Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Restricții noi de circulație în Ile-de-France pentru vehicule poluante

De la 1 iunie, întreaga zonă din interiorul autostrăzii A86 din Franța se supune unor restricții de circulație, așa cum informează Routiers.com. Noile reguli permanente ar fi trebuit aplicate de la 1 ianuarie 2021, dar au fost amânate cu șase lumi. Restricțiile vizează vehiculele neclasificate din punct de vedere al standardelor de emisii și vehiculele Crit-Air 5 și 4 (unele vehicule cu două roți, triciclete și vehicule cu patru roți cu motor, unele autoturisme, precum și utilitare ușoare diesel Euro 2, respectiv Euro 3, și camioane, autobuze și autocare diesel Euro 3, respectiv Euro 4).

De la 1 iunie, Bois de Vincennes, Bologne, bulevardul periferic și comunele dintre bulevardul periferic și A86 vor aplica aceleași reguli care se aplică deja în Paris. Dar autostrada A86 nu va fi afectată de restricții.

Proiectul își propune să extindă în întreaga Zonă cu Emisii Reduse timpii și intervalele în care se aplică aceste măsuri aflate deja în vigoare. Astfel, pentru categoriile de vehicule vizate, noile restricții sunt în vigoare în fiecare zi de la ora 8.00 la 20.00.

Articole similare

Ad