Renault Trucks ofera transportatorilor din constructii camioanele seriilor K si C, in diferite variante de configurare, in functie de aplicatie. Pentru a se convinge de performantele vehiculelor, jurnalistii de specialitate au fost invitati sa testeze doua modele reprezentative, un K480 si un C440 Optitrack, in balastiera TCS, de langa Bucuresti, unde au fost pregatite doua trasee diferite, dar la fel de spectaculoase.
K480 si C440 Optitrack sunt reprezentative pentru gama Renault Trucks de camioane de constructii, primul acoperind cu precadere aplicatiile grele, iar cel de-al doilea fiind recomandat pentru o plaja larga de utilizari, inclusiv in transportul materialelor de constructii, cu o pondere mare de parcurs pe drumurile publice. Vehiculele au fost puse la treaba in balastiera TCS, la jumatatea lunii trecute, pe doua trasee diferite, menite sa scoata in evidenta performantele si confortul in operare.