Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Totul este Super!

Scania este printre promotorii decarbonizării, însă până la implementarea propulsiei electrice mai sunt încă multe probleme de rezolvat, astfel că producătorul suedez a preferat să ridice tehnologia diesel la nivelul maxim de eficiență în condițiile reducerii pe cât posibil a emisiilor poluante și, implicit, de CO2. Astfel, Scania a lansat noua generație de motoare de 13 l, care vine la pachet cu două noi cutii de viteză și axă spate cu cel mai mic raport de transmisie de pe piață: 1,95:1. Noul sistem de propulsie a fost numit Super, după generația de succes din 1965, și aduce o economie de combustibil de până la 8%, fără contribuția unei noi generații de cabine aerodinamice, care va fi, probabil, pasul următor. Pe lângă o ardere foarte eficientă a motorinei și o tratare selectivă pe măsură, cu Twin-SCR, deja testat de Scania cu noul motor V8, lansat în 2020, producătorul suedez a optimizat tot ce a putut, de la frâna pe motor (propusă în locul retarderului) până la un șasiu cu rezervoare mai mici și mai robuste. Cuvântul de ordine a fost economia, astfel că, pe lângă reducerea greutății componentelor, toate subansamblurile lucrează în armonie, ca un tot unitar atent controlat și monitorizat.

Cu o investiție de peste două miliarde de euro, Scania a dezvoltat nu numai o nouă platformă de propulsie, cu patru motorizări diferite (de la 420 la 560 CP) și două cutii Opticruise diferite (noile G25CM și G33CM), cu o greutate mai mică, ci și actualizări substanțiale ale șasiului, punților și rezervoarelor.

Scania Super oferă un nivel de eficiență termică de peste 50% și un nivel redus de poluare, grație injecției duble de AdBlue în procesul de post-tratare a gazelor de evacuare. În plus, toate motoarele sunt compatibile cu o gamă de combustibili HVO (care reduc cu până la 90% emisiile de CO2) și două dintre ele – 460 și 500 CP – pot fi comandate ca versiuni biodiesel FAME, cu o reducere cu până la 66% a emisiilor de CO2 comparativ cu dieselul.

Toată lumea este mulțumită – și autoritățile, și proprietarul flotei – în timp ce șoferul își păstrează satisfacția de a conduce un camion cu motor termic, cu o putere maximă de 560 CP și un cuplu maxim de 2.800 Nm de la turații de 900 rpm.

Un camion care rulează la o turație de doar 900 rpm, în mai orice operațiune, consumă cel mai puțin combustibil. Cu un raport de transmisie de 1,95:1, camionul Scania de cursă lungă rulează în treapta a 12-a de viteză (care oferă cele mai mici pierderi ale transmisiei) cât mai mult timp, ajutat și de over drive (OD), care va fi acționată numai când condițiile sunt favorabile. Acesta este scenariul experimentat în cadrul unui test drive organizat de Scania pentru presa din întreaga Europă în a doua jumătate a lui noiembrie. Interesant este însă ce este în spatele acestei performanțe, bazate pe faptul că motorul, sistemul de evacuare, cutia de viteze și axa motoare lucrează ca o echipă, monitorizate de sisteme de management cu capabilități unice de procesare.

Un motor nou mai ușor, mai robust, mai eficient

Scania Super introduce o chiulasă cu un design nou, cu doi arbori cu came. Noua arhitectură prezintă galerii de admisie și evacuare atent reglate pentru a genera o curgere îmbunătățită a gazelor, prin supape mai robuste și precise, oferind performanțe superioare motorului. Presiunea maximă din interiorul cilindrilor la aprindere este acum de 250 bar, ceea ce, combinat cu injectoarele rafinate, face ca aproape toată energia termică din combustibil să fie utilizată.

