Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un business românesc de succes, pe o piață cu concurență puternică

Atelierele de reparații ale operatorilor de transport cu flote însemnate de camioane rămân, de regulă, dedicate servisării vehiculelor proprii și, cel mult, fac pasul pentru acreditare în rețeaua unui producător de camioane, în funcție de brandul predominant din parc. Mai puține se desprind într-un business complet separat, ca service multimarcă, având o ofertă variată, care să includă – pe lângă diagnoză și reparații camioane – service pentru semiremorci, pentru agregate frigorifice, service roți, tractare și altele. Și asta pentru că service-urile independente fac față cu greu concurenței, mai ales că oferta producătorilor de camioane pe segmentul after-sales este greu de bătut. CTP Service Autocamioane, care s-a desprins din Cartrans Preda, reprezintă dovada că se poate clădi un business românesc independent de succes și în after-sales, dacă știi să exploatezi nișele de activitate neacoperite și, bineînțeles, îți faci treaba cu profesionalism.

CTP Service Autocamioane s-a înființat în august 2010, fiind o transformare a atelierului de reparații al firmei prahovene Cartrans Preda. Nucleul de personal s-a desprins practic într-o entitate separată, al cărei obiectiv a fost de a presta servicii și către terți, mai ales că solicitările pentru servicii de întreținere și reparații din partea colaboratorilor Cartrans erau numeroase.

O etapă importantă a evoluției companiei a fost atragerea unui nou acționar și investiția într-o nouă hală de service, deschisă în parcul industrial, dar pe un teren deținut de acționarii companiei. Noul service cu o suprafață de 2.500 m2 a devenit funcțional în 2018 și dispune de dotări moderne, ce permit efectuarea unei game largi de intervenții tehnice. Este adevărat, s-a investit mult în tehnologie, inclusiv în sisteme de diagnoză de ultimă generație. În hală sunt funcționale cinci linii de reparații, dintre care una este dedicată clienților fideli, care au prioritate în service și în maximum 30 de minute de la sosire sunt preluați pentru constatare. Capacitatea totală se ridică la patru-șase autotractoare și două-patru semiremorci pe zi, în funcție de complexitatea intervențiilor; acestora li se adaugă două vehicule zilnic la tinichigerie-vopsitorie.

„Suntem una dintre puținele unități de service multibrand din țară care sunt autorizate și dețin  aparate de diagnoză pentru toate sistemele de frânare, am dezvoltat partea de tinichigerie-vopsitorie, am achiziționat un stand de redresare șasiuri Josam și, foarte important, am primit statutul de operator independent Volvo Trucks și Renault Trucks România“, a precizat Gabriel Zidaru, directorul CTP Service. Compania este, de asemenea, service autorizat pentru Schmitz Cargobull, Wielton și Kässbohrer, și pentru agregate Webasto, Zanotti și Daikin, iar de cinci ani face parte din rețeaua TruckForce Goodyear, asigurând servicii de vulcanizare/anvelope pentru mai multe flote de camioane.

În perioada următoare sunt planificate cursuri de instruire pentru tehnicieni, în vederea lărgirii competențelor de intervenție și obținerii statutului de partener Gold al Schmitz Cargobull – cel mai înalt nivel de certificare service oferit de constructorul german de semiremorci.

Compania are 18 angajați stabili – 14 tehnicieni plus patru operatori TESA – cărora li se adaugă alți câțiva cu contract de muncă pentru perioadă determinată. Anual se desfășoară cursuri de instruire la reprezentanții producătorilor de piese, de exemplu Wabco, Knorr-Bremse sau Haldex pentru sistemele de frânare – la fel și pentru celelalte piese, componente și sisteme de diagnoză. „Nu au rămas toți angajații în noua structură, însă cei care au continuat drumul alături de noi sunt aici și în prezent, deși sunt ofertați asiduu de concurență“, a explicat directorul CTP Service. Nu s-a optat pentru forță de muncă extra-comunitară și, deși în trecut s-a cochetat cu această idee, s-a renunțat rapid, din cauza nivelului slab de pregătire al potențialilor angajați. „Practic, ar fi fost buni doar pentru munci necalificate și ar fi trebuit supravegheați în permanență. În plus, costurile cu salarizarea unui astfel de personal le depășesc pe cele ale salariaților români.“

Segmentele de nișă, cheia succesului pentru un service multimarcă

„Pentru a avea succes, ne-am căutat o nișă unde competitori de-ai noștri nu excelează. Evident că niciodată nu ne-am propus să facem concurență producătorilor de camioane, care au promoții sau oferă discount-uri pe care noi nu le putem susține. În calitate de service multimarcă, am încercat să atragem companii din domenii precum prospecțiuni petroliere, geodezie sau materiale de construcții etc., care nu activează în transportul rutier, însă utilizează vehicule rutiere – spre exemplu, Halliburton și Weatherford International, ambele cu prezență în România. Reparațiile sunt complexe, au anumite particularități și astfel ne‑am asigurat un front de lucru ce ne conferă siguranță în ceea ce privește volumul de activitate.“

CTP Service oferă inclusiv servicii de recuperare-tractare în completarea pachetului de asistență tehnică oferit, recent fiind investită o jumătate de milion de euro într-o automacara mobilă Palfinger, cu capacitate de 32 t, care s-a dovedit foarte utilă la intervențiile în caz de accidente. Asistența 24/7 este oferită însă doar pentru clienții cu care sunt încheiate contracte ferme de service.

