Cum in Romania raspunderea caselor de expeditie nu este reglementata, multe din ele se vad nevoite sa isi faca asigurari scumpe sau sa achite clientilor sume enorme in cazul unor pagube, in functie de valoarea bunurilor. Deoarece, potrivit prevederilor in vigoare, companiile sunt responsabile de marfa de la preluarea acesteia pana la destinatia finala. Situatia a fost, insa, reglementata in alte state, cu o experienta mai mare in domeniu, cum e Olanda. Aici exista niste conditii foarte clare ale caselor de expeditii, dar si o limitare a raspunderii lor in fata beneficiarului.
 

Nu putine sunt cazurile in care valoarea de stoc a marfurilor aflate in curtea companiilor de logistica se ridica la cateva milioane de euro.
Fiind singurele responsabile de marfa de la preluare pana la livrarea catre clientul final, acestea se vad obligate de multe ori sa isi faca asigurari foarte scumpe, in conditiile in care clientii se uita tot mai atent la preturi cand isi aleg viitorii parteneri de logistica, iar valoarea politei de asigurare greu poate fi amortizata din tarifele practicate. „Nici nu poti sa nu-ti faci asigurare, pentru ca se poate intampla oricand ceva cu marfa. De exemplu, un stivuitorist sa loveasca rafturile cu utilajul sau un camion sa dispara cu marfa. Dar, la o valoare de stoc de cateva milioane de euro, este posibil sa facturez lunar doar cateva mii de euro ca servicii logistice, iar profitul nostru de aici este foarte mic“, ne-a explicat directorul unei companii de logistica.
Pe de alta parte, deoarece activitatea de logistica nu este bine reglementata in legislatia nationala, companiile din domeniu se pot trezi oricand cu amenzi de la garda financiara, deoarece, potrivit codului fiscal, stocurile ar trebui tinute in contabilitatea acestora, desi sunt doar prestatoare de servicii, iar facturarea se face de catre client. Motiv pentru care destul de multi operatori de logistica le cer clientilor sa aiba un punct de lucru in curtea lor.

Asigurari inutile
Nu putine au fost cazurile in care transportatorii angajati de companiile de logistica sa le care marfa nu au mai dus-o niciodata la destinatie. La incarcare, ei pot aduce toate actele firmei, inclusiv asigurarea pe marfa, valabila timp de un an. Insa, atunci cand cei care i-au angajat doresc sa isi recupereze pierderile de la asiguratori, constata ca, de fapt, asigurarea a fost incheiata cu plata in patru rate, dar numai prima dintre ele a fost achitata. Ceea ce inseamna ca respectiva polita nu mai este, in realitate, valabila. Iar daca operatorul de logistica solicita asiguratorului informatii despre valabilitatea politei de la asigurare a transportatorului, acesta este refuzat, pe motiv ca numai titularul ei poate avea acces la astfel de informatii. „CMR este documentul care atesta faptul ca transportatorii sunt responsabili de valoarea marfii. Adica, teoretic, se poate incarca intr-un camion marfa chiar si de 200.000 de euro. Insa cei mai multi au asigurare de 50.000 sau de 100.000 de euro. Deci, clientul isi va lua cei 50.000 de euro de la societatea de asigurari, iar restul trebui platiti de compania de logistica angajatoare catre clientul sau, pentru ca aceasta este responsabila de marfa.“

