Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un an excelent pentru TIP Trailer Services

Din cauza termenelor mari de livrare a camioanelor și semiremorcilor noi, 2021 a fost un an foarte bun pentru firmele de închirieri de vehicule, printre care se numără și TIP Trailer Services.

Compania a avut stocuri suficiente din toate modelele, așa cum declară Oana Andrei, director de vânzări pentru Cehia, Slovacia și România, cu excepția semiremorcilor frigorifice, care aproape s-au epuizat în noiembrie. Dar și în cazul lor, datorită schimburilor dintre țările în care este prezentă TIP, au fost transferate în România dube frigorifice, pentru a întregi parcul și a deservi cererea clienților. „Nu s-a întâmplat să refuzăm un client pentru că nu aveam echipamente“, subliniază Oana Andrei. „Poate au fost refuzuri doar dacă nu îndeplineau condițiile financiare sau cereau ceva foarte specializat, ce presupunea o investiție nouă, neavând echipamentul respectiv în parc.“ Portofoliul PEMA, companie cumpărată de TIP și a cărei integrare s-a finalizat de curând, a completat bine stocul, nefiind neapărat vorba de produse concurente, ci mai degrabă complementare, începând cu autotractoare, basculante pentru transport de piatră, camioane folosite în depozite sau în incintele industriale și terminând cu bene de cereale.

Și pentru 2022 compania are stoc suficient, „deoarece am comandat din timp peste 6.000 de echipamente, cu livrări până în octombrie, atât pentru necesitățile de creștere a parcului de închiriere, cât și la solicitarea expresă a clienților“.

Articole similare

Ad