Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Un management atent si exploatarea unui mare avantaj: gazul natural comprimat

Antares Transport a inchis aproape complet activitatea pe perioada starii de urgenta, la fel ca majoritatea operatorilor, pastrand doar un minim de curse la judetean si trimitand cea mai mare parte dintre angajati in somaj tehnic. Restartul, dupa 15 mai, a fost bine calculat si, in acelasi timp, foarte prompt, compania valorificandu-si la maximum avantajul costurilor reduse de operare ale flotei sale de autobuze pe gaz natural comprimat (CNG).

In 15 martie 2020, cand a fost decretata starea de urgenta la nivel national, Antares Transport era pregatita pentru a infrunta o problema serioasa. Desi cursele interjudetene au fost suspendate, transportul judetean a continuat sa functioneze la cote de avarie, in conditiile in care o parte dintre calatorii fideli (navetisti) nu au intrerupt lucrul si aveau nevoie sa ajunga la serviciu. Totusi, avand in vedere faptul ca volumul de pasageri s-a redus mult, graficul de circulatie a fost modificat in consecinta, fiind pastrate doar cursele de la orele de varf. De asemenea, au fost reduse sau eliminate cursele pe care circulau cu precadere elevi, pentru ca, odata cu inchiderea scolilor, acestea ramasesera oricum aproape goale.

Dupa ridicarea starii de urgenta, in 15 mai, activitatea a fost reluata gradual si la interjudetean. In urma analizarii fluxurilor de pasageri, conducerea companiei a aflat ce curse sunt mai solicitate, astfel ca s-a inceput intr-o prima etapa cu acestea. Spre exemplu, transportul pe relatia Ramnicu-Valcea-Bucuresti a fost reluat cu o singura cursa, iar la momentul respectiv, timp de mai bine de o saptamana, autobuzele Antares au fost singure pe traseu; apoi au aparut si alti carausi. De asemenea, si cursele catre Craiova si Brasov au fost reluate treptat, pe masura ce s-au primit cereri din partea calatorilor.

Rentabilitatea curselor, intr-un echilibru fin

Din punct de vedere al gradului de ocupare al vehiculelor s-a reusit mentinerea unui echilibru intre capacitatile de transport utilizate si incasari, tocmai pentru ca s-a mers cu frecventa redusa si doar pe cursele unde a existat cerere.

„Am evitat, pe cat posibil, sa mergem cu masinile goale. Problema a fost insa diminuarea drastica a activitatii – in aprilie am functionat la doar 15% din capacitatea obisnuita. Desi am crescut gradual dupa jumatatea lui mai, inca suntem departe de volumele de anul trecut, situandu-ne la doar 50-55% din activitatea normala. Pentru a mentine nivelul de rentabilitate, am luat rapid toate masurile pentru reducerea costurilor”

Daniel Micu, director general Antares Transport

La momentul de varf al pandemiei, 75% dintre soferi au fost trimisi in somaj tehnic, ca si majoritatea angajatilor din celelalte compartimente. De asemenea, atelierul service a fost inchis si toti angajatii au intrat in somaj tehnic.

„Aceasta masura de sprijin din partea statului a fost binevenita si, dupa cateva mici sincope la inceput, lucrurile au functionat foarte bine. Am aplicat si la IMM Invest si suntem avansati cu prelucrarea dosarelor. Am solicitat si amanarea ratelor de leasing, incercand sa fructificam fiecare facilitate disponibila, pentru a ne mentine pe linia de plutire.”

Costurile cu materialele de protectie si dezinfectare au fost destul de ridicate, in ciuda reducerii numarului de curse. In plus, s-au instalat panouri separatoare pentru izolarea postului de lucru al soferului de scaunele din spate (fara a fi aduse modificari constructive masinilor). Totul a fost gata intr-un timp extrem de scurt, pentru a nu fi niciun fel de riscuri la restart.

Toate masurile luate pe perioada pandemiei au facut ca firma sa nu ajunga pe pierdere, reusindu-se acoperirea costurilor de operare.

„Si acum suntem insa in permanenta cu ochii pe numarul de curse, pe volumele de pasageri, astfel incat sa pastram echilibrul. Situatia este destul de ciudata, in special la transportul judetean, pentru ca sunt curse cu multi calatori, si atunci suntem pregatiti mereu cu vehicule de rezerva, pentru a putea suplimenta capacitatea de transport daca este nevoie, dar si curse unde masinile circula partial goale. Lipsa aceasta de predictibilitate ne creeaza dificultati, insa impreuna cu dispecerii si cu sefii de coloana incercam sa jonglam pentru a fi eficienti, fara a compromite respectarea regulilor de siguranta.

Deocamdata nu au inceput toate firmele sa lucreze la capacitate maxima, astfel ca abonamentele nu sunt inca foarte bine structurate. Clientii vechi, care circulau cu noi, fie pe curse de linie, fie pe curse regulate speciale, nu si-au reluat toti activitatea, astfel ca inca suntem in situatia de a ne adapta din mers la fluxul de pasageri destul de dezechilibrat”.

