
Proiectul de modificare al OG 43/1997 privind regimul drumurilor, aflat în curs de adoptare şi publicat spre consultare publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, clarifică faptul că şi Poliţia poate să cântărească vehiculele de transport marfă care circulă pe drumurile publice. În acest sens, la articolul 60 din OG 43, după alineatul (5) se va introduce un nou alineat, (51), cu următorul cuprins: „Suplimentar faţă de sistemele şi echipamentele prevăzute la alineatul (5), controlul vehiculelor privind respectarea maselor maxime admise, totală şi pe axe, (…) se efectuează cu instalaţii de cântărire care respectă prevederile legale în vigoare privind introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune, precum şi pe cele referitoare la existenţa şi valabilitatea verificărilor metrologice, de către personalul cu atribuţii de control, potrivit competenţelor legale.”
Instituţiile cu atribuţii de control pe OG 43 sunt Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR) şi Poliţia Română. Dintre acestea, doar ISCTR deţine instalaţii proprii de cântărire.Odată cu această clarificare adusă în proiectul de act normativ, Poliţia va putea să cântărească vehiculele oprite pe drumurile publice, folosind pentru aceasta inclusiv cântare omologate şi avizate metrologic deţinute de către terţi.
Măsura are ca scop întărirea controalelor privind depăşirile de sarcini pe drumurile publice, care afectează atât de mult starea infrastructurii rutiere.
Tot în proiectul de modificare a OG 43 se mai stabileşte faptul că „În lipsa sistemelor automate, a echipamentelor sau a instalaţiilor prevăzute la alin. (5), (51) şi (11), controlul vehiculelor privind respectarea masei totale maxime admise se efectuează conform documentelor puse la dispoziţie de conducătorul auto. Masa pe axe nu se stabileşte din documente.” În acest fel se elimină speculaţiile privind depăşirile de mase pe axe pentru ambele instituţii cu atribuţii de control.
Proiectul de modificare a OG 43/1997 este încărcat pe site-ul MT pentru consultare publică. Puncte de vedere se pot trimite de către toţi cei interesaţi până pe 14 ianuarie 2022.