Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Trecerea la un transport verde dezavantajează estul UE dacă nu se face corect

Pe 20 aprilie a avut loc o întâlnire a BusinessEurope (federația pan-europeană a angajatorilor), un subiect principal de discuție, alături de revizuirea TEN-T (Rețeaua Trans-europeană de Transport), fiind strategia UE pentru Sustenabilitate și Mobilitate Inteligentă, propusă de CE în decembrie 2020, parte integrantă a Green Deal pentru dezvoltare sustenabilă și creștere în Europa.

Pe această strategie trebuie să se bazeze paradigma economică a Comunității. Strategia în sine nu impune soluții detaliate, ci prezintă un Plan de Acțiune la nivelul UE, cu 82 de inițiative pe care Comisia s-a angajat să le expună în următorii patru ani.

De exemplu, până în 2030 se așteaptă ca pe drumurile europene să existe cel puțin 30 de milioane de autoturisme și 80.000 de camioane cu zero emisii, ceea ce înseamnă că, pe de o parte, Comisia vrea să crească numărul de vehicule fără emisii vândute, și pe de altă parte vrea să stimuleze cererea pentru ele.

În plus, vinietele în funcție de timp se vor înlocui cu cele pe kilometru, conform principului „poluatorul plătește“.

Asociația poloneză de transport și logistică TLP sprijină transformarea verde a transporturilor, știind că aceasta este oricum direcția în care se merge, dar atrage atenția asupra faptului că ea trebuie să se facă în condiții corecte. De exemplu, în Germania sau Elveția antreprenorii se bazează pe subvenții masive, nu pe fonduri UE, când înlocuiesc vehiculele actuale cu altele cu emisii mai mici de carbon sau cu emisii zero, pe când în Polonia nu sunt astfel de subvenții. În plus, strategia nu ia în considerare faptul că diferite țări EU au diferite puncte de pornire spre tranziția la un transport verde și de aceea reprezentații TLP sunt îngrijorați de faptul că strategia pe termen lung poate dezavantaja firmele estice de transport prin comparație cu cele vestice.

Articole similare

Ad