Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Soluții care vizează mai ales creșterea disponibilității camioanelor

În condițiile unei oferte atât de bogate de sisteme telematice, cu diverse grade de complexitate și de adaptare la cerințele clienților, soluțiile oferite din fabrică de producătorii de camioane au ca principale avantaje, față de cele ale furnizorilor independenți, acuratețea mare a datelor despre funcționarea vehiculului și faptul că pot fi folosite pentru monitorizarea stării tehnice, astfel încât să se elimine imobilizările neplanificate și să scadă costurile de întreținere. Dar paleta de funcții disponibile este mult mai largă și producătorii de camioane continuă să vină cu noutăți.

Ford Trucks România oferă două soluții de telematică: una a producătorului Ford Trucks, ConnecTruck, disponibilă pe camioanele pentru transport internațional F-Max și orientată preponderent către suportul șoferilor, dar și al managerilor de parc auto, și având ca obiectiv menținerea vehiculelor pe drum și asigurarea funcționării permanente, și un sistem de management al flotelor de la Viasat Systems, partener AIC Trucks încă de la începutul activității sale de importator Ford Trucks în România.

În cazul ConnecTruck – primul proiect tehnologic de vehicule conectate al Ford Trucks, disponibil de doi ani – prin simpla instalare a aplicației mobile My Ford Trucks se pot monitoriza diverși parametri, de la consumul mediu la viteza medie, de la raportul ralanti la durata de utilizare a tempomatului, sub forma unor rapoarte comparative, și se pot accesa funcții ale camionului și descărca actualizări la distanță. Iar analiza condițiilor de drum, disponibilă prin Max Cruise, la fel ca toate rapoartele de evaluare a stilului de condus, economisește combustibil și reduce costurile de operare. ConnecTruck permite acces rapid la informații despre F-Max – presiunea roților și nivelul de motorină și de AdBlue – verificarea intervalelor de întreținere în service, pentru a rămâne în grafic, primirea instantanee, prin email, de poze cu vehiculul, de date despre locația acestuia și de rapoarte zilnice și săptămânale.

Iar modul de conducere „Eco + Mode” este activat pe toate modelele F-Max pentru călătoriile ce nu necesită performanțe ridicate și le permite șoferilor să crească eficiența consumului cu până la 5%.

Vehiculele Ford Trucks sunt livrate și cu sistem GPS și abonament inclus de Fleet Management pentru 24 de luni asigurat de Viasat, care îi permite proprietarului de flotă să aibă la îndemână toate informațiile tehnice și operaționale (kilometraj, consum, poziție, eficiență, stil de condus) și funcționează perfect integrat în orice ERP de companie sau independent. Până acum au fost instalate 3.300 de astfel de sisteme, dintre care mai sunt în uz 1.950, și toate sunt însoțite de abonamente de monitorizare a flotei.

Cele mai multe echipamente instalate de Viasat Systems sunt cu tehnologie 2G/3G, iar în 2023 a început montarea celor 4G, deocamdată doar pentru flote care transportă marfă specială la internațional. În următorii doi ani echipamentele 2G și 3G vor trebui înlocuite cu cele 4G, care sunt cu 20% mai scumpe, diferență la care se adaugă costul de instalare. „Din fericire, mulți dintre clienții noștri au flotă în România, deci schimbarea se poate face mai ușor și nu este nevoie să ne grăbim, deoarece tehnologia 2G și 3G va fi prezentă încă doi ani”, explică Ecaterina Albarosa, general manager Viasat Systems.

Aceasta este de părere că principalul motiv pentru care transportatorii achiziționează în România soluții telematice îl constituie necesitatea de a controla consumul de combustibil, activitatea șoferului și stilul de condus. În plus, folosirea lor este un atu în relația cu clienții, mulți cărăuși au soluția impusă și chiar plătită de aceștia.

Funcțiile cele mai solicitate de către posesorii români de vehicule comerciale sunt cele de localizare, consum de combustibil și tahograf, la care se adaugă rapoartele automate de consum pe toată flota și de stil de condus.