Dar, cum o combustie optimizată duce automat la emisii de noxe crescute, Scania a rezolvat această problemă prin utilizarea sistemului de dozare dublă de SCR – Twin SCR – folosit deja din 2020 pentru noul V8. O primă doză de AdBlue este injectată într-o poziție apropiată de turbosuflantă, imediat după supapa frânei pe evacuare, unde gazele de evacuare sunt încă foarte fierbinți. Acest procedeu crește foarte mult eficiența sistemului catalitic. Iar o a doua injecție de AdBlue se face în poziția uzuală din cadrul sistemului de post-tratare, unde sarcina de reducere catalitică selectivă este mult ușurată ca urmare a primei injecții. Filtrul de particule, poziționat între cele două catalizatoare, este regenerat fără a injecta combustibil suplimentar în sistemul de evacuare, cum se făcea la sistemul clasic SCR. „Scania Twin-SCR este un mod mai inteligent de a face posibilă utilizarea energiei în fluxul de evacuare”, au explicat reprezentanții Scania.

Sistemul Twin SCR aduce cea mai mare contribuție în planul reducerii de 8% a consumului de combustibil, reprezentând soluția de a folosi la maximum eficiența energetică a dieselului, în condițiile în care emisiile poluante rămân în limitele actuale și le respectă chiar și pe cele viitoare.

În plus, noile motoare Scania au fost concepute cu cel mai mic grad de fricțiune internă posibilă: toate suprafețele au fost polișate, iar îmbinările, potrivite până la cel mai mic detaliu, astfel încât să nu apară pierderi interne. „Sistemul de răcire intervine la momentul potrivit în punctele potrivite, ceea ce e esențial pentru performanța și durabilitatea motorului”, mai spun responsabilii de dezvoltare a motorului de 13 l.

Potrivit oficialilor Scania, durata de viață a fost crescută cu 30% față de generația anterioară. De subliniat este faptul că nu s-a păstrat nimic de la motorul precedent. Totul, de la injectoare și pompa de combustibil până la arborele cotit, a fost optimizat din punct de vedere al greutății și robusteții.

Frână de motor pe compresie când nu e nevoie de retarder

Urmând tendința generală a pieței de camioane, care tinde să înlocuiască retarderul hidraulic greu și scump cu o frână de motor performantă, tot pentru a mai reduce ceva în planul consumului, noul Scania Super propune, opțional, noul sistem de frânare auxiliară pe compresie (CRB), care poate înlocui cu succes retarderul, mai ales atunci când utilizările uzuale ale camionului nu includ drumuri cu văi pronunțate. Totuși, cred oficialii Scania, unii clienți vor dori în continuare să își echipeze camioanele cu retarder, uneori indiferent de relieful drumurilor pe care le folosesc, pentru plusul de siguranță, reducerea mentenanței frânelor și creșterea valorii reziduale.

CRB cântărește numai 7 kg și este complet integrat în sistemul de frânare, oferind o experiență de condus mai lină și o putere de frânare de până la 350 kW. Pentru cele mai dificile operațiuni de transport care necesită o forță mare de încetinire, sistemul CRB poate fi combinat cu retarderul Scania R4700D pentru a îmbunătăți capacitatea de menținere a vitezei în timpul coborârii pantelor. Iar când nu este utilizat, retarderul poate fi dezactivat pentru a îmbunătăți eficiența sistemului de propulsie.

Prin capacitatea mare de procesare a datelor, sistemul de management al motorului complet integrat de la Scania Super oferă o putere de calcul avansată, permițând o mai bună integrare a sistemelor motorului – de exemplu, pompele de combustibil ale motorului, injectoarele de combustibil și unitatea de optimizare a combustibilului – precum și a sistemului de gestionare a cutiei de viteze.

Transmisia Opticruise rafinează precizia cu care livrează motorul

Și, cum performanța motorului nu ar fi putut fi aceeași fără o cutie de viteze foarte eficientă, Scania a dezvoltat o gamă de cutii de viteze Opticruise, disponibilă acum în două trepte de performanță, determinantă în ceea ce privește eficiența sporită de combustibil a sistemului de propulsie. Oferind un transfer de putere aproape perfect, după cum susține Scania, printr-o plajă mai mare de raporturi și o frecare internă redusă, noile cutii de viteze fac posibilă filosofia de rulare la turații joase, cu economii foarte bune de combustibil în comparație cu cele mai bune alternative existente.

