Statele Unite au renunțat la intenția de a percepe o taxă echivalentă cu 20% din valoarea mărfurilor transportate prin Strâmtoarea Hormuz, la numai o zi după ce președintele Donald Trump anunțase această măsură. Washingtonul menține însă blocada navală asupra navelor care intră sau ies din porturile iraniene ori transportă mărfuri asociate Iranului.
Schimbarea de poziție nu reduce tensiunile din regiune. Statele Unite și Iranul continuă schimburile de atacuri, nave comerciale au fost lovite, iar prețul petrolului a revenit peste 85 de dolari pe baril. Pentru transportul maritim și lanțurile internaționale de aprovizionare, riscul principal nu mai este doar apariția unei taxe oficiale, ci imposibilitatea de a anticipa condițiile în care navele pot traversa una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.
Taxa americană a fost retrasă după numai o zi
Pe 13 iulie, Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor deveni „gardianul” Strâmtorii Hormuz și că vor solicita o rambursare echivalentă cu 20% din valoarea mărfurilor transportate prin această zonă.
Președintele american a justificat propunerea prin costurile suportate de Statele Unite pentru protejarea navigației și menținerea deschisă a strâmtorii. Măsura ar fi reprezentat o schimbare radicală față de poziția tradițională a Washingtonului, care a susținut libertatea navigației și s-a opus perceperii unor taxe obligatorii pentru simpla traversare a unei strâmtori internaționale.
Pe 14 iulie, Trump a anunțat însă retragerea propunerii. El a afirmat că, după discuții cu lideri din Orientul Mijlociu, taxa va fi înlocuită cu acorduri comerciale și investiții ale statelor din Golf în economia americană.
Nu au fost prezentate detalii privind țările implicate, valoarea angajamentelor sau calendarul investițiilor. Nu este clar nici dacă acestea reprezintă acorduri noi sau promisiuni formulate anterior de statele din regiune.
O taxă de 20% ar fi avut un cost foarte ridicat
Propunerea americană nu presupunea o sumă fixă pentru fiecare navă, ci un procent din valoarea încărcăturii. Din acest motiv, costul ar fi variat foarte mult în funcție de tipul mărfii transportate.
În cazul unui petrolier mare care transportă două milioane de barili de țiței, la un preț de peste 85 de dolari pe baril, valoarea încărcăturii depășește 170 de milioane de dolari. O taxă de 20% ar fi ajuns astfel la peste 34 de milioane de dolari pentru o singură traversare.
Un asemenea cost ar fi fost mult peste sumele de 1,5-2 milioane de dolari despre care oficiali și parlamentari iranieni au afirmat că au fost cerute anumitor nave.
Taxa americană ar fi adăugat aproximativ 17 dolari la costul fiecărui baril transportat de un petrolier de mari dimensiuni, înainte de includerea asigurărilor, navlului și celorlalte costuri logistice. Impactul s-ar fi transferat rapid asupra rafinăriilor, distribuitorilor și consumatorilor.
Retragerea măsurii elimină deocamdată acest cost direct, dar nu și primele de risc rezultate din confruntarea militară.
Blocada americană vizează transporturile legate de Iran
Statele Unite au clarificat că blocada nu se aplică tuturor navelor care traversează Strâmtoarea Hormuz. Restricțiile vizează navele care intră sau ies din porturile iraniene și pe cele care transportă mărfuri asociate Iranului.
Washingtonul afirmă că celelalte nave comerciale pot continua să utilizeze ruta. Forțele americane au anunțat că vor sprijini circulația navelor care nu încalcă blocada.
În practică, diferențierea poate fi dificilă. Autoritățile trebuie să verifice destinația, originea și încărcătura fiecărei nave, precum și structura de proprietate, operatorul și eventualele legături cu entități iraniene sancționate.
Pentru armatori, riscul este ca un transport aparent comercial să fie întârziat sau interceptat din cauza documentelor, a beneficiarului real al mărfii ori a unei suspiciuni privind destinația finală.
Blocada poate influența și transporturile care nu ajung direct în Iran, dar folosesc intermediari, operațiuni de transbordare sau contracte complexe de comercializare a petrolului.
Statele Unite continuă atacurile asupra Iranului
Retragerea taxei nu a fost însoțită de o reducere a operațiunilor militare. Forțele americane au atacat sisteme de apărare de coastă, instalații pentru rachete și drone și capacități maritime iraniene.
Printre zonele vizate s-au aflat Bandar Abbas și Bushehr, două puncte importante pentru infrastructura navală și energetică a Iranului. Atacurile au urmărit, potrivit comandamentului american, să reducă posibilitatea Iranului de a amenința navele comerciale.
