Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Timpii mari de așteptare a camioanelor la frontierele României cu Ucraina și Republica Moldova

Timpii de așteptare la frontierele României au crescut îngrijorător, fiind create cozi de camioane de până la 20 km, care blochează activitatea transportatorilor români în prag de sărbători, generând întârzieri în livrarea alimentelor, produselor și mărfurilor care afectează clienții, cetățenii și întreaga economie, atenționează Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

La intrarea în România, transportatorii sunt forțați să aștepte zile și ore în șir pentru a putea trece frontiera, timp în care șoferii români nu au acces la facilități de hrană și instalații sanitare adecvate. Este vorba despre peste 11 zile de așteptare pentru transportatorii români care vin dinspre Ucraina, 5-7 zile pentru cei care vin dinspre Moldova și 36 de ore pentru transportatorii români care vin dinspre Bulgaria.

Cel puțin în ultimul caz întârzierile nu au nicio justificare, mai ales că vorbim despre trecerea unei frontiere interne a UE. Lucrările la podul prieteniei Giurgiu-Ruse sunt limitate cu strictețe la 8 ore zilnic, deși se intervine la structura metalică, ceea ce ar permite derularea lucrărilor în 3 schimburi pentru finalizarea cât mai rapidă, iar transportatorii români sunt obligați să folosească parcarea discriminatorie de la Ruse, care gestionează sistemul de coadă virtuală pentru trecerea frontierei.

Dacă astăzi România ar fi fost în spațiul Schengen, s-ar fi eliminat mai multe probleme și timpii de așteptare ai cărăușilor români la frontierele interne s-ar reducere semnificativ, iar dacă autoritățile vamale ar acorda prioritate camioanelor cu documente vamale procesate – TIR/TIR-EPD la frontierele externe UE, atunci numărul zilnic de camioane care pot trece frontiera României cu Ucraina și Republica Moldova ar crește de două-trei ori în 24 de ore.

În lipsa unor măsuri prioritare din partea autorităților române, problema timpilor mari de așteptare la frontiere s-a agravat, perturbând semnificativ operațiunile internaționale ale transportatorilor români, se atrage atenția în comunicatul UNTRR.

UNTRR solicită intervenții urgente și coordonate ale autorităților române pentru reducerea timpilor foarte mari de așteptare la frontierele României cu țările vecine,  care afectează în prezent activitatea transportatorilor rutieri și perturbă funcționarea tuturor sectoarelor economice deservite de cărăușilor. Este necesară intervenția urgentă a Ministerului Afacerilor Interne pentru fluidizarea traficului de frontieră, prin implementarea fără întârziere a măsurilor solicitate constant în ultimii ani:

  • Acordarea de prioritate la frontierele externe UE ale României pentru camioanele cu documente vamale procesate – TIR/TIR EPD care determină reducerea la minimum a sarcinilor administrative pentru transportatori și autoritățile vamale;
  • Utilizarea dedicată a unor puncte de trecere a frontierei strict pentru camioane cu documente procesate vamal TIR/tranzit și camioane goale, care ar putea duce la creșterea capacității actuale de trecere a frontierei. Pentru frontiera cu Ucraina, UNTRR a identificat două puncte de trecere a frontierei care pot fi dedicate pentru transport TIR/ TIR-EPD:  Vama Vicovul de Sus-Krasnoilsk (UA), pentru frontiera cu Rep. Moldova Bumbăta-Leova (MD);
  • Modernizare infrastructurii la punctele de trecere a frontierelor cu țările UE și non-UE pentru creșterea fluxului și fluidizarea traficului, prin extinderea numărului de benzi de control pentru fiecare sens de circulație și realizarea unor spații de parcare corespunzătoare;
  • Dimensionarea corectă a personalului vamal și a procedurilor de lucru.

Transportatorii rutieri se plâng că personalul vamal nu lucrează în intervalul orar 07.00-10.00 dimineața și nici în intervalul 19.00-20.00 seara și că se așteaptă cu orele pentru prelucrarea documentelor vamale, timp care se adaugă la zilele de așteptare pentru trecerea frontierei. 

În lipsa unui personal suficient și bine instruit și a unor proceduri de lucru adecvate, dacă se pierde mult timp la trecerea frontierelor, dacă procedurile nu sunt armonizate și dacă toate acestea pot duce și la plăți neoficiale, atunci transporturile sunt întârziate și economia este penalizată;

– Măsuri urgente de coordonare instituțională atât națională, cât și transfrontalieră pentru reducerea timpilor de așteptare în frontiere și fluidizarea traficului.

De asemenea, se face apel la intervenția imediată a Ministerului Afacerilor Externe și a Eurodeputaților români pentru eliminarea discriminării transportatorilor rutieri români din parcările de camioane de la Ruse, cu atât mai mult cu cât pe surse se pare că același investitor va realiza o parcare similară la Vidin. La Ruse situația s-a înrăutățit, timpul de așteptare a crescut la peste 36 ore pentru camioane, pentru a trece o frontieră internă a UE, din care 3 ore pentru a intra în parcările obligatorii, 26-30 ore așteptare în parcări, 5-6 ore în coadă pentru a trece frontiera, iar vara și timpii de așteptare sunt de 2-3 zile pentru camioane. În ciuda tuturor intervențiilor realizate la nivel bilateral și european, continuă discriminarea transportatorilor rutieri români la Ruse, unde firmele de transport din România plătesc în continuare 25 de euro, față de cărăușii bulgari, care plătesc 7 euro. “Dacă MAE și România sunt în imposibilitatea tranșării unor astfel de aspecte, solicităm MAE și Eurodeputaților români să considere decuplarea de ipocrizia Bulgariei în aderarea la Schengen, având în vedere că acțiunile întreprinse de autoritățile bulgare sunt în flagrantă contradicție cu discursul lor public pentru aderarea la Schengen”, se mai arată în comunicatul UNTRR.

Articole similare

Ad