
Ministerul Transporturilor, prin Direcția Generală Programe Europene, va derula o schemă de ajutor de stat pentru achiziția de vehicule grele cu zero emisii. Este vorba despre camioane electrice cu baterii din categoriile N2 (3,5-12 t) și N3 (peste 12 t). Planul este de a finanța diferența de cost dintre prețul unui camion diesel și modelul similar electric, dar și stații de încărcare, în limita a 15 milioane de euro per beneficiar. Schema ar putea să fie operațională din vară, însă deocamdată se așteaptă aprobarea acordului de finanțare, pentru ca proiectul de act normativ să fie adoptat oficial. Din estimările producătorilor de camioane, transportatorii ar putea cumpăra astfel aproximativ 400 de vehicule cu zero emisii în următorii ani, data limită pentru încheierea proiectelor de finanțare fiind 30 iunie 2029.
Schema de ajutor de stat pentru achiziția de camioane electrice cu baterii este finanțată prin Fondul pentru Modernizare și urmărește tranziția către mobilitatea verde, în conformitate cu obiectivele Pactului Verde European și țintele stabilite prin pachetul „Fit for 55”. Aceasta vizează investițiile atât pentru achiziția vehiculelor cu emisii zero destinate transportului rutier, cât și pentru modernizarea mijloacelor de transport feroviar, maritim și pe căi navigabile interioare pentru reducerea emisiilor poluante. Special pentru achiziția de camioane electrice sunt puse la bătaie 80 de milioane de euro, cu o valoare maximă a finanțării per beneficiar de 15 milioane de euro.
Sunt eligibili toți operatorii de transport rutier cu licență valabilă, cu condiția să demonstreze capacitate tehnică și financiară pentru susținerea activității proiectului, să nu aibă restanțe la obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale și să nu fie în incapacitate de plată/insolvență/faliment ori împotriva lor să nu fi fost emise decizii de recuperare a unui ajutor de stat.
Proiectele trebuie depuse individual (nu în parteneriate), finanțarea oferită fiind de 100% din costurile eligibile pentru achiziția vehiculelor cu emisii zero. Este vorba despre achiziția propriu-zisă de echipamente (pentru diferența de preț dintre camionul nou diesel și cel similar electric), precum și costurile aferente cu instalarea acestora (stațiile de încărcare). Sunt excluse vehiculele dedicate transportului combustibililor fosili, precum și activitățile care nu respectă normele de mediu ale UE. Beneficiarii vor trebui să acopere eventualele costuri neeligibile și TVA, plus că au obligația să folosească camioanele astfel cumpărate timp de cel puțin cinci ani.