Desi pana acum, Germania nu a avut un astfel de salariu stabilit prin lege, sumele minime pe care trebuiau sa le primeasca angajatii erau stabilite de sindicate in contractele colective de munca, nivelul minim al salariului fiind diferit de la o regiune la alta.
Din pacate, Minimum Wage Act, legea care se refera la acest salariu minim in Germania nu cuprinde niciun detaliu cu privire la elementele ce trebuie luate in calcul la stabilirea acestui cuantum. De obicei, orice compensatie oferita angajatului pentru munca sa este luata in considerare la stabilirea salariului minim.
Fac exceptie, insa, plata orelor suplimentare, pe timp de noapte sau in week-end-uri, pentru care se ofera un alt cuantum salarial.
Spre exemplu, sunt angajatori germani care ofera un salariu minim lunar de peste 1700-1800 de euro net, insa unii soferi fac multe ore suplimentare pentru acest salariu, evident fara a trece orele suplimentare in fluturasul de salariu, astfel ca sunt multe probleme de respectare a noii conditii privind salariul minim chiar si in Germania.
Pentru estici, principala problema o constituie faptul ca diurna oferita soferilor nu se ia in calcul la plata pe ora, inspectorii fiscali germani controland documentele justificatoare pentru plata unui salariu minim de 8,5 euro pe ora, pentru care se plateste impozit pe venit si CAS. Diurna, dupa cum se stie, nu este considerata venit de naturala salariala, drept pentru care nu se datoreaza nici impozit pe venit, nici CAS pe suma platita ca diurna.
De altfel, acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care nemtii au introdus aceasta lege, deoarece sunt multi soferi estici care primesc net 1600-1800 de euro pe luna la intracomunitar, insa daca un angajator roman are o cheltuiala totala de circa 2.000 de euro pentru acel sofer, unul german ajunge la 3.000 de euro, cu tot cu asigurari sociale si impozite.
Nivelul salariului minim in Germania urmeaza a fi evaluat la fiecare doi ani. Urmatoarea evaluare ar urma sa aiba loc pana la 30 iunie 2016 pentru a fi aplicabil de la 1 ianuarie 2017. Evaluarea va lua in calcul nivelul salarial negociat in contractele colective de munca.
O posibila justificare a respectarii legii salariului minim in Germania se poate face prin inregistrarea unor noi contracte de munca de la 1 ianuarie, care sa prevada plata unui salariu minim pe Romania si indexarea salariului cu salariul minim valabil in Germania pentru orele lucrate pe teritoriul Germaniei.
Modul de aplicare al noii legi va fi prezentat in numarul viitor al revistei Tranzit.
Alte stiri pe aceeasi tema:
Germania dicteaza plata unui salariu de 8,5 euro/ora soferilor romani care tranziteaza Germania
Amenda de pana la 500.000 de euro pentru transportatorii care nu respecta salariul minim din Germania