Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tarifele de transport rutier, în continuare mai puțin volatile decât cele de transport maritim sau aerian

Evoluții ale tarifelor de transport pe coridoarele majore (baza 100: ianuarie 2017)

Potrivit Băncii Mondiale, comerțul global cu bunuri și servicii și-a revenit în 2024, având o creștere estimată la 2,7%, după scăderea de 1,1% din 2023. Iar în 2025 se așteaptă să se ajungă la 3%, însă cu rezerve determinate de incertitudinea politică și comercială. Prima jumătate a anului trecut a adus o redresare slabă față de 2023, dar în al doilea semestru creșterea s-a accelerat, fiind determinată parțial de realizarea de stocuri în așteptarea posibilelor dislocări, inclusiv cele rezultate din grevele lucrătorilor portuari de pe coasta de est a SUA și Golful Mexic, și a tarifelor mai mari anunțate de Statele Unite. Dar indicatorii principali semnalează o slăbiciune continuă în comerțul cu bunuri din economia avansată, așa cum reiese dintr-o analiză a Upply care citează și date de la Banca Mondială (Economic outlook 2025: moderate growth and increased tensions).

La nivel global, numărul de noi politici de restricționare a comerțului introduse în 2024 a fost de cinci ori mai mare decât media din 2010-2019 și este aproape de recordul înregistrat în 2023, dar Banca Mondială confirmă și o accelerare a creșterii comerțului mondial în 2025-2026, avertizând totodată că aceasta va rămâne sub mediile observate înainte de pandemie. Iar OECD se așteaptă la creșterea în continuare în următorii doi ani a cotei Chinei în comerțul mondial.

În aceste condiții, 2024 a confirmat volatilitatea prețurilor de transport internațional, care este mult mai mare decât cea a prețurilor de transport rutier.

Tarifele de transport maritim au început din nou să crească semnificativ în 2024, dar nu atât datorită nivelului cererii, cât unui factor extern: atacurile Houthi din Marea Roșie care au forțat companiile de transport maritim să ocolească Africa prin Capul Bunei Speranțe. Iar aceste perturbări au făcut posibilă absorbția supracapacității și creșterea prețurilor. Situația a revenit treptat la normal, dar tarifele s-au stabilizat la un nivel mai ridicat decât în 2023, iar în 2025 se așteaptă ca ele să se mențină în prima parte a anului, influențate mult de conflictul din Orientul Mijlociu.

Tarifele de transport aerian, care au înregistrat o creștere mare în 2021-2022, nu au cunoscut o scădere atât de abruptă ca la maritim, iar companiile au reintrodus cu precauție capacitatea. În 2024, această industrie a beneficiat indirect și de perturbările din transportul maritim și de durata mai mare a acestuia. Iar în 2025 se așteaptă ca prețurile să rămână relativ stabile.

În ceea ce privește piața europeană a transportului rutier, aceasta se dovedește mult mai puțin volatilă. Tarifele au crescut brusc în 2022, după izbucnirea conflictului ruso-ucrainean, care a dus la scumpirea în mare măsură a combustibilului, dar creșterea nu a fost comparabilă cu vârfurile înregistrate la maritim sau aerian. În 2024, prețurile combustibililor au scăzut, ceea ce a dus la o scădere a tarifelor ce a slăbit transportatorii rutieri, confruntați cu o creștere a altor elemente de cost. În 2025 se estimează că cererea din Europa va rămâne relativ modestă și, prin urmare, nu va exercita o presiune masivă în sensul creșterii prețurilor, dar nu ar trebui să ne așteptăm nici la reduceri, deoarece asta ar pune în pericol sustenabilitatea companiilor de transport rutier, având în vedere marjele lor scăzute.

Articole similare

Ad