Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Urmărind linia „verde“ a grupului CNH, Iveco România organizează „Decarbonizarea transporturilor – Oportunitate pentru profitabilitate“

CNH Industrial a fost recunoscut ca lider global în sustenabilitatea corporativă, obținând clasificare „A” pentru schimbări climatice și securitatea apei din partea CDP, organizație non-profit internațională care determină companiile și guvernele să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să protejeze resursele de apă. Astfel, CNH Industrial ajunge între puținele companii performante din cele peste 5.800 care au fost analizate de CDP în vederea alocării unui scor de la A la D pentru conștientizarea și gestionarea riscurilor de mediu, dar și a celor mai bune practici privitoare la mediu.

Pe aceeași linie, Iveco România, parte a CNH Industrial, vine cu soluții în întâmpinarea companiilor care se concentrează pe dezvoltarea transporturilor verzi. Astfel, cu prilejul livrării primelor flote de camioane alimentate cu LNG, producătorul organizează marţi, 15 decembrie, începând cu ora 12:00, un eveniment online care să aducă în atenţia tuturor partenerilor oportunităţile oferite de utilizarea acestui tip de carburant, prezentând şi exemple de bună practică din alte ţări.

Conferinţa intitulată „Decarbonizarea transporturilor – oportunitate pentru profitabilitate“ îşi doreşte să reunească, pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor din România, şi reprezentanţi din domeniul transporturilor, producători de camioane, furnizori de carburant, retaileri, societăţi din FMCG şi curierat.

Regăsiţi mai jos agenda de desfăşurare a evenimentului. Înregistrarea se poate face la link-ul: https://liveexpo.ro/decarbonizareatransporturilor/login

Partenerii evenimentului sunt: Maracana, Michelin, ENGIE Romania, Profi, IDS, FedEx, ProCredit Bank, Shell, Heineken, NGVA, GIE.

12:00 PMDeschiderea evenimentului NICA Alin – Președintele CJ Timiș FRITZ Dominic – Primar Timișoara
12:10 PMMobilitate sustenabilă și smart mobility pentru segmentul transporturilor  VĂLEAN Adina Ioana, Comisar European – Transporturi – PROPUNERE
12:15 PMPrezentarea politicilor Europene cu privire la decarbonizare și ecologizare  BUŞOI Cristian-Silviu – PRESEDINTE, Comisia pentru industrie cercetare și energie a PE
12:20 PMLNG-combustibilul alternativ care asigură tranziția către un transport 100% fără emisii  CALIMINTE Roxana – Deputy Secretary General – Gas Infrastructure Europe (GIE)
12:25 PMLNG este calea catre un viitor mai sustenabil  PREDA Florentina – Sales Manager IDS – Q8
12:30 PMPartener pentru transportul cu LNG în Europa – filmarea alimentarii unui vehicul alimentat cu LNG la Budapesta  Lajos VEER  – Sales Manager Hungary/Romania  SHELL
12:35 PMContextul actual al NCV în Europa – Beneficii  GERINI Andrea – Secretar General NGVA EUROPE
12:40 PMOrientați spre schimbare GAGEA Andrei – Director General
12:45 PMSchimbare strategie de business în transporturi. De ce LNG?  SUPURAN Eugen – Director General MARACANA
12:50 PMCadrul legislativ LNG în România Ministerul Energiei – PROPUNERE
12:55 PMAvantajele unui transport sustenabil în contextul Pachetului de Mobilitate  POPESCU Decebal – consultant TRANSPORT ACADEMY
01:00 PMStațiile de alimentare cu LNG în România – context actual, avantaje și oportunități  OMV PETROM – PROPUNERE
01:05 PMBeneficiile gazului natural ENGIE Romania
01:10 PMGazul natural soluția viabilă a transportului cu combustibil alternativ  BECȘENESCU Dumitru – Președinte NGVA ROMÂNIA
01:15 PMMăsuri de susținere pentru un transport ecologic Administrația Fondului de Mediu – PROPUNERE
01:20 PMCredite Verzi PRO CREDIT BANK
01:25 PMRomania si Biometan. Un flirt cu potential de a deveni dragoste  PAPAGEORGIADIS Ilias -Presedinte APRIO
01:30 PMTransportul sustenabil – Anvelope care cresc competitivitatea prin reducerea consumului de combustibil  BURDUJA Dinu, director de vânzări B2C & B2B România -MICHELIN
01:35 PMInovație și tehnologie APOSTU Radu – Product Manager IVECO ROMANIA
01:40 PMÎntrebări și răspunsuri
02:10 PMÎnchiderea evenimentului

Articole similare

Ad