Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sistemul electronic de taxare din Polonia dă erori, deci inspectorii încă nu amendează

Asociația Angajaților din Transport și Logistică din Polonia a semnat un apel, alături de alte organizații de transport, pentru a suspenda noul sistem electronic de taxare a folosirii drumurilor din această țară până la rezolvarea oricăror nereguli din operare. Deoarece, spun acestea, în prezent sistemul nu garantează o colectare eficientă și corectă a taxei de drum: nu există pe piață suficiente dispozitive care să facă asta (OBU ș.a.), iar aplicația gratuită pentru telefoane inteligente este imposibil de utilizat. De aceea transportatorii au mari probleme să se înregistreze în sistem, să transfere bani în conturile create special pentru asta și să adauge noi vehicule.

În ciuda acestui apel pe care îl semnează, asociațiile îi sfătuiesc totuși pe transportatori să încerce să se înregistreze în sistem, dacă nu au făcut asta deja, și să semnaleze toate problemele legate de folosirea lui, deoarece declarațiile lor pot fi de folosi în disputele cu autoritățile de control, pe tema legitimității de a veni cu sancțiuni pentru neplata taxei care nu a survenit din vina transportatorului. În plus, într-o situație în care transportatorul ar avea de suferit din cauza funcționării incorecte a sistemului, orice plângere împotriva sistemului ar trebui documentată foarte bine.

Oficialii polonezi au avut o primă reacție la apelul asociațiilor, arătând că verificarea corectitudinii achitării taxelor în perioada de început a funcționării sistemului e-Toll, care se face de la 1 octombrie de către inspectorii GITD și de către serviciul vamal și fiscal, va fi o activitate preventivă, ce va avea drept scop principal informarea, nu pedepsirea transportatorilor care folosesc infrastructura cu taxă din această țară.

Este o veste bună pentru utilizatorii drumurilor care nu au putut plăti taxa din cauza deficiențelor sistemului, consideră asociația de transport și logistică TLP. Mai ales că s-a constatat că nu toate dispozitivele de taxare deținute de transportatori au fost activate încă din primele zile și că multe încercări de a conecta vehicule în care au fost instalate aceste dispozitive s-au soldat cu erori, probabil din cauză că sistemul a fost suprasolicitat. Dar cea mai mare problemă este faptul că nu sunt disponibile atât de multe dispozitive de taxare câte ar trebui.

Articole similare

Ad