Licentierea in transport, la indemana oricui
Mai nou, la fel se intampla si  cu asigurarea necesara la dovedirea capacitatii financiare, de 9.000 de euro pentru primul camion si de cate 5.000 de euro pentru celelalte. Transportatorul aduce o polita de asigurare la Autoritatea Rutiera Romana la solicitarea licentei de transport, numai ca asigurarea se plateste in rate, iar dupa obtinerea licentei, restul de rate nu mai sunt acoperite.
Asa ca este aproape la indemana oricui sa isi infiinteze o firma de transport, eventual cu un camion inchiriat, sa fure marfa de la cativa clienti si apoi sa dispara. Sau sunt cazuri in care transportatorii care au disparut cu marfa trec firma pe numele unui cersetor, iar in caz ca vehiculul de transport dispare cu marfa, desi are asigurarea valabila, suma asigurata va trebui solicitata de titularul acesteia. Adica cersetorul care e pe strazi. Cu alte cuvinte, „nu se poate face nimic nici cu asigurarea in mana. Am avut un caz in care camionul a disparut cu tot cu marfa. Atunci am cerut actele firmei, care era inregistrata, am sunat la asigurare si aceasta exista, iar mai tarziu s-a dovedit ca a fost si platita. Noi am lucrat «ca la carte»: am dat comanda si am primit confirmarea. La incarcare am facut copii dupa toate actele, inclusiv dupa talonul masinii si permisul de conducere al soferului. In plus, incarcarea a fost inregistrata cu camerele video din depozit. Problema a fost ca cei la care avem asigurare nu au fost de acord sa ne despagubeasca tocmai pentru ca am fost corecti. Daca faceam ceva gresit si era vina noastra, primeam banii de asigurare pentru malpraxis.“
Plata in rate a asigurarilor poate aduce surprize neplacute pentru beneficiarii transportului. Pe de alta parte, obligativitatea platii in avans a politei de asigurare pe un an ar afecta foarte grav multe companii de transport cu flote mari, care s-ar vedea nevoite sa plateasca dintr-o data sume enorme. Reprezentantii MTI spun ca, din punctul lor de vedere, polita de asigurare este obligatorie si ar trebui sa fie de datoria asiguratorului ca aceasta sa fie platita. Deoarece, daca ei elibereaza o polita de asigurare valabila un an, indiferent de perioada in care este achitata, atunci pe baza ei ar trebui sa se poata plati despagubirile necesare.
Reprezentantii companiilor de logistica spun ca, daca ar exista niste reguli generale care sa reglementeze activitatea lor, atunci raspunderea ar putea fi limitata la o anumita suma si nu ar mai fi nevoiti sa plateasca despagubiri imense. Iar cei care vor trebui sa isi faca asigurare sa fie proprietarii marfurilor, care se pot asigura in functie de valoarea acestora. „Sunt cazuri in care dauna este mult mai mare decat asigurarea. Iar daca nu-mi limitez raspunderea, poate nu am cum sa platesc pagubele.“

Olandezii au rezolvat problema
Olandezii au gasit solutia pentru aceste probleme: indiferent ce se intampla cu depozitul sau cu marfa, casa de expeditii are o anumita limita pana la care este raspunzatoare. Iar proprietarul marfurilor stie ca trebuie sa aiba asigurare de proprietate in concordanta cu valoarea produselor. „In schimb, la noi, ca sa nu mai plateasca asigurare pe marfa, proprietarii marfii se eschiveaza si spun ca firma de logistica este raspunzatoare si trebuie sa aiba asigurare.“
Astfel, in Olanda exista inca din 2004 niste conditii generale ale caselor de expeditii membre FENEX (Asociatia olandeza de expeditii si logistica). Aici se precizeaza ca partea care comanda expeditorului sa efectueze operatiuni si activitati va fi considerata expeditor principal, fara a lua in calcul modalitatea de plata agreata. Iar expeditorul poate oricand sa declare aplicabile cerintele din conditiile stipulate de partea contractanta pentru indeplinirea comenzilor primite. Acesta poate indeplini conditiile din comanda prin forte proprii sau cu ajutorul altor subcontractori. In masura in care subcontractantii poarta raspunderea fata de expeditorul principal, se va considera ca acestia realizeaza munca pentru care au fost angajati de expeditor. Iar lor li se vor aplica si prevederile legate de lipsa sau limitarea de responsabilitate.

Raspunderea expeditorului este limitata
Expeditorul nu va fi raspunzator pentru niciun prejudiciu, de orice fel, decat daca se va demonstra ca acesta a fost cauzat de greseala sau neglijenta lui sau a subcontractantilor lui. Iar raspunderea expeditorului in orice situatii va fi limitata la 10.000 DST (1 DST=5,0041 lei) pe eveniment sau serii de evenimente cu aceeasi cauza a pagubei.
In cazul distrugerii, devalorizarii sau pierderii bunurilor cuprinse in comanda, responsabilitatea expeditorului va fi limitata la 4 DST/ kg distrus, maximul fiind de 4.000 DST pe incarcatura. Dar pierderea suportata de expeditor nu va depasi niciodata valoarea facturata a bunurilor si se va aplica la momentul la care a aparut pierderea.
Cel care da comanda va fi responsabil in fata expeditorului si il va despagubi pe acesta pentru orice pierdere survenita din cauza naturii bunurilor si a ambalajelor, daca a furnizat date inexacte sau incomplete sau daca nu a avut marfurile la timpul si locul agreate etc.
Situatiile pe care expeditorul nu le putea evita sunt tratate ca forta majora, iar toate costurile suplimentare cauzate de aceasta vor fi suportate de cel care da comanda.

