Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Piața își revine după un an dificil

După ce 2020 a adus o scădere de aproape 20% a înmatriculărilor de utilitare de până la 3,5 t, primul trimestru al acestui an s-a încheiat relativ bine – potrivit statisticii DRPCIV – cu 3.565 de unități înmatriculate, adică similar cu aceeași perioadă a anului trecut (din care primele două luni au fost înainte de pandemie). În același timp, înmatriculările pe segmentul 3,5-6 t s-au dublat în primul trimestru din 2021, dar aici numărul de unități este de regulă foarte mic. Importatorii de utilitare se arată optimiști cu privire la evoluția pieței în acest an, mai ales că în primele 5 luni numărul comenzilor/vânzările realizate sunt în creștere. Cele mai multe solicitări vin – așa cum este de așteptat – din curierat, dar și din industria farmaceutică.

Piața vehiculelor comerciale ușoare a crescut în primele 5 luni cu 19%. Trust Motors – importatorul mărcilor Peugeot, Citroën și Opel în țara noastră – s-a menținut pe acest trend ascendent, înregistrând o creștere a volumelor de vânzări de 30% comparativ cu perioada similară din 2020. „Aproximativ 20% dintre unitățile vândute în ianuarie-mai 2021 au fost vehicule destinate transportului de mărfuri generale și 12-15% specializate. Cele mai solicitate sunt modelele de 15-17 m3, majoritatea configurațiilor incluzând aer condiționat, radio, închidere centralizată și proiectoare de ceață”, a declarat Andrei Iacob, CEO Trust Motors.

Oferta de vehicule comerciale va fi completată din a doua parte a anului de autoutilitarele electrice e-Partner, e-Berlingo Van, e-Expert, e-Boxer și e-Jumpy, dar și e-Jumper. În plus, producătorul francez este în plină dezvoltare a unui motor electric cu pilă de combustie pe hidrogen, pentru gama vehiculelor comerciale ușoare.

În ceea ce privește vehiculele specializate, solicitările pentru variantele constructive de bază au fost aproximativ egale ca număr cu execuțiile mai complexe. Trust Motors colaborează cu toți carosierii români, mai ales că aceștia sunt specializați pe diferite segmente de nișă. De la caz la caz, fie i se recomandă clientului o soluție de carosare în conformitate cu solicitarea sa, fie se merge direct pe parteneriatul clientului cu un carosier dedicat. „În funcție de configurația cerută pot fi selectați mai mulți carosieri, urmând apoi o departajare bazată pe rapiditatea execuției, preț și calitate, în această ordine.”

Special pentru brandul Opel, aproape jumătate din vânzările totale sunt modele Combo, iar interesul pentru cel mai mic membru al gamei de utilitare a constructorului german se păstrează și în 2021. Opel a livrat anul trecut 966 de unități, cu o scădere de doar 9,7% comparativ cu 2019. Ponderea între vehiculele destinate transportului de mărfuri generale și cele specializate a fost de aproximativ 50-50%. Jumătate dintre utilitarele vândute au fost Combo, circa 39%, Movano, iar 13%, Vivaro. Solicitările au venit cu precădere pentru capacități cuprinse în 4 și 13 m3 și șasiuri cu tracțiune pe puntea față.

În cazul vehiculelor specializate au fost livrate cu preponderență autoșasiuri cu prelată și cabină pentru transport internațional, cu pat pentru șofer, precum și vehicule destinate transportului de mărfuri la temperatură controlată. Astfel, dacă în anii trecuți cei mai mulți clienți optau pentru soluții simple, standardizate, acum se primesc tot mai multe cereri de carosări speciale.

Opel colaborează cu toți carosierii cunoscuți din România, însă are și clienți care optează pentru varianta carosării direct din fabrică. „Avem în derulare diverse proiecte și încercăm, chiar și în contextul actual, să onorăm toate solicitările primite. Deși suntem încă o piață emergentă, clienții preferă calitatea și disponibilitatea reperelor în locul unui preț scăzut. Pandemia a adus la multă rigoare, atenție la detalii și așteptări mai mari în ceea ce privește calitatea”, a declarat Nadia Valentina Pietreanu, director de marketing și comunicare Opel în cadrul Trust Motors Import Autovehicule.