Opticruise G25 și G33 sunt identice în ceea ce privește procesul tehnic de construcție, dar sunt adaptate la cupluri diferite ale motorului. Au 12 trepte de mers înainte, plus o treaptă super crawler și o treaptă overdrive, și până la 8 trepte de mers înapoi, fiind proiectate pentru a susține un cuplu mai mare la turații mai mici ale motorului, făcând astfel posibil un consum mai mic de combustibil. De asemenea, manevrabilitatea este mult mai bună.

Sistemul de control al transmisiei va selecta automat viteza optimă pentru fiecare situație de condus.

Datorită designului compact și unei carcase din aluminiu turnat, noile cutii de viteze sunt cu până la 75 kg mai ușoare decât Scania GRS905. Noua gamă devine platforma cea mai silențioasă de cutii de viteze Scania de până acum, având un nivel de zgomot cu 3,5 decibeli mai redus. Un alt avantaj este durata mai mare de folosință, datorată utilizării de filtre mai mari de ulei și de ulei de înaltă calitate. Scania Opticruise G25 și G33 oferă un interval extins de schimbare a uleiului, susținut și de îmbunătățiri suplimentare de întreținere, cum ar fi senzori de nivel de ulei care detectează posibile scurgeri și senzori de temperatură a uleiului care creează o funcție de monitorizare. Cu un nou volum variabil de ulei și un nou sistem de pulverizare a uleiului, Scania Opticruise G25 și G33 oferă o distribuție îmbunătățită a fluxului de ulei, asigurând o frecare internă mai mică și contribuind la reducerea pierderilor interne cu 50%.

Dar cele mai vizibile efecte ale noilor dezvoltări de la cutiile de viteze Scania sunt în condus. Șoferul simte schimbarea mai lină a treptelor, totodată contribuind și la un consum mai mic de combustibil.

Scania Opticruise G25 și G33 introduc și o priză de putere (PTO) mai puternică, mai eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil, cu zgomot redus și cu greutate redusă.

Gama de motoare de 13 l oferă o nouă soluție de priză de putere acționată de motor (ED-PTO), capabilă să răspundă chiar și celor mai solicitante aplicații. Reducând frecările și mărind puterea până la 238 kW, ED-PTO oferă o gamă extinsă de opțiuni de interfață, inclusiv aplicații pentru pompe hidraulice.

Scania prezintă primul raport de transmisie sub 2:1 pentru puntea spate

Pentru a asigura transmisia eficientă a puterii grupului propulsor la puntea spate, cu un consum cât mai mic de combustibil, Scania a dezvoltat continuu punți spate cu raport de transmisie cât mai mic, pentru a putea reduce turația motorului atunci când camionul rulează în ultima treaptă de viteză.

Noua punte spate cu reducție simplă Scania R756 introduce o gamă optimizată a raportului de transmisie de la 1,95 (cel mai rapid raport de transmisie de pe piață) la 4,11, oferind o distribuție îmbunătățită a raportului de transmisie care mărește eficiența grupului motopropulsor și din punct de vedere al consumului de combustibil.

Mai ușoară cu circa 27 kg, mai robustă și cu niveluri mai scăzute de frecare internă, puntea spate cu reducție simplă Scania R756 este suficient de versatilă pentru a acoperi o întreagă gamă de aplicații de transport, de la transportul pe distanțe lungi ușor până la basculante și gunoiere, cu greutate maximă în ansamblu de 53 t.

Noi rezervoare pentru reducerea greutății și creșterea eficienței

Pe lângă schimbările majore de la grupul moto-propulsor, Scania a revizuit și alte componente care ar fi putut avea un rol, oricât de mic, în reducerea consumului de combustibil. Și, cum greutatea proprie înseamnă o sarcină transportată inutil în permanență, Scania propune utilizarea unor rezervoare de combustibil mai mici, care reduc greutatea proprie a vehiculului și, implicit, consumul de combustibil. Sau posibilitatea de a transporta mai mult. Practic, sistemul modular al șasiului oferă posibilitatea echipării cu o gamă de rezervoare în formă de D, mai robustă și mai ușoară, de la 165 la 910 l. Românii și țările est-europene în general folosesc rezervoare de 900 + 500 l, datorită dorinței de a cumpăra combustibil doar din țara de origine sau din cele unde prețul este sensibil mai mic decât în alte țări vest-europene. E adevărat că 1.400 l de motorină înseamnă mult să fie cărate permanent, însă prețul combustibilului este în creștere mare peste tot, astfel că probabil doar operatorii de transport care fac curse pe distanțe scurte vor fi interesați să reducă volumele la rezervoare.