Facturile includ toate costurile
Daca expeditorul factureaza tot odata sau in rate fixe, dupa caz, acestea vor fi estimate astfel incat sa includa toate costurile de manipulare aflate in comanda expeditorului. Costurile suplimentare rezultate din incarcarea/descarcarea marfurilor la perioade neadecvate vor fi in sarcina expeditorului principal, chiar si atunci cand compania de expeditii angajata a acceptat factura din care reies costurile suplimentare.
Asigurarile de orice fel vor fi incheiate numai in urma unor instructiuni specificate in scris pe riscul si raspunderea expeditorului principal. Riscul ce urmeaza a fi acoperit va fi clar exprimat. O simpla declaratie a valorii asigurate nu este suficienta. Iar expeditorul nu va fi responsabil de optiunea asiguratorului si de solvabilitatea acestuia.
Cel care da comanda va trebui sa plateasca expeditorului pretul agreat, dar si alte costuri suplimentare ce reies din contract, si va suporta si riscul fluctuatiei valutare. Tot expeditorul principal va trebui sa achite si taxele suplimentare care au legatura cu comanda sau amenzile primite de cel care primeste comanda.
Expeditorul nu garanteaza timpul de ajungere la destinatie decat daca acesta este specificat in scris. Dar, daca marfa nu este livrata la timp, expeditorul va plati despagubiri expeditorului principal.
Cel care da comanda expeditorului trebuie sa se asigure ca marfurile ce urmeaza a fi receptionate sau livrate sunt pregatite corect si la timp si au toate documentele necesare. Iar expeditorul nu va fi obligat sa verifice daca specificatiile primite sunt corecte si complete.
In plus, operatiunile de inspectare, stampilare, numarare, cantarire etc. a marfurilor la receptie ce necesita prezenta unui expert numit de instanta se vor face la instructiunile si pe raspunderea expeditorului principal. Expeditorul va putea, daca doreste, sa preia aceste sarcini, dar nu va actiona ca expert si nu va putea fi raspunzator pentru natura sau calitatea bunurilor.

Disputele sunt judecate de arbitri numiti
Toate disputele care pot aparea intre expeditor si cealalta parte sunt decise de trei arbitrii, iar hotararea lor va fi finala. Unul dintre ei va fi fixat de presedintele sau vicepresedintele FENEX, al doilea de Decanul Baroului unde expeditorul si-a inregistrat firma, iar al treilea va fi stabilit prin agrearea mutuala intre cei doi arbitri alesi. Presedintele FENEX numeste un expert pe probleme de expediere, Decanul Baroului un jurist, iar cel de-al treilea arbitru va fi un expert in domeniul de industrie si comert unde activeaza expeditorul.
Daca nu au fost stabiliti toti arbitrii in termen de doua luni de la aplicarea pentru arbitrare, toti vor fi stabiliti de Presedintele curtii in a carei jurisdictie se afla compania expeditorului. Arbitrii pot cere aplicarea, de catre ambele parti implicate, a unui depozit in avans pentru costurile arbitrale, iar in timpul procedurii pot solicita si o suma aditionala. Daca in trei luni de la solicitare depozitul cerut nu a fost achitat, se va considera retrasa arbitrarea. In decizia lor, arbitrii vor hotari care din cele doua parti va suporta costurile arbitrarii sau ce proportie va reveni fiecareia.
Expeditorul va fi liber sa aduca in fata curtii olandeze competente cereri pentru sume de bani datorate si platibile, pe care nu le-a disputat in scris cu partea opusa in termen de patru luni dupa facturare.