Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele de transport din Franța au stagnat în februarie, deși motorina s-a scumpit

Analiștii Upply explică această stagnare a tarifelor prin scumpirea motorinei și prin scăderea volumelor transportate, care influențează fiecare, dar în sens opus, și prin contextul foarte tensionat din punct de vedere social, determinat de protestele masive din această țară împotriva noii legi a pensiilor.

În industria navală, energetică, auto sau a produselor de lux, marile companii franceze, începând cu CMA CGM, au anunțat profituri record, indicele PMI, care măsoară activitatea sectorului privat, a revenit la 51,6 în februarie, marcând cea mai mare rată de expansiune a economiei franceze din iulie 2022 încoace, iar Banque de France și INSEE exclud riscul unei recesiuni.

Cu toate acestea, în sectorul confecțiilor se vorbește despre un adevărat dezastru și sunt firme care își închid activitatea, iar inflația continuă să crească (potrivit INSEE a ajuns la 6,2% la nivel global în februarie, față de februarie 2022, iar alimentele s-au scumpit cu peste 14,5%) și afectează puternic populația. De aceea și moralul gospodăriilor este la un nivel scăzut, de 82, cu 18 sub media pe termen lung, și rata de economisire este în creștere.

În acest context haotic, prețurile de transport rutier au rămas aproape stabile, indicele Upply Freight arătând o creștere de 0,2%, ca și cum piața s-ar menține constantă. Dar de fapt analiza componentei diesel dezvăluie o altă realitate. Impactul schimbărilor costurilor pentru combustibil are loc, în general, cu un decalaj de o lună. În ianuarie, scumpirea motorinei a fost de 2,4%. Ponderea combustibilului în costul total al transportului variază, potrivit CNR, pentru un operator francez, de la 20% la 26,5%, în funcție de tipul de transport. Prin urmare, ar fi fost de așteptat o creștere minimă cuprinsă între 0,5% și 0,65%, știind că indicele CNR LD EA (Long Distance Articulated Unit) a crescut cu 0,8% în ianuarie. Dacă se pun cap la cap aceste date, se poate concluziona că tarifele mai mari observate în februarie se datorează în principal scumpirii motorinei în ianuarie, dar că ele nu compensează decât o treime din această scumpire. Iar economia lentă determină o cerere slabă, contractarea volumelor de transport din Franța și scăderea tarifelor spot.

Articole similare

Ad