Noile rezervoare sunt dotate cu o unitate de optimizare a combustibilului (FOU), oferind capacitatea de a crește volumul de combustibil utilizabil din rezervor, autonomia sau sarcina utilă. FOU este conceput și pentru a monitoriza performanța pompei și pentru a detecta înfundarea timpurie a filtrului.

Sistemul Scania Twin SCR obligă la creșterea capacității de AdBlue. Scania oferă rezervoare de 123 și respectiv 150 l, dimensionate astfel încât să se facă plinul și la motorină și la AdBlue în același timp.

Camere și monitoare în loc de oglinzi

Tot în direcția reducerii consumului de combustibil, Scania introduce sistemul de camere în locul oglinzilor retrovizoare. Scania este, astfel, al 4-lea producător care înlocuiește retrovizoarele cu camere, însă suedezii sunt primii care au poziționat brațele de prindere a oglinzilor la nivelul portierelor, chiar sub geamul lateral (la fel ca la autoturisme), spre deosebire de restul, care le-a montat deasupra cabinei, ca pe niște antene. În acest fel, imaginea proiectată este similară ca unghi cu cea văzută în trecut în oglindă. Fără a mai fi nevoie de precizat nivelul sporit de vizibilitate a unui astfel de sistem, fără carcasele voluminoase care stăteau în câmpul vizual al șoferului, vom adăuga doar că Mirror View Camera (SMVC) folosește monitoare de 12,3″, de mare rezoluție, montate, de această dată, cam în aceeași poziție ca și la ceilalți producători, pe montantul A.

Brațele de prindere a camerelor folosesc aceleași puncte de atașare de cabină ca și oglinzile tradiționale, astfel că SMVC poate fi echipat retrofit foarte ușor pe majoritatea camioanelor cu oglinzi tradiționale.

Noi materiale și culori la interior

Odată cu noutățile majore introduse la grupul motopropulsor, Scania a vrut să dea o notă proaspătă și la interior, introducând, la cinci ani de la lansarea noii generații de camioane, noi materiale, noi culori și noi echipări interioare. Banchetele de dormit din cabinele premium vor avea saltele cu suprafață neagră, care este noua culoare a eleganței și stilului Scania, în timp ce celelalte banchete vor avea cuverturi în diferite tonuri, cu modele. Masa rabatabilă de pe partea pasagerului va fi, de asemenea, modernizată.

Noutăți și în planul serviciilor

Scania introduce totodată ProCare, un serviciu premium menit să reducă opririle neintenționate și să crească disponibilitatea camioanelor pentru lucru până la 100%. Serviciul actualizează permanent intervalele de service în funcție de modul de utilizare a fiecărui camion. Serviciul a fost testat deja în Suedia și Polonia, fiind acum lansat în toată Europa.

ProCare se adresează clienților care folosesc serviciul de mentenanță flexibilă și poate acoperi orice camion produs după 2019. Camioanele conectate raportează permanent către Scania starea tehnică, atrăgând atenția clienților asupra acțiunilor preventive și actualizărilor din partea producătorului.

ProCare este un serviciu croit în special pe nevoile camioanelor care nu pot fi scoase din uz ca urmare a unor situații neașteptate – cum sunt cele cu caroserii speciale sau cele cu contracte care prevăd penalități ridicate pentru orice întârziere în îndeplinirea sarcinilor. Pentru aceste camioane este important ca orice activitate de mentenanță sau reparații să fie bine planificată și să excludă programul de lucru prevăzut în contract.

Serviciul le permite experților Scania să întrevadă orice defecțiune viitoare, pe baza informațiilor transmise de camion combinate cu datele înmagazinate în sistemul Scania de prevenție de mulți ani. Acesta nu numai că face posibilă prevenirea unei defecțiuni iminente, ci atrage atenția asupra unor erori care pot duce la defecțiuni și care, remediate la timp, pot împiedica respectiva defecțiune.

Articole similare