Pe 15 iulie, Statele Unite au anunțat o nouă operațiune care a durat aproximativ șapte ore și a vizat zeci de obiective. Autoritățile iraniene au raportat militari uciși și sute de persoane rănite în atacurile recente.
Escaladarea reduce perspectivele reluării rapide a negocierilor privind redeschiderea completă a strâmtorii și stabilirea unui regim acceptat de ambele părți.
Iranul răspunde prin atacuri asupra statelor din Golf și a navelor
Iranul a continuat atacurile cu rachete și drone asupra unor state din regiune care găzduiesc forțe americane. Alarme aeriene au fost declanșate în Bahrain și Kuweit, iar Iordania a anunțat interceptarea unor rachete.
Două petroliere asociate Emiratelor Arabe Unite, Mombasa și Al Bahiyah, au fost lovite de rachete de croazieră iraniene în Strâmtoarea Hormuz. Atacurile au provocat incendii la bordul ambelor nave.
Un marinar indian a murit. Șase cetățeni indieni și doi ucraineni au fost răniți.
Gărzile Revoluționare iraniene au revendicat atacurile, susținând că navele nu au respectat avertismentele transmise anterior. Potrivit poziției iraniene, petrolierele ar fi utilizat o rută pe care Teheranul nu o autoriza.
Atacarea unor nave comerciale confirmă că simpla declarare a strâmtorii ca fiind deschisă nu este suficientă pentru restabilirea traficului normal. Armatorii și asigurătorii au nevoie de garanții practice privind siguranța echipajelor și a încărcăturilor.
Iranul revendică dreptul de a controla traficul
Iranul susține că are dreptul să gestioneze circulația prin partea strâmtorii aflată în apele sale teritoriale. Oficialii iranieni au afirmat în ultimele luni că anumite nave au plătit între 1,5 și 2 milioane de dolari pentru autorizarea și escortarea tranzitului.
Nu există însă o grilă publică, transparentă și universală de tarife. Informațiile provin în principal din declarații ale unor parlamentari iranieni și din relatări ale industriei maritime.
Regimul descris presupune transmiterea documentelor navei, verificarea încărcăturii și obținerea unei autorizații înainte de traversare. Navele acceptate pot fi escortate printr-un coridor controlat de forțele iraniene.
În cadrul înțelegerii interimare dintre Washington și Teheran, Iranul acceptase ca tranzitul să rămână fără taxe timp de 60 de zile. Acordul nu rezolva însă situația de după expirarea acestei perioade.
Poziția americană este că nicio țară nu poate impune o taxă obligatorie pentru simpla trecere printr-o strâmtoare utilizată pentru navigația internațională.
Organizația Maritimă Internațională s-a opus taxării
După anunțul inițial al lui Trump, Organizația Maritimă Internațională a transmis că se opune taxelor obligatorii aplicate navelor pentru traversarea strâmtorilor internaționale.
Instituția a indicat că nu există o bază legală pentru o taxă percepută exclusiv pentru dreptul de tranzit. Pot exista plăți pentru servicii concrete, precum pilotaj, escortă sau intervenții de siguranță, dar acestea trebuie diferențiate de o taxă generală de acces.
Propunerea americană ridica și probleme practice. Nu era clar cine ar fi calculat valoarea încărcăturii, cum ar fi fost colectată suma, ce nave ar fi fost exceptate și ce s-ar fi întâmplat în cazul refuzului de plată.
Retragerea rapidă a măsurii a evitat pentru moment o dispută juridică și comercială majoră, dar problema controlului navigației prin Hormuz rămâne nerezolvată.
Petrolul a revenit peste 85 de dolari
Noile confruntări militare și revenirea blocadei americane au dus la o creștere rapidă a prețului petrolului.
Pe 13 iulie, contractele futures pentru Brent au crescut cu 9,59%, până la 83,30 dolari pe baril. La 15 iulie, Brent s-a tranzacționat din nou peste pragul de 85 de dolari.
Prețul rămâne sub maximul de aproape 120 de dolari atins în perioada cea mai tensionată a conflictului, dar este cu peste 15% mai mare decât înaintea declanșării războiului.
Piața nu reacționează doar la volumele de petrol efectiv blocate. Prețul include și riscul ca tranzitul să fie întrerupt din nou, ca alte nave să fie atacate sau ca statele producătoare din Golf să nu își poată exporta întreaga producție.
Atunci când riscul crește, armatorii solicită navluri mai mari, iar asigurătorii majorează primele pentru navele care intră în zonă. Aceste costuri funcționează ca o taxă indirectă, chiar dacă nu există o plată oficială la trecerea prin strâmtoare.
