exemplu, din Germania în Spania). Dacă pe un astfel de traseu se utilizează doar transportul rutier, emisiile de CO2 vor scădea cu o treime față de un convoi clasic de 16,5 m. 

Includerea unor astfel de vehicule nu este doar un avantaj. Șoferii olandezi se plâng de traficul dens din Țările de Jos, care poate face dificilă conducerea chiar și a unui ansamblu de 25,25 m lungime. Sensurile giratorii sunt greu de traversat, iar găsirea unui loc de parcare este, de asemenea, o provocare.

Suedezii, pe de altă parte, atrag atenția că tractoarele 4×2 nu sunt foarte stabile pentru ansamblurile lungi. Experții suedezi consideră că, în cazul combinațiilor lungi, tractorul ar trebui să aibă 3 punți. Reglementările prevăd că, în traficul internațional, axa sau axele motoare trebuie să susţină cel puțin 25% din greutatea convoiului.  În Polonia, Elmex a testat asambluri lungi de 25,25 m pe drumurile din Wielkopolska, circulând între fabricile și depozitele concernului Volkswagen. Ambele entități au dat asigurări că rezultatele au fost încurajatoare, fără incidente sau dificultăți înregistrate. Cu toate acestea, Ministerul Infrastructurii și Direcția Generală pentru Drumuri Naționale și Autostrăzi din Polonia sunt reticente față de acest tip de combinaţie de vehicule. Ansamblurile lungi sunt căutate și de agenții de expediție, Camera Poloneză de Expediții și Logistică solicitând de ani de zile o modificare a reglementărilor naționale. Nu este exclus ca, în iunie, Comisia Europeană să permită ansambluri cu o lungime de 25 m pe anumite coridoare internaționale.

Articole similare

Ad