Cele mai multe carosări se fac în țară

Și reprezentanții Mercedes-Benz Vans România se arată optimiști cu privire la vânzările de utilitare în 2021, în condițiile în care din aprilie s-a constatat o creștere a înmatriculărilor pe acest segment. 2020 a adus o scădere drastică a vânzărilor de modele pentru transport de persoane, însă aceasta a fost compensată parțial de cererile mai mari venite din sectoarele de transport marfă, curierat și farma. Iar tendința de creștere din aceste domenii va continua.

Șasiurile de 3 t și furgoanele de 3,5 t și 5 t detarate au fost cele mai solicitate versiuni. Modelul cel mai căutat rămâne detașat Sprinter, datorită multiplelor variante și echipări, ce permit personalizarea în funcție de solicitările clientului. De asemenea, cererea pentru vehicule carosate este în creștere, iar dintre acestea se remarcă tot mai multe configurații speciale, inclusiv în cazul achizițiilor de flote, chiar dacă prețul poate fi considerabil mai mare.

„Un trend ascendent în categoria autovehiculelor speciale se constată pe segmentul autorulotelor, după cum reiese din datele DRPCIV. Într-adevăr, mare parte dintre autorulotele înmatriculate sunt importate, printre acestea numărându-se și câteva modele destul de scumpe. Tocmai datorită cererii crescute pe acest segment, din ce în ce mai mulți carosieri din România au obținut autorizare din partea Registrului Auto pentru astfel de conversii”, au precizat reprezentanții Mercedes-Benz Vans România.

În acest moment, compania nu lucrează direct cu niciun carosier din țară, distribuția de autovehicule comerciale ușoare desfășurându-se prin rețeaua de 33 de parteneri autorizați. Aceștia din urmă colaborează cu carosierii specializați pentru conversia autovehiculelor pentru transport de mărfuri și de persoane, dar și a autovehiculelor speciale. „Foarte puțini clienți optează pentru carosări la companii din afara țării.“

Focus pe livrările de flote

În perioada pandemiei, compania s-a concentrat în special asupra livrărilor de flote, clienții din domeniul farma și din curierat arătând un interes deosebit pentru achiziționarea de utilitare ușoare și pentru modele de transport de mărfuri cu temperatură controlată. Clienții au fost încurajați și de campaniile de promovare, menite să impulsioneze vânzările. Astfel, după ce anul trecut a lansat campania „Curajul de a merge mai departe” pentru a încuraja achiziționarea modelelor Vito Furgon și Tourer, Sprinter 3,5 și 5 t, Clasa X și Clasa V, Mercedes-Benz Vans România a derulat în ultimele luni campania „Nu pleci de la 0, ci cu 8.087 de euro în buzunar (TVA inclus)”, prin care clienții beneficiază de un avantaj de 8.087 de euro + TVA la achiziția unui Sprinter 314 CDI Furgon de 11 m3, cu tracțiune față.

În ceea ce privește vehiculele carosate, clienții iau în calcul raportul calitate/preț, dar și serviciile de vânzare și post-vânzare oferite de carosier, au explicat reprezentanții Mercedes-Benz Vans România. Există cazuri în care termenul de execuție/livrare, precum și un preț scăzut primează. În perioada următoare, soluțiile de propulsie electrică încep să devină tot mai interesante, companiile dorind să își reducă amprenta de carbon. Mercedes-Benz are în portofoliu nu mai puțin de 7 modele de utilitare cu propulsie electrică: eVito furgon L/XL, eSprinter, eVito Tourer L/XL și EQV L/XL, cu prețuri cuprinse între 42.000 și 62.600 de euro, în funcție de model, și o autonomie ce variază între 150 și 360 km.

Deși se axează în special pe autovehiculele comerciale ușoare electrice, constructorul german a prezentat încă din 2018 conceptul Sprinter F-Cell, prima autorulotă care a folosit hidrogenul pentru producția energiei electrice la bord.

Și echipa Mitsubishi din cadrul importatorului Țiriac Auto a remarcat o creștere a cererilor de vehicule comerciale ușoare în ultimul an, în special pentru configurația L200 Invite MT (modelul cu 4 locuri și capac benă retractabil), doar că, din păcate, nu dispune de suficiente mașini.

Principalele soluții de carosare pentru L200 sunt cu capac pentru benă sau „hard-top”, comandate direct la producător. De altfel, și opțiunea clienților pe acest segment este pentru echiparea cu accesorii originale. În prezent, vehiculul beneficiază de o ofertă promoțională ce include un discount de peste 3.000 de euro.

