Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Și olandezii au nevoie să li se amintească să înlocuiască mai repede tahografele

Asociația olandeză de transport și logistică TLN informează că nici acum – când mai sunt mai puțin de șase luni până la primul termen (31 decembrie) la care camioanele ce fac transport internațional trebuie să treacă la tahograful inteligent de generația a doua dacă acum au tahograf digital sau analog – înlocuirea nu are loc suficient de repede. Ba chiar ar trebui ca asta să se întâmple de două ori mai repede pentru a se respecta data limită.

Reamintim că următorul termen este 18 august 2025, când toate camioanele care fac transport internațional și au smart tacho 1 trebuie să treacă la smart tacho 2.

În aceste condiții, TLN sfătuiește firmele olandeze – așa cum și actorii de pe piața românească a tahografelor sfătuiesc firmele de la noi – să se programeze în service și să facă înlocuirea cât mai curând, deoarece în apropierea datelor limită atelierele vor fi mult mai ocupate. Iar Ministerul Infrastructurii și Gospodăririi Apelor din Olanda va trimite în curând o scrisoare de informare tuturor proprietarilor de vehicule.

TLN amintește că, de la introducerea tahografului inteligent 2 în august 2023, au existat factori care au întârziat înlocuirea, printre care omologarea de tip târzie, disponibilitatea scăzută a noului tahograf și/sau a unor piese specifice și diverse probleme tehnice. Aceste aspecte sunt monitorizate în continuare de asociația olandeză și de IRU și discutate, printre altele, cu Comisia Europeană.

Articole similare

Ad