Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ultimele noutati pe Germania si Franta

Problema impunerii salariului minim in Germania si Franta, precum si sanctionarea efectuarii repaosului saptamanal in cabina camionului in Belgia si Franta au fost dezbatute si cu prilejul conferintei Tranzit de la Timisoara. In prezent, Comisia Europeana analizeaza expunerea de motive a Germaniei privind legea MiLoG, iar in cazul in care raspunsul va fi favorabil nemtilor singura cale de atac este Curtea Europeana de Justitie.

Ministerul Transporturilor nu are semnale ca pana acum s-ar fi controlat sau amendat vreun transportator pe legea MiLoG din Germania, nici din Romania si nici din in celelalte state membre, intrucat legea nu are momentan norme de aplicare, a explicat Marius Alban, reprezentantul Directiei Transport Rutier din cadrul MT.
 

„In Franta, legea ar fi mai permisiva, in sensul in care salariul minim s-ar aplica doar operatiunilor de cabotaj. In prezent, Franta impune deja salariul minim, de 9,61 euro/ ora, lucratorilor detasati – conform directivei europene – doar daca se depaseste perioada de sapte zile si trei incarcari consecutive de incarcare/descarcare pe teritoriul acestei tari. Pe viitor se vizeaza si cabotajul. Pe surse, si Italia pregateste ceva similar. Amandoua asteapta insa rezolutia Comisiei Europene in cazul Germaniei, pentru a vedea daca merg mai departe cu demersurile legislative sau nu. Este clar ca vesticii incearca sa isi protejeze piata. Tocmai de aceea, trebuie sa fim uniti, impreuna cu reprezentantii celorlalte state care sunt in aceeasi situatie cu Romania, astfel incat sa avem o voce puternica. In cazul in care nu se reuseste rezolvarea problemei prin lobby, singura cale disponibila de atac ramane cea la Curtea Europeana de Justitie.“
Lucian Sova, secretarul Comisiei Transport si Infrastructura din cadrul Comisiei de Industrii si Servicii din Camera Deputatilor, este de parere ca Germania isi va plati amenda in caz de infrigement si tot nu va renunta la salariul minim. „S-a ajuns in aceasta situatie din cauza unui comportament agresiv al companiilor est-europene, care au facut cabotaj intr-o maniera agresiva in Germania si nu numai, lucru care ar putea afecta toata industria de transport international. Asociatiile patronale ar trebui sa ia in discutie si acest aspect, pentru ca practica de cabotaj – asa cum era cunoscuta in trecut – a fost zdruncinata de operatorii est-europeni, cu cazarea soferilor in cabina pe perioade lungi de timp, tarife de dumping etc. Toate aceste lucruri nu puteau trece neobservate pe o piata atent controlata, cum este cea occidentala. Nu este exclus ca la un moment dat sa se interzica total cabotajul pe teritoriul Germaniei.“

Ce depaseste 15,06 euro/zi din diurna se considera parte salariala
Vasile Dinga, director general Duvenbeck Logistik, a aratat ca pe site-ul vamii germane s-a anuntat ca din diurna se accepta ca parte salariala tot ce este peste 15,06 euro/zi. „Cum in Romania diurna nedeductibila se poate incadra intre 35 si 87 de euro, diferenta dintre 15,06 euro si diurna …

Articole similare