În ceea ce privește avantajul principal adus de un serviciu oferit chiar de producătorul mașinii, acesta este legat de faptul că echipamentul GPS poate citi mai multe date de la computerul de bord decât un echipament retrofit. Iar multe dintre aceste date îi sunt de folos șoferului (comenzi de la distanță pentru vehicul, mesaje din bord, conexiune cu service-uri etc). În plus, ConnecTruck permite diagnosticarea de la distanță a vehiculele în cazul unor avarii neașteptate și transmite date despre starea vehiculului prin call center cu dealerii, și poate și actualiza de la distanță unele module.

Viasat a integrat recent echipamente diverse în aplicație pentru a oferi mai multe tipuri de servicii și urmează lansarea unor servicii noi – de exemplu, rent-a-car. Iar ConnectTruck a venit și el în ultimul timp cu îmbunătățiri pentru șofer și pentru manager și introduce treptat aplicația mobilă de nouă generație și funcțiile de control la distanță așteptate cu nerăbdare de piață.

Iveco a introdus în 2019 sistemele sale integrate atât pe camioanele din gama Way, cât și pe cele din gama Light, gratuit pentru primii cinci ani, și în prezent există în România peste 1.000 de vehicule conectate, dintre care circa 750 din gama de vehicule grele, de peste 16 t, și 250 din gama de vehicule ușoare, între 3,5 și 7,49 t. Cel puțin 80% dintre unitățile cu module montate sunt și active, primind deci rapoarte automate.

Serviciile cele mai solicitate pe piața românească sunt poziționarea vehiculelor, rapoartele de consum, evaluarea stilului de condus, traseele efectuate, alături de descărcarea de la distanță a datelor din tahograf, diagnoza și actualizarea softurilor de la distanță și monitorizarea parametrilor de funcționare a vehiculului.

În cazul Iveco, orice utilizator cu modulul de comunicare activ beneficiază de monitorizarea parametrilor funcționali ai vehiculului de către experții companiei și primește alerte despre potențialele defecte, pentru a elimina imobilizările neplanificate. Sistemul de gestionare a flotei poate îngloba diverse soluții de monitorizare ale altor producători, astfel încât de pe un singur panou de bord se poate urmări întreaga flotă. Iar managerul poate activa accesul șoferului la controlul sistemelor din cabină cu ajutorul telefonului mobil.

În opinia lui Andrei Gagea, director general Iveco România, clienții solicită instalarea unui sistem de management al flotei mai ales pentru a optimiza costurile de exploatare (consum de combustibil, taxe de drum, întreținere preventivă), inclusiv prin reducerea timpilor de staționare și un control mai bun asupra vehiculului. În unele cazuri există și posibilitatea de a corela programul de întreținere cu informațiile despre starea tehnică a vehiculului trimise prin modulul de conectivitate și astfel scad costurile de întreținere. Iar în afară de optimizarea costurilor clienții folosesc sistemele de management al flotei și pentru îmbunătățirea fluxului logistic, deci pentru a rămâne competitivi.

În prezent toate echipamentele companiei sunt 4G, deci nu este nevoie de înlocuirea lor.

Printre dezvoltările recente pe care le propune Iveco se numără Top Care, care a fost montat până acum în România pe 26 de vehicule. Acesta este, așa cum declară Andrei Gagea, primul serviciu premium de asistență combinat cu servicii de ospitalitate. Datorită conectivității, vehiculul se poate repune rapid pe șosea, deoarece, odată intrat într-unul dintre atelierele Iveco, operatorii Control Room Iveco primesc o alertă instantanee, semn că va avea un grad înalt de prioritate în rezolvarea defecțiunii și în furnizarea de piese de schimb, iar experții în diagnosticare vor lucra pentru a crește disponibilitatea. Și dacă reparația durează mai mult decât anticipa clientul Iveco oferă servicii de ospitalitate cu grad maxim de confort, în funcție de durata reparației: cazare într-un hotel dacă reparația se prelungește peste noapte și asigurarea meselor, a transferului la hotel sau la restaurant, a asistenței medicale în cazul unor probleme de sănătate ale șoferului care nu îi pun viața în pericol și a parcării vehiculului și remorcii/semiremorcii pe durata tratamentului medical.