O pondere însemnată în cifra de afaceri a companiei o are serviciul de diagnoză. Pe lângă flotele aflate în întreținere și pentru care funcționează un plan de mentenanță bine pus la punct, se știe că orice camion care vine cu probleme în service-ul CTP este diagnosticat corect și, mai departe, mulți clienți aleg să continue și cu reparațiile, fie că este vorba despre remedierea unor probleme provizoriu sau definitiv.

Reparațiile pentru terți au ajuns să reprezinte nu mai puțin de 85% din cifra de afaceri a CTP Service. Se folosesc piese de schimb originale (OE), mai rentabile ca preț comparativ cu cele disponibile în rețelele de service ale producătorilor de camioane, dar la fel de bune și de durabile. De altfel, Gabriel Zidaru nici nu recomandă piesele after-market, care au o durată de viață mult mai mică decât cele originale. „Pentru noi, ca service multimarcă, este un efort financiar suplimentar de a ne aproviziona cu piese originale pentru toate brandurile, însă nu dorim să facem rabat la calitate. Și nu am avut niciodată nicio reclamație, niciun caz de acordare a garanției pentru vreo intervenție efectuată.“

Ponderea terților a crescut constant în ultimii ani, în condițiile în care operațiunile Cartrans Preda se concentrează tot mai mult în spațiul european. „Este foarte bine că nu suntem dependenți de un singur client. Sunt, desigur, și perioade când avem mai mult de lucru pentru flota Cartrans Preda și, spre exemplu, în august, am avut în derulare un proiect mai complex, de montare a unor sisteme de climă de staționare la autocamioane, pentru a crește confortul șoferilor.“

Prea multe vehicule cu defecțiuni circulă pe drumurile naționale

CTP Service nu duce lipsă de concurență în zonă – atât reprezentanțe ale producătorilor de camioane, cât și alte service-uri mai mici multimarcă – și tocmai de aceea strategia de a oferi servicii de nișă profesioniste a făcut diferența.

De-a lungul timpului au fost încheiate contracte de service și cu companii municipale din regiune, însă acestea s-au dovedit a fi, de multe ori, rău platnice și orientate spre economii excesive. Se colaborează însă cu succes cu firmele de salubritate ale orașului Mizil și ale comunei Brazi.

În plus, sunt și clienți „de ocazie“, cărora li se defectează vehiculele în apropiere. „Din păcate, vedem pe drumurile naționale multe vehicule comerciale aflate într-o stare avansată de uzură sau care au diverse probleme tehnice, iar defecțiunile sunt majore și chiar periculoase (deși inspecția tehnică periodică este valabilă). Încercăm să îi consiliem pe cei care ajung la noi și îi încurajăm să facă mentenanța la timp, pentru a evita costuri ulterioare mult mai mari, rezultate din accidente, tractări etc. Din păcate, astfel de transportatori, care aleg să meargă cu mașini vechi și neîntreținute corespunzător, fac concurență neloială cărăușilor cinstiți, care nu pot să lase la fel de mult la tarif.“

Legiuitorii trebuie să intervină pentru a avea un control mai eficient al stării tehnice a vehiculelor, trage un semnal de alarmă directorul CTP Service, pentru că drumurile din România nu sunt deloc sigure. Ca să nu mai amintim de contracte de service încheiate doar pentru obținerea licențelor, pentru ca mai apoi vehiculele să nu mai ajungă la revizii.

În perioada următoare directorul CTP Service are pregătite trei proiecte importante de investiții ce așteaptă avizul favorabil din partea acționariatului companiei. Unul dintre acestea prevede construcția și punerea în funcțiune a unui laborator ATP, pentru verificarea suprastructurilor care transportă mărfuri perisabile – o premieră pentru România. Investiția se ridică la 1,2 milioane de euro, însă a rămas în stand-by pentru că Registrul Auto Român nu a elaborat încă normele metodologice la RNTR5, din 2002. „Nu putem risca să avem laboratorul gata la cheie, iar RAR să nu ne dea dreptul de funcționare, obligându-ne să lucrăm în franciză.“

Al doilea proiect, care prevede construcția unei stații de spălare pentru mărfuri alimentare și non-alimentare, s-ar putea finaliza până anul viitor.

Nu în ultimul rând, ca urmare a obținerii statutului de dealer pentru Daikin, există un proiect cu privire la montajul de agregate frigorifice Daikin Exigo de ultimă generație pe semiremorci destinate transportului de mărfuri perisabile.

Articole similare