Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

VDA și BGL critică măsurile luate la granițe: testele rapide pentru șoferi trebuie acceptate. Industria auto din Germania, în pericol!

Asociația industriei auto (VDA) și Asociația federală pentru transportul, logistica și eliminarea deșeurilor (BGL) din Germania avertizează că problemele apărute la frontiere cu Cehia și Austria ar putea afecta grav economia prin întreruperea lanțului de aprovizionare. VDA și BGL propun ca testele rapide făcute de șoferi să fie acceptate chiar și fără un certificat medical.

Măsura, explică cele două asociații, ar urma să fie temporară, până la rezolvarea blocajelor din granițe, atunci când vor exista suficiente capacități de testare și nu se vor mai forma cozi imense pentru șoferii de camion nevoiți să aștepte ore bune pentru a intra în Germania.

BGL și VDA avertizează că aceasta este singura modalitate de a preveni întreruperea lanțului de aprovizionare, care va duce la un efect negativ în cascadă, cu blocaje în producția automotive și aprovizionarea magazinelor, care ar rămâne astfel cu rafturile goale.

Multe piese pentru producția de automobile în unitățile de producție germane sunt livrate <<just in time>> sau <<just in sequence>> direct către linia de asamblare din Austria și Republica Cehă. Dacă există blocaje de trafic cu durate de timp prelungite din cauza obligațiilor de testare și înregistrare la frontiere, este probabil ca lanțul de aprovizionare să fie blocat, ceea ce va duce la o oprire a producției în multe fabrici auto din Germania în scurt timp după aceea. Primele linii de producție vor fi întrerupte după câteva ore dacă nu există aprovizionare“ – Hildegard Müller, președinte VDA.

BGL și VDA amintesc de momentul începerii pandemiei, în primăvara lui 2020, atunci când multe unități au avut timp de până la trei săptămâni pentru a-și suplimenta stocurile până la închiderea fabricilor din Italia, însă acum contextul este diferit, sectorul de producție și logistică fiind luat prin surprindere, ceea ce duce la o presiune enormă pe supply chain. Cehia este la fel de importantă pentru producția auto germană ca și nordul Italiei.

BGL solicită o strategie de testare practicabilă pentru transportul de marfă. Oricine, fără excepție, solicită teste COVID-19 negative pentru transportul de marfă înainte de intrarea în Germania, trebuie să spună și unde pot fi efectuate aceste teste.

În plus față de centrele de testare, care trebuie înființate imediat la frontiere, testele rapide efectuate de șoferii de camioane ar trebui acceptate fără un certificat medical. În caz contrar, nu numai că multe rafturi din supermarketuri vor rămâne goale, deoarece ne lipsesc șoferii, dar liniile de asamblare, în special în industria auto, se vor opri deoarece nu vor mai fi aprovizionate“ – Dr. Dirk Engelhardt , purtător de cuvânt BGL.

Articole similare

Ad