În cazul MAN sistemele de telemetrie sunt disponibile din 2011: până în august 2017 erau optionale (se adăugau la configurarea vehiculului, în momentul ofertării acestuia), iar ulterior au intrat în configurarea standard. În prezent sunt 2.500 vehicule din România activate pe platforma de soluții digitale RIO și toate pachetele furnizează rapoarte, în funcție de opțiunile selectate de clienți.

Serviciile cele mai folosite de firmele din țara noastră sunt Geo (localizarea vehiculului pe hartă, care permite stocarea rutelor pe ultimele 25 de luni și partajarea poziției pe hartă a vehiculului), Perfom (analiza performanței șoferului și a flotei, cu disponibilitate în timp real a datelor) și Compliant (descărcare automată de la distanță a datelor din tahograf și salvarea lor).

Inclus în această ofertă este și pachetul de mentenanță MAN ServiceCare, conectat prin intermediul unității de comandă de telemetrie, care îi furnizează săptămânal clientului, gratuit, informații despre scadențele componentelor de întreținere preventivă. MAN ServiceCare este, de altfel, principalul avantaj al folosirii platformei RIO de la MAN, așa cum declară Marius Scutaru, Customer Service Director în cadrul MHS Truck & Bus. Acesta constată că transportatorii au optat pentru sisteme telematice din nevoia de a controla flota, iar ulterior și clienții lor le-au solicitat date în timp real despre vehicule.

Utilizarea soluțiilor digitale de pe platforma RIO presupune existența unui semnal GSM cu viteză de minimum 4G, iar sistemele vechi au fost eliminate, costul reechipării fiind de circa 1.000 de euro.

În ceea ce privește noutățile MAN, deoarece există o preocupare pentru achiziția și încărcarea de la distanță a unor pachete software care modifică/upgradează configurarea inițială a vehiculului, conceptul MAN Now le permite clienților să cumpere și să instaleze de la distanță softuri pentru modificarea modului de schimbare a treptelor cutiei de viteze automate, actualizări de hărți, modificarea timpului de oprire a motorului care rulează la turația de mers în gol, softuri privind limba în care este afișat meniul de bord etc. În plus, există preocupări pentru dezvoltarea soluțiilor digitale în diverse direcții: control de la distanță al vehiculului (al sistemelor de climatizare, iluminare, al cheii digitale, remote steering), monitorizarea sarcinilor pe axe, inclusiv pentru vehiculele tractate (remorci/semiremorci), manual de utilizare a vehiculului în format digital, cu posibilitate de scanare a tastelor din bordul vehiculului, informații legislative despre trecerile frontierelor etc.

Mercedes-Benz a avut, în ultimii 10 ani, de când sunt disponibile standard computerele Fleetboard, aproximativ 10.000 de unități montate pentru clienți din România, iar dintre ele mai sunt active circa 3.000, așa cum declară Andrei Gartner, Fleetboard Manager, din care circa 40% sunt însoțite de abonamente de monitorizare/primire de rapoarte.

Clienții din România solicită mai ales serviciile de poziționare, analiza performanței și managementul tahografului și, în opinia reprezentantului Fleetboard, optează pentru sisteme telematice și pentru că sunt obligați de beneficiari, cei mai mulți dintre ei, să dețină astfel de soluții dacă vor să acceseze un contract de transport, dar și pentru că sunt ei înșiși tot mai atenți la costuri și caută să-și optimizeze procesele.

Soluția Fleetboard are ca avantaje principale analiza performanței bazată pe un set de date mult mai cuprinzător decât în cazul sistemelor de management al flotei, accesul la datele de service (status, prognoză etc.) și faptul că este disponibil serviciul premium Mercedes-Benz Uptime, care conține un algoritm anticipativ bazat pe parametrii de service, astfel încât anumite defecte să poată fi preîntâmpinate, iar timpii de operare ai camionului să fie maximizați.

