Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Siguranta la cel mai inalt nivel

Despre logistica si transportul produselor farmaceutice a vorbit si Catalin Mircea, reprezentantul H.Essers la Expo Tranzit, care a subliniat mai ales nevoia de siguranta pe care o impun anumite medicamente – mai ales atunci cand se face transport in estul Europei – si modul in care compania investeste in permanenta pentru a preintampina orice posibila problema si a respecta cerintele impuse de certificarea TAPA
 

Catalin Mircea a punctat faptul ca politica H.Essers este sa aiba propriile depozite si camioane si ca inclusiv TMS si WMS sunt dezvoltate in-house, „ceea ce ne confera o flexibilitate mai mare in abordarea pietei, aspect cu atat mai important cu cat suntem implicati in mai multe domenii de activitate si vrem ca in toate sa fim un punct de referinta“.
Acesta a mai amintit faptul ca in 2001 circa 75% din cifra de afaceri a companiei se datora marfurilor generale si in 2015 produsele ADR ajunsesera la aproape jumatate, iar cele farmaceutice detineau circa 14% din total.
In ceea ce priveste strict logistica si transportul de medicamente, trebuie precizat faptul ca unele categorii – de exemplu, cele care trateaza afectiuni cronice – nu sunt doar foarte importante pentru pacienti, ci si foarte scumpe si sunt si obiectul unor activitati de contrabanda, deci e foarte important sa fie garantate trasabilitatea si siguranta. Astfel ca ele se includ, alaturi de alte marfuri de valoare – cum ar fi tigaretele, in cazul carora incarcatura unui trailer poate ajunge la 2-2,5 milioane de euro – in sfera celor care necesita securitate ridicata, care ocupa, de asemenea, un loc important in activitatea H.Essers, motiv pentru care compania investeste continuu in solutii inovative si tot ce inseamna transport si logistica farma se face sub certificarea TAPA. Unele trailere sunt bitemperatura, de exemplu,
2-8 OC si 15-25 OC, si propun un concept inovativ in care s-au introdus elementele de siguranta folosite la transportul de tigarete, si care presupune, printre altele, usi operate prin telecomanda, astfel incat soferul sa nu poata sa le deschida singur. In plus, camionul este intesat de senzori de miscare si de lumina si de o multime de alte solutii tehnice, comunicarea cu soferul este asigurata prin OBU, iar camioanele sunt inscriptionate toate si pe acoperis, pentru a fi identificate mai usor si din aer, la nevoie.
Soferii implicati in transportul de produse farmaceutice si de alte produse cu valoare ridicata sunt alocati pe baza unui proces foarte detaliat si trebuie sa fi lucrat cel putin un an la H.Essers si sa nu aiba cazier.
In plus, compania are un concept unic, asa cum declara Catalin Mircea, Turnul de Control, care monitorizeaza transporturile 24/24, 7/7, atat din punct de vedere al parametrilor tehnici, cat si al pozitiei, statusului si evolutiei cursei. Iar daca Turnul detecteaza o anumita problema – tehnica, de securitate s.a. – exista o matrice de comunicare si de abordare a situatiei.
Compania se ocupa de depozitare de medicamente, de livrari cu propriile camioane oriunde in Europa, inclusiv in Rusia si alte tari membre CSI – unde este cu atat mai mare nevoie de securitate – si de cross dock pentru firme foarte importante din domeniu.

In permanenta in cautare de solutii pentru orice posibila problema
In Romania, H.Essers foloseste aceleasi tipuri de camioane ca in Belgia si detine circa 78.000 m2 de depozite, iar cel pentru produse farmaceutice este in Bucuresti si are 30.000 m2. Fiind o companie certificata TAPA, accesul in depozit este controlat non-stop – pentru un control mai bun securitatea este externalizata – si exista o lista lunga de proceduri interne de securitate, linii directe cu politia sau cu pompierii, in conformitate cu specificatiile TAPA, alarme si senzori cu infrarosu pe peretii exteriori, camere de supraveghere etc.
In concluzie, asa cum puncteaza Catalin Mircea, in cazul produselor farmaceutice masurile de securitate sunt duse la extrem. Iar la psihotropice si narcotice dificultatea provine si din faptul ca au specificatii foarte bine definite din punct de vedere legal, astfel ca totul e sigilat si trasabil, iar farmacistul este singurul care are cheie pentru lacate.
Cladirea este rezistenta la cutremur si include buncare speciale pentru incarcarea bateriilor (o cerinta SEVESO, certificare pe care H.Essers o detine pentru logistica marfurilor periculoase) si kituri pentru retentie in cazul in care produsele toxice se varsa sau au loc accidente, iar o echipa proprie de prim ajutor este disponibila in caz de incendiu. Toate aceste aspecte sunt reglementate de proceduri interne pentru a caror cunoastere se fac traininguri periodice.
Pentru controlul temperaturii compania are back-up la back-up, iar in caz de pana de curent dispune de doua generatoare. Temperatura este monitorizata in permanenta prin GSM si exista posibilitatea de transmitere de alarme prin sms sau mail, dar si prin Turnul de Control, care in afara de supravegherea transporturilor are si sarcina de a tine mereu sub observatie depozitul. Si, asa cum promite Catalin Mircea, pentru orice neconformitate exista proceduri de scanare, pentru orice dificultate tehnica exista solutii de back-up si orice interventie se face in cel mult trei ore.
Inedita in acest depozit este si partea de control impotriva daunatorilor, care difera de depozitele standard prin aceea ca trebuie folosite capcane non-toxice, procedura de curatenie este mult mai complexa, si la fiecare toc de usa exista lampi cu ultraviolete, astfel incat sa se preintampine orice problema de acest fel.
Iar pentru a se verifica respectarea in timp a tuturor acestor reguli periodic se fac audituri interne, sedinte saptamanale si analize de risc si toate procesele sunt monitorizate si guvernate de sistemul de management al calitatii.
H.Essers are 88 de IT-isti, iar sistemul dezvoltat in-house si validat de Ministerul Sanatatii permite scanarea de circa noua ori a unui produs in perioada cat sta in depozit, „ca dovada de cat de importanta este trasabilitatea“.

Articole similare

Ad