Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Provincia Guipúzcoa pregătește o taxă mai mare decât media autostrăzilor din Spania

Așa cum anunță federația operatorilor spanioli de transport FENADISMER, Consiliul Provincial din Guipúzcoa are un proiect de lege care înlocuiește cele două legi anterioare, declarate nule și neavenite de Curtea Supremă, prin care propune triplarea cuantumului viitoarei taxe ce urmează să le fie percepută transportatorilor pentru circulația pe N-1 și A-15, până la o valoare de 0,28 de euro/km pentru camioanele cele mai grele, ce depășește orice altă taxă de autostradă din Spania – media în această țară fiind de 0,19 euro/km. Ceea ce înseamnă că fiecare camion trebuie să achite până la 14,80 de euro, față de 5,94 de euro în prezent, în condițiile în care N-1 și A-15 nu se compară cu autostrăzile de mare capacitate din punct de vedere al designului.

Dacă ar fi aprobat proiectul, implementarea lui nu se așteaptă să se facă mai devreme de a doua jumătate a anului viitor.

Propunerea Consiliului Provincial este să se introducă taxă de drum practic pe întreaga rută a N-1 și A-15 și să se instituie până la 32 de puncte de control pentru colectarea taxei, față de patru în prezent. Și tocmai pentru a dezvolta această nouă infrastructură de puncte de control se triplează taxa de acum, ceea ce FENADISMER interpretează ca fiind o răzbunare împotriva transportatorilor pentru că au reușit să împiedice în instanță aplicarea celor două legi anterioare.

Magistratul titular al Curții de Instrucție nr. 1 din San Sebastián a notificat la începutul lui septembrie inițierea procedurilor în legătură cu plângerea depusă de FENADISMER și de alte asociații ale transportatorilor spanioli împotriva responsabilului pentru infrastructură din provincia Guipúzcoa și împotriva companiei publice Bidegi, care administrează colectarea taxei de drum, pentru o presupusă nesupunere gravă, aceea de a nu anula colectarea taxei actuale, în ciuda faptului că a fost declarată nulă și neavenită.

Articole similare

Ad