Camioanele noi vin cu computere cu tehnologie 4G, iar pentru cele mai vechi cu 2G/3G, care rămân active, va exista un pachet atractiv de înnoire.

Tot pentru viitorul apropiat, compania va implementa o nouă interfață, cu arhitectură IT modernă, care va fi folosită atât pentru camioanele electrice, cât și pentru cele cu combustibil clasic.

Renault Trucks oferă sisteme telematice din 2013 și în România a montat de-a lungul timpului circa 2.400 de unități, dintre care 886 mai sunt în uz, iar 99% dintre ele sunt însoțite de abonamente de monitorizare/primire de rapoarte.

Clienții români solicită cel mai mult funcțiile de poziționare pe hartă, rapoarte de consum și descărcare de date din tahograf de la distanță, la care se adaugă activarea contului API pentru integrarea serviciului în sistemul partenerului și posibilitatea de activare a Contului Client, strict pentru vizualizarea poziției, fără rapoarte sau alte funcții.

Motivul principal pentru care aleg să folosească sisteme telematice este, în opinia lui Gheorghe Dragnea, Optifleet Manager în cadrul Renault Trucks, nevoia de a gestiona mai bine flota. Circa 95% dintre firme apelează la astfel de soluții pentru a monitoriza mai eficient camioanele, șoferii și costurile, iar 20% dintre ele pentru a putea câștiga contracte cu anumiți clienți.

Soluția oferită de producătorul francez, spre deosebire de cele retrofite, beneficiază de faptul că are deja echipamentul montat pe camion, deci nu mai presupune un cost pentru acest echipament, iar pentru activarea abonamentului nu este necesară prezența vehiculului în service, ci totul se face de la distanță.

Până în 2020, Renault Trucks a folosit tehnologia 2G și 3G, apoi a trecut la 4G, dar nu a avut cereri de înlocuire și nici nu estimează că vor fi multe astfel de solicitări.

În ceea ce privește dezvoltările recente propuse de producătorul francez, este vorba despre o nouă platformă, cu un design nou, care vor fi urmate de noi module de siguranță și de mentenanță și de Driver App.

Scania integrează încă din 2012, din fabrică, sisteme telematice, iar în prezent sunt peste 4.500 de vehicule conectate la rețeaua din România. Ele au, printre altele, și rolul de a reduce amprenta de carbon și de a satisface profitabil și sustenabil cerințele unei populații în creștere.

Fiecare camion are un serviciu de monitorizare inclus, gratuit, în cazul căruia raportul indică perioada, distanța parcursă, scorul de condus, cât a fost camionul la ralanti și cât a stat cu motorul pornit, viteza, numărul de frânări bruște, consumul și emisiile de CO2. Iar în funcție de nevoia clientului Scania poate furniza contra cost servicii de monitorizare în timp real și de raportare și analiză. Dintre acestea, firmele din România solicită mai ales serviciile de monitorizare în timp real și de descărcare a datelor din tahograf de la distanță.

Deocamdată sunt în uz doar tehnologiile 2G și 3G, însă începând din primul trimestru al anului viitor toate camioanele Scania vor fi livrate cu 4G. Dar clienții deja existenți ar putea prefera să folosească în continuare sistemele vechi, cât timp va fi posibil, deoarece costurile cu achiziționarea echipamentelor noi sunt mari.

Andrei Șerbănescu, Connected Services Manager în cadrul Scania România, este de părere că transportatorii solicită instalarea sistemelor telematice mai ales datorită beneficiilor legate de control, dar și de reducerea costurilor operaționale și creșterea eficienței, nu neapărat ca o obligație din partea clienților lor. „În ceea ce privește serviciul nostru, marile avantaje sunt că poate furniza mult mai multe date decât se pot obține prin mufa CAN și folosește senzorii camionului pentru a furniza date exacte, nu aproximate.”

Scania lucrează constant pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite și pregătește o nouă interfață și integrarea tuturor serviciilor în aceeași platformă (monitorizare, descărcare tahograf, service planning etc.), pentru a le fi mai ușor clienților să le acceseze într-un timp cât mai scurt.

Articole similare