Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Polonia are nevoie de peste 150.000 de șoferi, dar guvernul pune piedici recrutării

Aceasta este concluzia asociației poloneze de transport și logistică TLP, care arată că, în ciuda acestui deficit, guvernul limitează posibilitatea de a recruta conducători auto din străinătate prin faptul că deocamdată întrebările de la examenul de calificare pe care trebuie să-l dea aceștia sunt doar în poloneză, și numai după un timp vor fi disponibile și în rusă și, eventual, în ucraineană. În ceea ce privește posibilitatea ca șoferi din alte zone alte lumii decât fosta URSS – și de unde firmele poloneze începuseră să facă recrutări pe scară largă – să obțină certificatul de calificare inițială, aceasta nu mai există.

Astfel, în afară de problemele de până acum cu vizele pentru șoferi, cu rezidența permanentă, cu schimbul de permise de conducere și cu permisele de muncă, acum apare și problema barierei lingvistice, care va face imposibilă obținerea calificărilor necesare pentru a lucra în transport rutier. Noile reglementări nu permit nici participarea la examene cu translator. În condițiile de acum, un șofer vorbitor de engleză din India, Pakistan sau Filipine sau un șofer vorbitor de germană din Turcia nu mai pot trece examenele din Polonia. Iar posibilitatea ca firmele de transport să organizeze cursuri de limba poloneză pentru a le permite șoferilor să ajungă la un asemenea nivel de cunoaștere a ei încât să poată da examenul nu există, costurile și durata acestor cursuri fiind prea mari. Plus că în transport internațional șoferii nu au nevoie de limba poloneză.

TLP este cu atât mai revoltată de atitudinea ministerului de Transport cu cât în alte țări UE se poate da examenul în alte limbi, inclusiv engleză. Iar dacă statului îi lipsesc fondurile pentru a angaja translatori, asociația este dispusă să le acopere ea.

Articole similare

Ad