Renault și-a dublat comenzile în 2021

Activitatea Renault a mers bine în primele 4 luni din 2021 pe segmentul utilitarelor, ceea ce confirmă că piața își revine, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Astfel, comenzile s-au dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, fiind comparabile cu primele luni din 2019.

Cel mai solicitat a fost până acum modelul Master, aproximativ 50-50% furgon și autoșasiu, urmat de Trafic. Lucrurile se vor schimba însă pe viitor – apreciază reprezentanții Renault – întrucât începând din 2021 a fost introdus în ofertă și modelul Express, cu multe variante de configurare. De asemenea, și pentru Trafic sunt așteptate noutăți, recent a fost lansată o nouă versiune Trafic Combi, destinată transportului de pasageri, iar în partea a doua a anului va fi prezentat și facelift-ul pentru transport de marfă.

„Până la finele lui 2021 vom avea o ofertă completă pentru gamele Master, Express și Trafic, cărora li se va alătura noul Kangoo. Acesta va reprezenta o inovație în clasa sa, deoarece va permite încărcarea prin lateral fără stâlpul B și, împreună cu Express (modelul similar de volum, la un preț mai accesibil), ne va asigura o prezență foarte bună pe segmentul furgonetelor. Primim deja comenzi pentru Express, iar pentru noul Kangoo vom deschide lista la sfârșitul lui iulie”, a explicat Alex Vescu, Renault Managing Director.

Foarte mulți clienți de utilitare își doresc vehicule personalizate, adaptate activității lor. Renault Tech – compania specializată în suprastructuri din cadrul grupului – acoperă o gamă largă de configurații. Oferta este completată de 12 carosieri autorizați (în general specializați pe anumite nișe). În cazul furgoanelor, pe lângă solicitările primite pentru dube izoterme, numeroase cereri vin acum pentru coletărie. Pe segmentul autoșasiurilor, basculantele pentru construcții au mers foarte bine chiar și în pandemie, urmate de vehiculele cu prelată pentru transportul de mărfuri generale.

Rețeaua de ateliere Pro Plus, dedicată autovehiculelor utilitare, numără 13 parteneri autorizați, care acordă o atenție deosebită serviciilor de asistență tehnică.

Renault mizează pe electric

Kangoo electric a fost pionier pe segmentul utilitarelor cu zero emisii, iar Renault are în derulare un contract cu Poșta Română. Odată cu înnoirea familiei Kangoo se va înnoi și modelul electric. Între timp, echipa de vânzări din România are în pregătire mai multe contracte pentru flote electrice cu beneficiari din țară, atât pentru vehicule de transport persoane, cât și de marfă. Desigur, pe lângă vânzarea propriu-zisă de vehicule electrice este oferit un întreg pachet de servicii de consultanță și asistență tehnică, inclusiv în ceea ce privește achiziționarea stațiilor de încărcare electrice și instalarea acestora (prin intermediul partenerilor autorizați din domeniul energiei – EnelX și engie), precum și finanțare, atât pentru vehicule, cât și pentru stații.

Renault a vândut doar anul trecut 60 de Kangoo electrice și, împreună cu autoturismele electrice livrate deja, constructorul francez deține 20% din parcul total de vehicule electrice aflate în exploatare în toată țara. În 2020 s-au vândut aproximativ 3.000 de astfel de autovehicule cu zero emisii la nivel național (toate mărcile), iar pentru 2021 se așteaptă o dublare a volumelor.

„Vehiculul electric, pe lângă beneficiile legate de mediu, are costuri mult mai mici de exploatare. Acesta este un argument foarte puternic pentru orice agent economic să schimbe macazul spre electric, plus că vor apărea tot mai multe restricții privind accesul în orașe. Pe lângă firmele de curierat ne așteptăm ca și în alte domenii de activitate – care nu necesită o autonomie a autovehiculelor mai mare de 230 km – electricele să fie preferate.”

Renault oferă o garanție de 8 ani pentru baterii, iar 50% dintre partenerii de service sunt autorizați pentru operațiuni de întreținere și reparații pentru baterii. Producătorul francez construiește în România un centru regional de reparații pentru baterii, pe lângă celelalte două existente la nivel european, care fi gata până la finalul acestui an.

Articole similare