Asigurările pot deveni mai scumpe decât taxa iraniană
Pentru un armator, costul unei traversări nu este determinat numai de eventualele taxe solicitate de autorități. Asigurarea de război, plata echipajelor, riscul de întârziere și tarifele pentru escortă pot depăși rapid sumele oficiale.
După lovirea petrolierelor Mombasa și Al Bahiyah, asigurătorii trebuie să reevalueze riscul pentru navele care traversează strâmtoarea. Un atac soldat cu victime demonstrează că amenințarea nu este doar teoretică.
Unele companii pot refuza temporar cursele. Altele pot cere prime foarte mari sau garanții suplimentare. Navigatorii pot solicita compensații pentru intrarea într-o zonă de conflict.
Chiar dacă Washingtonul și Teheranul renunță la taxele oficiale, prețul economic al traversării poate rămâne ridicat.
Aproximativ o cincime din comerțul energetic trece prin Hormuz
Strâmtoarea Hormuz este unul dintre cele mai importante puncte de trecere pentru energia mondială. În perioade normale, prin această zonă trece aproximativ o cincime din comerțul global cu petrol și gaze naturale.
Ruta este esențială pentru exporturile din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit, Irak și Iran. Doar o parte din volume poate fi redirecționată prin conducte care evită strâmtoarea.
Orice întrerupere afectează nu numai petrolul, ci și gazul natural lichefiat, produsele petroliere, îngrășămintele, produsele petrochimice și heliul.
Importatorii asiatici sunt cei mai expuși direct, dar creșterea prețurilor se transmite la nivel mondial prin piețele energetice și costurile de transport.
Transportul rutier poate resimți rapid scumpirea
Pentru companiile de transport rutier, efectul principal vine prin prețul motorinei. Creșterea petrolului brut nu se transmite instantaneu și integral la pompă, dar o perioadă prelungită cu Brent peste 80-85 de dolari poate majora costurile carburanților.
Transportatorii care lucrează cu tarife fixe sau cu formule de indexare întârziate sunt cei mai vulnerabili. Ei plătesc imediat prețul mai mare al motorinei, dar pot recupera diferența de la client după câteva săptămâni sau luni.
Creșterea costului energiei afectează și transportul maritim, aerian și producția industrială. Astfel, presiunea nu apare numai în rezervorul camionului, ci și în tarifele portuare, prețurile mărfurilor și cererea de transport.
O taxă americană de 20% ar fi accelerat puternic aceste efecte. Retragerea ei reduce unul dintre riscuri, dar nu schimbă situația de securitate.
Lanțurile logistice rămân expuse întârzierilor
Companiile care importă sau exportă prin Golf trebuie să ia în calcul întârzieri, schimbări de rută și lipsa capacității navale.
Navele pot aștepta în afara zonei până când primesc o autorizație sau până când armatorul și asigurătorul consideră că traversarea este suficient de sigură. O întârziere de câteva zile poate afecta aprovizionarea rafinăriilor, fabricilor și terminalelor.
Pentru mărfurile containerizate, suspendarea unor servicii sau schimbarea rotației navelor poate prelungi timpii de tranzit. În energie, întârzierile pot obliga cumpărătorii să folosească stocurile sau să caute surse alternative mai scumpe.
Companiile logistice trebuie să urmărească nu doar prețul petrolului, ci și avertizările maritime, deciziile asigurătorilor și disponibilitatea porturilor din Golf.
Riscul principal nu mai este taxa, ci impredictibilitatea
Retragerea taxei de 20% elimină o măsură care ar fi avut un impact disproporționat asupra comerțului. Ea nu oferă însă o soluție pentru navigația prin Hormuz.
Statele Unite mențin blocada asupra transporturilor asociate Iranului. Iranul continuă să revendice controlul asupra strâmtorii și amenință navele pe care le consideră neautorizate. Atacurile militare continuă de ambele părți.
În aceste condiții, armatorii nu pot ști cu certitudine ce reguli se vor aplica peste câteva zile, ce coridor va putea fi folosit și ce garanții de securitate vor fi acceptate de asigurători.
Pentru economia mondială, această incertitudine poate fi aproape la fel de costisitoare ca o taxă oficială. Ea menține ridicate prețurile petrolului, asigurărilor și navlurilor și împiedică revenirea fluxurilor comerciale la nivelurile normale.
Statele Unite nu vor mai percepe, cel puțin deocamdată, 20% din valoarea încărcăturilor. Dar confruntarea pentru controlul Strâmtorii Hormuz continuă, iar costul real este deja plătit prin energie mai scumpă, nave întârziate și riscuri mai mari pentru echipaje.
**Sursă foto: Tranzit AI