Daniel Micu

Volumele inca nu au revenit la normal

Cursele ocazionale sunt in continuare „disparute” de pe piata si inca de la inceputul lui martie toate excursiile scolare au fost anulate. Scaderi au fost inregistrate si la cursele regulate speciale, in conditiile in care multe firme si-au restrans activitatea sau chiar au inchis. Sunt semnale ca piata isi revine, insa volumele nu au ajuns inca la normal.

„Nu se poate vorbi de presiuni din partea beneficiarilor in contextul pandemiei. Mai degraba a fost o negociere amiabila: clientii au luat masurile care s-au impus, in functie si de specificul activitatii desfasurate. Noi, in acelasi timp, am cautat cea mai buna varianta de reorganizare a curselor, astfel incat relatia comerciala sa nu aiba de suferit. Aceeasi situatie a fost si in autogara: toti transportatorii care intrau in autogara Antares si-au redus activitatea, au facut uz de certificatele de situatii de urgenta si nu au fost niciun fel de probleme. Din pacate, numarul curselor este in continuare scazut, iar din punct de vedere al intrarilor in autogara suntem doar la 25-30% fata de volumele inregistrate la inceput de martie. Foarte multi operatori ne-au notificat renuntarea la curse, iar o parte dintre agentiile care functionau in incinta autogarii au ramas deocamdata inchise.”

De asemenea, autoritatile au dat dovada de intelegere, atat pentru ajustarea curselor, cat si pentru adaptarea capacitatilor de transport la volumele de calatori – microbuze in loc de autobuze.

CNG a permis economii de pana la 40%

Antares Transport a exploatat din plin in acest timp avantajul autobuzelor pe CNG, pe perioada critica fiind utilizate doar acestea din urma, pentru a mentine nivelul de rentabilitate. Se stie faptul ca pretul gazului natural comprimat este mult mai mic decat cel al motorinei, beneficiul in costul de operare fiind de 35-40%.

„Practic, la aceeasi capacitate de transport, un vehicul diesel consuma 18-20 l/100 km, iar un vehicul pe gaz, 15-17 kg/100 km, iar diferenta de pret este de 3,95 lei kg de gaz fata de 4,5-4,6 lei un litru de motorina. Diferenta de consum este mare in special la traseele de ses si mai putin la cele montane, cu diferente de topografie. Totusi, per total, economia este substantiala in cazul vehiculelor pe gaz.”

Autobuzele diesel au fost trecute in conservare pe perioada starii de urgenta si nici macar reparatii nu s-au mai facut, pentru a reduce cat mai mult cheltuielile.

„Acesta a fost un surub foarte bine strans. Acum incepem sa scoatem din conservare parcul auto si este adevarat ca atelierul service este mai aglomerat, dar, cum intra si bani din incasari, reusim sa finalizam toate reviziile si reparatiile, astfel ca sa fim pregatiti pentru cresterea de activitate pe care o asteptam cu totii.”

Pirateria ramane o problema

In ciuda perioadei dificile, cu scaderea incasarilor si reducerea aproape completa a numarului abonamentelor, Antares Transport nu a scumpit biletele.

„Avem clienti vechi, care ne-au ramas fideli de-a lungul timpului si care acum, la fel ca si noi, traverseaza o perioada dificila. Nu vrem sa speculam criza si nici sa ne indepartam clientii. Din pacate, volumele de pasageri sunt afectate in continuare de piraterie, in ciuda actiunilor desfasurate de catre Politia Romana pentru combaterea transportului ilegal.”

Directorul Antares Transport a explicat faptul ca stie de mai multe actiuni dedicate ale Politiei, facute inclusiv in urma sesizarilor, si care au avut efectele scontate in cateva zone. Exista promisiuni pentru actiuni concrete si in continuare, cu organizare de flagranturi pentru demonstrarea transportului ilegal contra cost. Din pacate, pe traseele scurte, din jurul oraselor, acest fenomen este greu de controlat si de stapanit. Si nu vorbim aici doar de microbuze de 8+1 locuri, ci si de autoturisme. Iar cel mai greu de dovedit este plata serviciului.

Starea de urgenta a oprit intreg transportul de calatori. Cum revine fiecare operator dupa aceasta perioada critica este la latitudinea fiecaruia.

„A contat foarte mult faptul ca am avut curaj sa reluam repede activitatea, asumandu-ne riscurile – atat financiare, cat si sanitare. Autobuzele CNG au reprezentat un avantaj competitiv net, pe care intentionam sa il fructificam si in continuare”,

a concluzionat Daniel Micu.

In ciuda pandemiei si a situatiei economice dificile, proiectele de investitii planificate dinainte merg mai departe. In acest sens, Antares Transport are in derulare un proiect cu IMM Invest pentru largirea flotei de autobuze pe gaz natural. Acest lucru s-ar putea concretiza pana la sfarsitul anului.

Articole similare

Ad